Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Dacă aţi citit cele două părţi anterioare ale articolului (1, 2) probabil înţelegeţi altfel această imagine, cunoscută sub denumirea de "Coloanele creaţiei", şi nu este, ca pentru mulţi, doar un plăcut amestec de culori pe ecran.
Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation).
Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).
După cele două articole anterioare, în care am vorbit despre 1. crearea și evoluția galaxiilor și 2. crearea și evoluția marilor structuri ale universului (roiuri și super-roiuri de galaxii, filamente și viduri cosmice), iată, pe scurt, istoria evoluția universului, în care condensăm tot materialul prezentat anterior, într-o abordare integrată.
Inițial, distribuția materiei (luminoase și întunecate) era aproape perfect omogenă. Acest ”aproape” este cheia. Din loc în loc erau aglomerări de materiei (de ambele tipuri), așadar zone cu densitate un pic mai mare decât media.
Fiecare aglomerare de materie s-a mărit, pentru că întregul univers este în expansiune. Cu toate acestea, pe măsură ce universul se lărgea, regiunile cu densitate mai mare obțineau și mai multă masă, pentru că acestea exercitau o atracție gravitațională peste medie asupra materiei din jur.
Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)
Dacă gravitația a fost suficient de puternică, regiunile mai dense și-au oprit extinderea. Apoi acestea au început să colapseze în lobi de forme neregulate. În multe regiuni colapsarea s-a realizat mai rapid într-o direcție, așa că aceste concentrări de materie nu erau sferice, ci au început să semene cu clătite ori filamente sub formă de frânghie - fiecare mult mai mare decât galaxiile.
Aceste aglomerări alungite au existat pe timpul universului timpuriu, orientate în diverse direcții și colapsând la rate diferite. Aglomerările au asigurat cadrul pentru structurile sub formă de filament ori bulă pe care le observăm astăzi.
Distribuţia materiei într-o secţiune cubică a universului.
Fibrele albastre reprezintă materia (în cea mai mare parte - materie întunecată), iar regiunile goale reprezintă vidurile cosmice.
Apoi universul a început să se construiască de jos în sus. În interiorul aglomerărilor de materie, structurile mai mici s-au format prima dată, apoi acestea au fuzionat în structuri mai mari, ca piesele de Lego.
Primele concentrări dense de materie care au colapsat erau de mărimea unor galaxii pitice ori roiuri globulare - aspect care explică de ce roiurile globulare de materie (roiul globular este o aglomerare de stele legate între ele de propria gravitație, forma fiind aproximativ sferică) sunt cele mai vechi structuri din Calea Lactee și alte galaxii. Aceste fragmente s-au aglutinat pentru a forma gradat galaxii, roiuri de galaxii, iar apoi super-roiuri de galaxii şi finalmente cosmice.
Conform acestei abordări a formării universului, galaxiile mici și marile roiuri de stele s-au format în regiunile cu cea mai mare densitate de materie, pe când universul avea 2% din vârsta curentă. Primele stele e posibil să se fi format chiar înainte ca primele roiuri de stele și galaxii să apară.
Unele coliziuni dintre galaxii au generat procese masive de formare a unor noi stele, unul dintre efecte fiind formarea găurilor negre. În acest mediu găurile negre au găsit suficientă materie pentru a se ”alimenta” și crește în masă. Crearea găurilor negre masive a dus la apariția quasarilor și a altor nuclee galactice active care au oprit procesele de formare de stele în galaxiile gazdă.
Roiurile de galaxii s-au format ulterior, pe măsură ce galaxiile se apropiau unele de altele, ca urmare a influenței gravitaționale reciproce. La început câteva galaxii au format grupuri de galaxii, precum Grupul Local. Apoi grupurile au început să se combine pentru a forma roiuri și, eventual, super-roiuri. Acest model prezice că roiurile și super-roiurile încă ar trebui să fie în proces de aglutinare, iar observațiile de care dispunem sugerează că roiurile încă acumulează galaxii din vecinătate și colectează gaz, pe măsură ce se deplasează prin filamentele galactice. În unele cazuri vedem chiar cum roiuri de galaxii fuzionează.
Formarea roiurilor de galaxii. Această diagramă schematică arată cum galaxiile e posibil să se fi format dacă mici nori s-au format primii, iar aceștia s-au unit pentru a format galaxii și apoi roiuri de galaxii.
Majoritatea galaxiilor eliptice s-au format prin coliziunea și fuziunea unor fragmente mai mici. Unele galaxii spiralate e posibil să se fi format în regiuni relativ izolate dintr-un singur nor de gaz care a colapsat pentru a forma un disc aplatizat, dar altele au achiziționat stele, gaz și materie întunecată adiționale prin intermediul coliziunilor, iar stelele obținute ca urmare a acestor coliziuni populează astăzi halourile și bulbii galaxiilor.
Calea Lactee, galaxia noastră, încă capturează galaxii mici și le adaugă la haloul său. În plus, probabil că atrage gaz din aceste galaxii în propriul său disc.
Sursa: Astronomy, CC AL 4.0
