Deplasarea sistemului solar în stilul „vortex”...
Un videoclip urcat pe YouTube în 2012, cu nu mai puțin de 6,4 milioane de vizualizări, ne spune că ce știm despre sistemul nostru solar, adică imaginea unui sistem solar (relativ) plat, cu planetele aliniate pe (aproximativ) același plan, este greșită! În fapt sistemul solar ar fi un fel de vortex, cu Soarele „zburând” vijelios prin univers, cu planetele abia prinzându-l din urmă, capturate în câmpul gravitațional al astrului.
Videoclipul este promovat și de Google (unde, probabil, nu și-a pus niciodată nimeni problema asta), fiind al doilea rezultat la diverse căutări clasice, cum ar fi „solar system motion”.
Dar această înțelegere este greșită. Sunt mai mulți fizicieni care au scris despre acest videoclip, arătând că interpretarea este greșită, dar nu am găsit nicio explicație care să arate care este eroarea făcută de creatorul videoclipului. Și probabil acesta este motivul principal pentru care și astăzi videoclipul primește credit de la mulți urmăritori: nu e clar ce e greșit.
Poziția reală a planetelor (inclusiv a celor pitice) în planul sistemului solar.
Pământul nu se vede în imagine, date fiind: distanțele enorme dintre planete și apropierea Terrei de Soare.
Dacă ești interesat de mișcarea reală a planetelor din sistemul nostru solar, intră pe solarsystemscope.com, site pe care l-am folosit pentru a crea imaginea de mai sus.
Iată o explicație simplă de ce sistemul nostru solar este o structură (aproape) plană și stabilă, iar planetele nu sunt în siajul Soarelui, care ar „fugi” prin univers, greu de prins din urmă.
Înainte de a continua acest articol, vă recomandăm două articole, care încearcă să explice conceptul de viteză, care vă pot ajuta mai bine să înțelegeți subiectul:
1. Cu ne viteză ne deplasăm în univers?
2. Cu ce viteză se deplasează Pământul în Univers?
Ce supoziție face autorul videoclipului?
Autorul își atribuie o poziție în afara sistemului solar, iar sistemul solar se va deplasa cu mare viteză, în raport cu el. Planetele sunt „legate” gravitațional de Soare, deci trebuie să-l urmărească, oriunde s-ar duce acesta. Dar această înțelegere a lucrurilor este profund greșită.
Ne mai spune autorul la începutul videoclipului: „sistemul solar se deplasează prin univers cu 70.000 de km/h”. Dar afirmația este fără înțeles, până nu spunem în raport cu ce, pentru că în univers nu există sistem de referință fundamental, universal.
Într-adevăr, putem spune că sistemul nostru solar este în mișcare, dar asta doar după ce stabilim un sistem de referință, după ce spunem în raport cu ce se află acesta în mișcare.
Sistemul solar s-a creat în miliarde de ani și a ajuns la o formă relativ stabilă. Corpurile din tot sistemul solar se află în mișcare uniformă, într-un spațiu-timp curbat de masa mare a Soarelului (Soarele reprezintă 99,8% din masa întregului sistem solar).
Clic pe imagine pentru o rezoluţie superioară
Corpurile cosmice - iar acest aspect este esențial - se mișcă inerțial în absența unei forțe externe; atunci când apare această forță - apare mișcarea ne-inerțială, adică accelerația. Cum mișcarea inerțială înseamnă lipsa unei forțe, este imposibil să spui dacă un obiect este în mișcare ori se află în repaus.
Tu, în locul Soarelui - experiment mental
Faceți următorul experiment mental. Sunteți un gigant, de mărimea Soarelui, în spațiul interstelar. Nimic în jurul vostru, cu excepția câtorva câteva corpuri mai mici, să le numim planete, care gravitează în jurul vostru, căci materia pe care o conține corpul vostru curbează spațiu-timpul, făcând ca toate corpurile din apropiere să urmeze, inerțial, traiectorii specifice unui câmp gravitațional puternic.
Cum știi dacă tu, gigantul, ești în mișcare ori nu? Nu ai cum. În fapt, ceea ce numim mișcare are sens doar dacă stabilim în raport cu ce. În situația voastră este și Soarele, înconjurat de planete și miliarde de alte corpuri mai mici.
Când spunem că Soarele este în mișcare în raport cu centrul galaxiei - este corect, pentru că stabilim un sistem de referință. Dacă spunem că Soarele este în mișcare - nu spunem nimic; în raport cu un corp care se deplasează pe aceeași traiectorie, în paralel, cu Soarele, acesta nu mai este în mișcare.
Este posibil ca voi, acolo în spațiul interstelar, să fiți în câmpul gravitațional al unui corp enorm, pe care nu-l vedeți. Sunteți în câmpul lui gravitațional, dar nu aveți de unde să știți. Vă deplasați inerțial în spațiu-timp, urmând traiectoriile impuse de distorsiunea spațiu-timpului, generată de prezența masei corpului enorm menționat. Prezența într-un câmp gravitațional nu se „simte” diferit față de prezența într-o zonă fără un câmp gravitațional (orice ar însemna asta).
Unde greșește autorul videoclipului? În a crede că această perspectivă exterioară asupra mișcării Soarelui ne dă adevărul absolut. Dar corpurile cosmice urmează legile relativității generale ale lui Einstein; în esență, gravitația (modul în care spațiu-timpul este curbat de masă și energie) guvernează mișcarea corpurilor în spațiu-timp.
Fotonii, singurii în mișcare...
Există o singură entitate cosmică despre care putem spune că se află mereu în mișcare, indiferent de perspectivă: lumina, fotonii. Pentru că fotonii sunt în mișcare, cu viteza c, în raport cu orice obiect. Aceasta este mișcarea absolută. Despre fotoni putem spune că sunt în mișcare mereu. În rest, e o chestiune de perspectivă.
Așadar:
:: faptul că Soarele se află în mișcare în raport cu galaxia, nu înseamnă că este în mișcare de accelerație, pe punctul de a se „rupe” de planetele urmăritoare;
:: sistemul gravitațional al Soarelui este unul relativ stabil, cu planetele (aproape) în același plan, rezultatul procesului de formare a sistemului solar;
:: nu există niciun vortex în mișcarea sistemului solar;
:: planetele se deplasează (în raport cu Soarele) cu o viteză uniformă, inerțial, pe traiectorii „dictate” de modul în care masa enormă a Soarelui a curbat spațiu-timpul din proximitatea sa. Aceste traiectorii par a fi un fel de cercuri, dar ele sunt distanțele „drepte” din spațiu-timpul curbat.
