Salut Truth,
Nu ma voi referi la mecanismele fiziologice, culturale, psihologice, filozofice, sociale, educationale, istorice, si de alte posibile naturi care genereaza sentimentul religios. Exista tratate serioase de istoria ideilor si a credintelor religioase, ca si cercetari interdisciplinare care ofera raspunsuri argumentate serios intrebarii tale. M-as referi la un motiv care predispune, cred, la cautarea si asumarea transcendentului, iar acesta este intuitia partii ascunse a existentei universale, sentimentul ca "ne scapa ceva". Natura umana, cercetatoare prin excelenta, nu ramane indiferenta in fata acestei provocari. Religiile nu fac, in ultima instanta, decat sa ofere un chip, un nume si un sens acelui ceva care ne scapa, care se ascunde sau "ne este ascuns". Ele sunt remediul imediat si solid al starii de nesiguranta pe care "nepatrunsul" il poate crea. Unele (cele mai multe) persoane sunt inclinate sa rezolve rapid problema prin raportarea la un principiu de esenta divina, ceea ce e o solutie atat la problema cunoasterii cat si la cea a insecuritatii. Sunt si persoane care pot depasi nevoia sau teama ancestrala de un dincolo mai mult sau mai putin difuz. Acesti oameni gasesc normal faptul ca "ne scapa ceva" si isi organizeaza demersul cunoasterii pe principiul - sa inteleg astazi ceva in plus fata de ieri. Acestia folosesc procese mentale de tip logic, rational, care exclud revelatia, epifania, misterul, reveria, rezonanta extatica etc, reclamand o demonstratie logico-experimentala riguroasa pentru orice afirmatie sau teorie. Prima categorie este cea a oamenilor cu inclinatii mistice. A doua reprezinta atitudinea de tip rational, stiintific. Dar pentru ca te-ai referit la inclinatii "spirituale" as vrea sa semnalez patrunderea si in societatea romaneasca a unui ghiveci de credinte, conceptii si teorii, unificate in ceea ce s-ar putea numi spiritualismul lumii moderne, "evoluate". De regula acestea sunt impotriva religiilor si a institutiilor religioase traditionale si adopta un limbaj sibilinic, asezonat cu notiuni luate in mod fraudulos din domeniul stiintei si folosite cel mai adesea impropriu. Sunt un amestec de pitagoreism, confucianism, hermetism, alchimie, budhism, crestinism, mesmerism, scientism, universalism, langa care adauga de-a valma elemente de mecanica relativista sau bazaconii despre mecanica cuantica. Atunci cand valentele tamaduitoare ale "gandirii pozitive" nu sunt suficiente, adeptii recurg la homeopatie si naturism. Injura doctorii "alopati" si sunt neobositi in a vorbi despre limitele stiintei. Sunt lunecosi si greu de contrazis, se deprima repede sau devin agresivi. Nu suporta definitiile clare, sunt alergici la intrebari punctuale si obosesc la explicatiile mai lungi de doua minute. Sunt intuitivi si se bazeaza pe intuitie, in care au mare incredere Poarta diversi magneti in urechi sau bratari facatoare de minuni. Atentioneaza asupra riscului telefonului mobil dar se extaziaza in fata capacitatii de a rezona la frecventa inalta universala (atentie, de la UV in sus ele fac buba!). In general vibreaza si cand dorm. "Sistemul" lor de idei se constituie, pardoxal, in doctrina eliberarii de doctrine. El reuseste performanta de a corupe si ideea de religie prin postularea relatiei individuale, narcisiste cu divinitatea, dar si ideea de stiinta, prin afirmarea necesitatii unui principiu divin care "regleaza lucrurile". Prin talmes-balmesul de "idei" luate din zestrea "omului ancestral" ca si din ultimele reviste (neaparat lucioase) de can-canuri pseudostiintifice, mintea lor arata ca traista in care ciobanul primordial s-a chinuit sa indese, alandala, urda, slanina si lap topul. De ce sunt unii mai inclinati spre asa ceva? Motivele sunt de ordin subiectiv, personal, nu le pot comenta. Intre ele identific, totusi, unul: lenea de a gandi critic. Multumesc anticipat tuturor "spiritualilor" pentru voturile negative. Ma onoreaza.