Corpurile mici din sistemul solar includ comete, asteroizi, obiectele din Centura Kuiper şi Norul Oort, mici sateliţii planetari, Triton, Pluto, Charon şi praful interplanetar. Unele dintre aceste obiecte s-au modificat foarte puţin de-a lungul existenţei lor.
Mai precis, faţă de cum erau în cadrul tinerei nebuloase solare în care s-au format planetele. Astfel, acestea pot oferi informaţii privind planeta Pământ, precum şi asupra formării şi evoluţiei sistemului solar.
Norul Oort reprezintă un strat sferic format din milioane de corpuri îngheţate care înconjoară sistemul solar la distanţe foarte mari şi este considerat a fi locul de formare a cometelor cu perioadă (orbitală) lungă.
Centura Kuiper este o regiune extinsă de la orbita lui Neptun până către marginile sistemului solar şi care păstrează probabil cele mai bune informaţii despre materia interstelară originală care a format nebuloasa solară. Această regiune, de dincolo de Neptun, este, de asemenea, locul de formare cel mai probabil pentru cometele cu perioadă (orbitală) scurtă.
Cometele sunt primele rămăşiţe ale formării sistemului solar ce sunt alcătuite din minerale, roci şi în cea mai mare parte gheaţă, semănând astfel cu un bulgăre de zăpadă murdar. Acestea călătoresc în jurul Soarelui pe orbite eliptice ce pot fi înclinate faţă de planul sistemului solar în orice unghi. Cometele pot lăsa o urmă ce se întinde pe mai multe zeci de milioane de mile atunci când se află cel mai aproape de Soare. Cometele cu perioadă scurtă vin din Centura Kuiper, de la periferia orbitei lui Neptun şi dincolo de ea, iar cele cu perioadă lungă se crede că vin din Norul Oort, o vastă carcasă sferică care înconjoară sistemul solar, la o distanţă uriaşă. Întâlnirile recente ale navelor spaţiale cu comete ridică mai multe întrebări, decât oferă răspunsuri, iar unele descoperiri sunt destul de neaşteptate. NASA a ţintit unele dintre aceste corpuri cu sonde spaţiale încărcate cu instrumente care ajută să scoată la iveală secretele ascunse în aceste corpuri îngheţate.
Pluto se află în centura Kuiper. Cu o orbită înclinată faţă de planul sistemului solar, Pluto îşi are originea în discul turtit al Soarelui, unde corpurile mai mari (sau planetele ) s-au format. Orbita lui Pluto trece prin interiorul celei a lui Neptun, făcând Pluto un membru al clasei de obiecte trans-neptuniane. Sistemul lui Pluto este foarte exotic, având 3 luni: Charon, descoperit în 1978 şi Nix şi Hydra descoperite în 2005.
Asteroizii sunt rămăşiţe stâncoase provenite de la formarea Sistemului Solar. Aceştia nu sunt sferici şi au compoziţii şi istorii diferite. Majoritatea, dar nu toţi asteroizii, se găsesc într-o regiune dintre Marte şi Jupiter, unde numeroase alte roci de dimensiuni reduse orbitează Soarele. Câţiva asteroizi aparţin unor grupuri care provin din corpuri mai mari dar care au fost sparte în trecut prin coliziunea cu alţi asteroizi. Câţiva se află în mişcare orbitală care se intersectează cu orbita Pământului sau a altor planete. Asteroizii care traversează orbita Pământului sunt numiţi asteroizi potenţial periculoşi şi cu cât mai mult observăm cerul, cu atât mai mulţi găsim, unii dintre ei sunt văzuţi pentru prima dată doar după ce au trecut prin apropierea Pământului.
Această imagine spectaculoasă a cometei Tempel 1 a fost făcută la 67 de secunde după ce a distrus elementul de impact (impactorul) navei spaţiale Deep Impact.
Textul reprezintă traducerea articolului Small-bodies-of-the-solar-system, publicat de NASA.
Traducere: Anamaria Spătaru
