Migrena este o boală a creierului ce afectează aproximativ 12% din totalul populaţiei. Se prezintă ca atacuri de durere de cap bilaterală trepidantă, fiind înrăutăţită de mişcări şi activităţile cotidiene, durând între 4 şi 72 de ore.
Mecanismele producerii migrenei rămân incomplet înţelese. Cu toate acestea, noile tehnologii au permis formularea conceptelor actuale care explică, în parte, sindromul migrenei.
Teoria vasculară
În anii ’40 şi ’50 a fost propusă teoria vasculară pentru a explica fiziopatologia migrenei. Harold Wolff credea că ischemia indusă de vasoconstricţia intracraniană este responsabilă de aura migrenoasă, iar vasodilataţia consecutivă alături de activarea nervilor nociceptivi (care transmit informaţia dureroasă) perivasculari (din jurul vaselor de sânge) ar produce durerea de cap.
Teoria se baza pe următoarele 3 observaţii:
-vasele extracraniene deveneau destinse şi pulsatile în timpul atacului migrenos;
-stimularea vaselor intracraniene la o persoană trează inducea durerea de cap;
-vasoconstrictoarele (medicamente care produc constricţia vaselor de sânge) ameliorează durerea de cap, în timp ce vasodilatatoarele (medicamente care produc dilatarea vaselor de sânge) provoacă un atac;
Cu toate acestea, teoria în cauză nu explică prodromul (simptom care indică debutul unei boli) şi caracteristicile asociate, eficacitatea anumitor medicamente folosite în tratamentul migrenei care nu au efect asupra vaselor de sânge, cat şi faptul că majoritatea pacienţilor nu prezintă o aură. Mai mult, acum când dispunem de o mulţime de mijloace imagistice performante, cercetătorii au descoperit că valorile fluxului sangvin cerebral erau inconstante cu teoria vasculară. Studiile cu ajutorul tomografiei intracarotidiene şi cu emisie de un singur foton (SPECT – Intracarotid and single-photon emission computed tomography) au arătat că durerea de cap este disociată de hiperperfuzie în perioada de debut şi final la pacienţii care suferă de migrenă cu aură.
Teoria neurovasculară
Teoria neurovasculară susţine că o serie de evenimente neurale şi vasculare complexe declanşează migrena. Potrivit acestei teorii, migrena este în primul rând un proces neurogenic (determinat de sistemul nervos, de stimularea nervoase) cu modificări cerebrale în perfuzia cerebrală.
La bază, un migrenos care nu are o durere de cap prezintă o stare de hiperexcitabilitate neuronală la nivelul cortexului cerebral, în special la nivelul cortexului occipital (porţiunea creierului situată cel mai posterior). Aceste rezultate au fost demonstrate în studii de stimulare magnetică transcranială şi cu ajutorul RMN-ului funcţional. (fMRI – Rezonanţă Magnetică Nucleară funcţională). Aceste observaţii explică susceptibilitatea aparte a creierului migrenos la durerile de cap.
Continuarea articolului!