Traducerea automată, ca să fie bună, trebuie să realizeze două operații: înțelegerea originalului din limba sursă și exprimarea lui în limba destinație. Ambele operații sînt de fapt foarte complexe, chiar dacă mintea omului pare să le facă ușor. Cercetările pentru traducerea automată au început acum circa 60 de ani, iar rezultatul obținut azi e așa prost cum îl știți din cauza acestei complexități, mai exact din cauza scurtăturilor pe care lingviștii și programatorii trebuie să le facă pentru a reduce din complexitate.
În funcție de gradul de înrudire dintre cele două limbi scurtătura poate fi mai scurtă sau mai lungă, iar rezultatele sînt pe măsură. De exemplu traducerea între italiană și spaniolă se face cu un succes relativ mare (de vreo 90%, scrie undeva, deși nu știu cum a fost măsurat). În astfel de cazuri traducerea se reduce în mare măsură la păstrarea sintaxei și doar înlocuirea cuvintelor, după ce s-a detectat morfologia lor din limba sursă și s-au transpus aceleași informații (număr, persoană, timp etc.) în morfologia cuvintelor din limba destinație.
Pentru alte perechi de limbi, mai ales din cele neînrudite și cu structură gramaticală foarte diferită (de exemplu engleza și japoneza) astfel de scurtături nu mai funcționează. Softul trebuie să „înțeleagă” într-o măsură mai mare originalul, adică să traducă mai întîi într-un fel de limbă universală, simbolică, și apoi să exprime aceleași informații în limba destinație. Procesul e foarte greoi, iar rezultatele se văd.
Google Translate și alte programe folosesc un principiu statistic: se uită la o bază de date compusă dintr-o masă imensă de texte bilingve (traduceri de romane, texte legislative internaționale etc.) și aplică procedee matematice pentru a face traducerea. Există și alte principii de traducere automată, fiecare cu avantajele și dezavantajele lui. Dacă metoda statistică are nevoie doar de cantități mari de text deja tradus, alte metode au nevoie, de exemplu, de alcătuirea unor seturi de reguli foarte amănunțite privind gramatica celor două limbi implicate, proces care e foarte anevoios.
Softurile de cumpărat nu sînt nici ele mai breze la partea de traducere (au avantaje la interfața cu utilizatorul). Deci problema e că tehnologia curentă încă nu e destul de performantă. În ultimii 10-15 ani s-au făcut progrese destul de rapide, deci dacă e să extrapolăm e de așteptat că vom vedea în curînd softuri mai bune decît cele de azi.
Este totuși posibil ca traducerile foarte bune, pe picior de egalitate cu ale traducătorilor profesioniști, să nu apară prea curînd. Asta pentru că traducătorii umani țin cont de realitățile culturale ale societăților unde se vorbesc cele două limbi, observă și transmit finețuri semantice, explică aluziile sau referințele cînd nu le pot traduce, adaptează jocurile de cuvinte, traduc versurile în versuri etc. Deocamdată e prea devreme să cerem toate astea unui soft.