
Rețeaua electrică de transport a României: linii de 400 și 220 kV, stații și interconexiuni.
Harta la rezoluție maximă poate fi accesată aici.
Notă: anul trecut am scris un articol despre sistemul energetic românesc, explicând cine ce face. Acest articolul este dedicat părții de transport a electricității. Harta de mai sus arată partea de transport, fără a include partea de distribuție (vezi mai jos detalii) și fără a merge, așadar, până la postul de transformare care furnizează efectiv curent electric locuințelor (ar fi prea aglomerată).
Electricitatea care ajunge la consumatori este produsă prin transformarea altor forme de energie. În hidrocentrale, apa pune în mișcare turbine cuplate la generatoare electrice. În centralele pe cărbune (vezi cum funcționează o centrală termică) și în cele nucleare (vezi cum funcționează o centrală nucleară), căldura este folosită pentru producerea aburului care antrenează turbinele; în centralele pe gaze sunt utilizate turbine cu gaze, uneori împreună cu turbine cu abur. Turbinele eoliene transformă energia vântului în energie mecanică și apoi electrică. Panourile fotovoltaice convertesc direct energia radiației solare în electricitate, fără o etapă mecanică (vezi cum afectează fotovoltaicele rețeaua locală).
Producția de energie electrică este realizată de companii precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica și numeroși alți operatori, dar și de prosumatorii care au panouri solare pe acoperișurile caselor.
Legătura dintre producție și transport se realizează prin instalațiile de racordare ale centralelor. Generatoarele nu produc, de regulă, direct la tensiunile de 220 kV sau 400 kV ale rețelei de transport. Tensiunea este ridicată cu ajutorul transformatoarelor, astfel încât energia să poată fi transmisă eficient pe distanțe mari. Într-o centrală fotovoltaică, invertoarele transformă curentul continuu al panourilor în curent alternativ, iar transformatoarele adaptează tensiunea la nivelul necesar racordării. Totuși, nu fiecare producător injectează direct în rețeaua Transelectrica: multe centrale mai mici și prosumatorii sunt conectați la rețelele de distribuție, inclusiv la medie sau joasă tensiune. Energia lor poate fi consumată în apropiere, fără să mai parcurgă rețeaua națională de transport.
Limita dintre producție și transport trebuie înțeleasă atât funcțional, cât și ca delimitare a instalațiilor. Centrala produce energia, iar rețeaua de transport o transferă între nodurile sistemului. Limita de proprietate dintre instalațiile producătorului și cele ale operatorului de rețea este stabilită prin documentația de racordare; ea nu coincide automat cu ieșirea generatorului sau cu un anumit transformator. Transformatorul care ridică tensiunea poate aparține producătorului, chiar dacă funcționează la 400 kV.
În România, Transelectrica exploatează rețeaua principală și coordonează funcționarea sistemului electroenergetic național; distribuitorii aduc energia către consumatori, iar furnizorii o vând clienților. Toate aceste componente trebuie să funcționeze coordonat: producția și importurile trebuie să acopere permanent consumul, exporturile și pierderile din rețele.
Pe scurt, legătura clienților/consumatorilor este cu furnizorul de energie electrică (lui îi plătește factura) și cu distribuitorul de energie electrică (cel care asigură transportul energiei electrice local, de exemplu de la postul de transformare din apropiere la locuință), nu cu Transelectrica.
-- Citiți și: Misterul energiei scumpe din România: de ce plătim prețuri maximale, deși producem energie electrică ieftină
De ce transportăm energia la tensiuni atât de mari?
Rețeaua de transport folosește în principal 400 kV și 220 kV (adică 400.000 și 220.000 de volți). Aceste valori sunt tensiunile dintre fazele sistemului trifazat.
Pentru aceeași putere transmisă, creșterea tensiunii permite reducerea curentului. Relația pentru un sistem trifazat echilibrat, este P = √3 × U × I × cos φ, unde P este puterea activă, U tensiunea dintre faze, I curentul printr-un conductor de fază, iar cos φ factorul de putere. Nu intrăm în detalii.
E cred interesant de știut că dacă tensiunea se dublează, la aceeași putere și același factor de putere, curentul se înjumătățește. Iar un curent mic este numai bun de transferat dintr-o parte în alta a țării. Un curent mare vine cu pierderi mari.
