Şi una şi alta. Timpul este o componentă unidirecţională pentru noi şi pentru partea aceasta de univers în care am putut să evoluăm. Ca o analogie putem judeca că noi suntem un segment dintr-o dreaptă. Avem o "stânga" şi o "dreapta" în linie cu linia pe care ne situăm (să considerăm că dreapta este întregul spaţiu tridimensional), înţelegem chiar şi o "faţă" şi un "spate", respectiv un "viitor" şi un "trecut". Dar pentru a ne poziţiona cu adevărat invers, cu "faţa" spre "trecut", suntem nevoiţi să răsucim întreaga dreaptă, respectiv întregul univers. Această poziţie ne situează cu "faţa" spre orizontul în care cauza precede efectul, respectiv în care timpul are sens, adică curge, pentru noi, în mod natural.