Imaginea de pe monitor, fie el și cel mai bun disponibil, este sensibil mai proastă decît imaginea care se vede prin vizorul aparatului de filmat, din mai multe motive. Iată cîteva exemple:
- Prin vizor nu te deranjează lumina înconjurătoare, pentru că nu vezi decît scena care se filmează, iar în jur e întuneric beznă. La monitor vezi lumea din jur și te concentrezi mai greu pe scena filmată.
- Monitorul reflectă sau difuzează (în funcție de suprafața lui) lumina din jur, ceea ce fie adaugă imagini suprapuse peste imaginea filmată, fie reduce contrastul. În special cînd filmarea se face afară, pe soare, e groaznic să te uiți la imaginea de pe un monitor.
- Ajustarea culorilor afișate de monitor poate fi făcută cu mare grijă, dar uneori culorile reproduse sînt evident diferite de cele reale.
- Rezoluția celui mai bun monitor nici nu se apropie de rezoluția imaginii văzute prin vizor.
- Imaginea de pe monitor a obiectelor aflate în mișcare rapidă apare sacadată sau ștearsă, din cauza frecvenței limitate a cadrelor, în timp ce prin vizor nu apare problema asta.
- La filmarea unor scene cu contrast mare între zonele luminoase și cele întunecate se întîmplă ca sensorul de imagine și monitorul să nu poată reproduce zonele supraexpuse decît ca un cîmp alb. În vizor nu se întîmplă asta.
Dar asta nu înseamnă că regizorii nu se uită uneori și la monitor. Se uită, tocmai ca să-și facă idee despre ce vor vedea spectatorii și eventual să schimbe ceva în scenă, în iluminare, în poziția camerei etc. pentru a evita problemele.