Aș merge în ambele direcții, dar dacă trebuie neapărat să aleg, atunci aleg viitorul. Alegerea însă presupune că indiferent în ce direcție merg, nu pot decît să văd ce a fost / ce va fi, adică doar să acumulez informații, nu și să intervin în curgerea evenimentelor.
O călătorie spre trecut ar fi doar interesantă, dar utilitatea ar fi foarte mică. Cu informațiile din trecut nu poți face efectiv mare lucru, decît în cazuri excepționale, de exemplu afli că bunicul ți-a lăsat o mare avere prin testament și că Cutărescu a ascuns testamentul și a preluat el, ilegal, averea. Sau chestii de-astea. Dar călătoria spre trecut rămîne interesantă intelectual: vezi ce specii de animale și plante au existat, ce evenimente cosmice s-au produs, cum a evoluat societatea umană, cum s-au construit piramidele etc. etc.
În schimb o călătorie spre viitor îți poate da informații utile, de la cele pur materiale, de exemplu cum va evolua valoarea acțiunilor la bursă, pînă la cele tehnologice, de exemplu cum se poate călători cu viteze superluminice (dacă se va putea vreodată), sau chiar la informații care ne pot asigura supraviețuirea, de exemplu despre un corp ceresc care se îndreaptă spre Pămînt.
O călătorie spre viitor, prin transferul de informații în prezent, are puterea --- și riscul --- de a schimba viitorul însuși, de a-l trimite pe o cu totul altă traiectorie, nu prin intervenție directă în timpul călătoriei, ci prin ceea ce afli și ceea ce faci după ce te întorci.