Cred că operăm cu un concept, acela de masă, pe care fizica îl așează în rândul mărimilor fundamentale, dar care nu are o definiție prea fundamentală, ci este derivată din anumite relații. Ce vreau să spun, este că masa se derivă, în mecanică clasică, din F=m*a, tinanad cont că forța și accelerația sunt măsurabile, deci masa, mărime fundamentală, se definește ca raport între două mărimi nefundamentale, dar măsurabile.
Pe de altă parte, în mecanica relativistă apare masa de repaos și relația între masa inerțială, masa de repaos și gamma (factorul lui Lorenz care introduce raportul dintre viteza corpului și c).
Viteza corpului nu poate fi, în acest caz, definită ca în mecanica clasică, drept o variație a spațiului în timp, deoarece nu există un sistem de referință spațial absolut. Singurul reper poate fi doar c, iar viteza se poate exprima, de exemplu, ca procentaj din c, lucru ce poate fi nu doar înțeles ci și măsurat.
Nici mecanica relativistă nu oferă o definiție a masei, decât ca raport între energie și pătratul unei viteze, adică tot raportul unor mărimi nefundamentale.
Strict legat de întrebare, putem spune că un măr aflat în vârful pomului are, odată cu mișcarea de rotație a Pământului, o viteză tangențială mai mare decât a unui măr identic aflat pe sol, deci o energie cinetică mai mare. Ar trebui, măcar din acest punct de vedere, să admitem că, din E=mc^2, masa mărului de sus s-a mărit. Nu m-am referit intenționat la energia potențială, deoarece ea rezultă din existența unei deformări a a spațiu-timpului produsă de prezența Pământului, iar lucrurile devin complicate. Pe de o parte, avem un plus al energiei totale datorat creșterii înălțimii, pe de altă parte avem o scădere cu pătratul distanței, a intensității interacțiunii gravitaționale.
Cred că o înțelegere mai profundă a gravitației va aduce și, poate, o redefinire mai fundamentală și a masei, pornindu-se de la faptul că numai masa nenulă poate genera unde gravitaționale (gravitoni).