Când şi de către cine a fost descoperită radiaţia cosmică de fond?
Radiaţia cosmică de fond este o radiaţie electromagnetică cu frecvenţa de 160,2 GHz ce este răspândită în tot Universul. Aceasta a fost descoperită în anul 1964 de astronomii Arno Penzias şi Robert Wilson.
Harta radiaţiei cosmice de fond realizate de sonda spaţială NASA WMAP
Radiaţia cosmică de fond şi Big Bangul
Radiaţia cosmică de fond este unul dintre argumentele principale privind credibilitatea teoriei Big Bangului şi, în acelaşi timp, este explicată de această teorie în modul cel mai coerent (există mai multe teorii ce justifică prezenţa acestei radiaţii fundamentale).
Fizicienii sunt de opinie că imediat după explozia originară (Big Bang), înainte de formarea stelelor şi a planetelor, Universul era foarte încins. Aflat în expansiune, Universul a devenit din ce în ce mai rece. Odată cu răcirea Universului s-au format atomi stabili. Aceşti atomi nu au putut absorbi toată radiaţia termică existentă, iar fotonii rămaşi, neabsorbiţi, rătăcesc prin Univers de la Big Bang şi până astăzi. Radiaţia cosmică de fond a fost observată de către astronomi ca fiind în mod uniform distribuită în toate direcţiile.
În spaţiul gol interstelar temperatura este de numai 2,7 K (-270,30C). De unde această temperatură? Tocmai radiaţia cosmică de fond este de "vină" pentru acest lucru.
