La tensiune mică nu prea ai ce să protejezi, cel mai rău lucru care se poate întâmpla fiind decuplarea centralei, lucru pe care îl face şi protecţia. Foarte rar există daune la tensiune prea mică. La supratensiune însă este bine să fie o protecţie, pentru că poate produce defectarea gravă a electronicii de comandă a centralei.
În principiu, prin contractul de furnizare cu Electrica, sunt prevăzute tensiunile maxime/minime ce trebuiesc asigurate, iar astea sunt în intervalul 230 +/- 10% la tensiunea de fază (monofazat), adică între 253 si 207 Volţi, în punctul de delimitare, adică pe bornele de ieşire din contor. Acum adevărul este că la nivelul exploatării, limita inferioară este acceptată până pe la 200, dar la cea superioară nu prea se trece, pentru că dacă apar daune la consumatori, iar consumatorii le reclamă, Electrica trebuie să plătească acele daune.
Eu îţi recomand să o setezi undeva în intervalul 200-260 Volţi, va fi suficient de acoperitor, dar caută şi eticheta cu detalii electrice ale centralei, sau mai bine cartea tehnică, poate sunt şi acolo unele informaţii.