Uite un articol despre subiect, pe care l-am scris anul trecut:
Sclavii vechi şi noi
Sublimă ironie a sorţii: marxismul a răspândit ideea că patronii sunt nişte exploatatori, îndemnând muncitorii să se răzvrătească împotriva acestora, iar acum, cei mai mulţi cetăţeni ai fostelor ţări comuniste se luptă cu pasiune (de altfel, ca mai toţi trăitorii acestei lumi globalizante) să obţină un loc de muncă, acceptând fie şi comenzile unui şef mai „asupritor”, dacă acesta îi asigură un salariu motivant. Altfel spus, ei înşişi aleg stăpânii pe care îi vor sluji.
Dacă Platon îşi imagina că o cetate ideală, în care toţi oamenii sunt egali şi drepţi, ar putea exista, Aristotel nici nu putea concepe societatea fără sclavi. Desigur, sclavii din antichitatea greacă aveau cu totul alt trai faţă de sclavii africani ai colonizatorilor englezi. Primii puteau deveni chiar liberi la un moment dat, în timp ce un sclav african nu ar fi putut niciodată să îşi depăşească condiţia. Astăzi, cunoscând faptul că, în mare parte, sclavia a dispărut din lumea civilizată (în oricare din cele două forme de mai sus), oare mai putem fi de acord cu opinia filosofului din Stagira? sau sclavia şi-a schimbat doar „pălăria”? Astfel încât, deşi aceasta nu mai există demult, ce putem înţelege din „canonul” de obligaţii şi responsabilităţi al angajaţilor de pretutindeni: fidelitate faţă de angajator, supunere faţă de superiori sau impunerea unei ţinute specifice firmei chiar şi în afara programului de lucru?! Mai mult decât atât, cum ar trebui să interpretăm reacţia acelor patroni faţă de alegerea momentului sarcinii (mai bine zis amânării ei), în condiţiile în care se ştie că sclavii nu puteau avea copii decât cu acordul stăpânilor acestora? Dacă în antichitate, sclavii aveau cel puţin siguranţa unei locuinţe şi a unui „loc de muncă” (e drept, cu „fişa postului” caracteristică), astăzi, noii „sclavi” nici măcar certitudinea supravieţuirii nu o au, pentru că şi locuinţa şi jobul trebuiesc dobândite prin muncă. Nimic nu primeşte pe gratis; perspectiva „omului străzii” fiind tipică nu doar locuitorilor ţării noastre, ci şi celor din statele cele mai bogate.
Şi atunci revine marea întrebare pe care şi-au pus-o anticii în legătură cu sclavii, adaptată secolului acesta: este posibilă o societate în care să nu mai existe săraci?! A răspunde afirmativ înseamnă a ridica o serie de întrebări care pun în discuţie existenţa însăşi a societăţii, în timp ce a nega posibilitatea eliminării sărăciei ar fi total neproductiv. Părerea mea este că nu vor mai exista oameni săraci, fiindcă tehnica va suplini toate muncile grele şi murdare pe care le mai practică omul. Deci salvarea nu va veni din partea vreunui sistem filosofic propriu-zis, bunăstarea tuturor fiind o inerţie a progresului tehnologic. Dar, din nefericire, această bunăstare nu ne va scăpa de perspectiva sclavagistă. Aşa cum adesea se susţine, omul contemporan este şi sclavul consumului. El nu este liber să aleagă între a consuma sau nu, ci este liber să aleagă doar ce anume poate consuma. Omul a devenit sclavul lucrurilor pe care credea că le posedă. Mirajul creditelor bancare a exacerbat nevoia de a avea, chiar şi cu preţul propriei „libertăţi”. Câţi nu-şi pun în balanţă libertatea pentru cinci, zece sau treizeci de ani de tribut bancar, iar alţii chiar pentru tot restul vieţii lor slugarnice? Iar aici nu este vorba că nu mai eşti liber să faci ce vrei cu viaţa sau cu banii tăi, ci că nu te mai simţi liber să spui „nu sunt de acord cu un aspect sau altul” ştiind că mai atâţia ani de obligaţii financiar-bancare care te obligă la prudenţă. Cu alte cuvinte, nu mai eşti liber să te revolţi, fie împotriva ordinii sociale existente, fie împotriva oricărei idei care ţi se pare nedreaptă sau imorală. Să nu ne facem iluzii că protestele care au loc din când în când ar fi autentice, căci cei mai mulţi dintre ei nici nu ştiu pentru ce protestează exact. Evident că, prin aceste rânduri, nu mă gândesc nicidecum să instig la lupte de stradă, ci la atitudini şi iniţiative îndrăzneţe menite să dea seama de acest rău care se manifestă periodic, într-un fel sau altul.