Pierderile prin încălzirea conductoarelor depind de pătratul curentului: Ppierderi = 3 × I² × R, unde R este rezistența unui conductor de fază. În condiții comparabile, înjumătățirea curentului reduce aceste pierderi de patru ori. Deci, cum vedeți, un curent mic e chiar de dorit! Tensiunile mari cer însă izolații mai costisitoare și distanțe mai mari între conductoare și față de sol.
Ce arată harta cu rețeaua electrică de transport
Pe harta Transelectrica de la începutul articolului, liniile roșii reprezintă LEA (linie electrică aeriană) de 400 kV, iar cele verzi, LEA de 220 kV. Rețeaua de 220 kV completează infrastructura de 400 kV.
De exemplu, în Dobrogea apar nodurile Cernavodă, Medgidia Sud, Constanța Nord și Tulcea Vest. În sud-vest este reprezentată zona Porților de Fier, iar în centrul țării, Sibiu Sud și Brașov. Liniile leagă zone de producție, centre de consum și alte noduri ale sistemului. Interconexiunile continuă dincolo de granițe.
Stațiile electrice - nodurile în care energia își schimbă nivelul de tensiune
O stație 400/110 kV face legătura între două rețele cu tensiuni diferite. Transformatoarele transferă energia între acestea prin inducție electromagnetică. Într-o centrală, transformatoarele pot ridica tensiunea pentru injectarea energiei în transport; către consumatori însă, tensiunea este coborâtă treptat.
Un exemplu real din Prahova este stația Brazi Vest, 400/220/110 kV. În aceeași zonă, Teleajen este o stație de 220/110 kV. Stația București Sud reunește nivelurile 400/220/110/10 kV.
Pentru cei interesați de detalii: în stațiile electrice există și bare colectoare, întreruptoare, separatoare, aparate de măsurare și protecții. Barele sunt punctele comune la care se racordează circuitele. Întreruptoarele pot întrerupe curentul de sarcină și curenții de defect; separatoarele asigură izolarea electrică în condițiile prevăzute pentru utilizarea lor. O stație de conexiuni poate lega mai multe linii la același nivel de tensiune, fără transformare între niveluri.
Infrastructura Transelectrica
Transelectrica menționează pe site-ul propriu: 81 de stații electrice: 38 de 400 kV, 42 de 220 kV și una de 750 kV. Clasificarea se face după nivelul nominal superior de tensiune, nu după toate tensiunile existente în stație sau după sensul circulației energiei. Astfel, Brazi Vest, cu nivelurile 400/220/110 kV, este numărată o singură dată, la categoria 400 kV. O asemenea stație poate transfera energie între niveluri diferite, dar poate permite și tranzitul între linii de aceeași tensiune.
Inventarul cuprinde și aproximativ 8.834 km de linii electrice aeriene, dintre care circa 4.915 km la 400 kV și 3.876 km la 220 kV. Restul include 40,4 km la 110 kV și 3,1 km în categoria constructivă de 750 kV. Aproximativ 486 km sunt linii de interconexiune, incluse în total, care leagă sistemul românesc de linie electrice ale vecinilor.
În stații sunt instalate 216 unități principale de transformare, adică transformatoare și autotransformatoare, cu o putere nominală însumată de 38.058 MVA. O stație poate conține mai multe unități: de exemplu, două transformatoare de 400/110 kV, fiecare de 250 MVA. Inscripția „400/110 kV” indică nivelurile de tensiune conectate, iar „250 MVA” exprimă capacitatea nominală de transfer al puterii aparente. Puterea activă, exprimată în MW, depinde de factorul de putere: la 100 MVA și un factor de putere de 0,9, sunt transferați 90 MW. Suma celor 38.058 MVA nu reprezintă însă consumul maxim posibil al țării: aceeași energie poate traversa succesiv mai multe transformatoare, iar utilizarea echipamentelor este limitată și de cerințele de siguranță ale sistemului.
Nivelurile de tensiune și rolul lor
Ați auzit cu siguranță de formulări de genul: „rețea de înaltă tensiune” sau „rețea de joasă tensiune”. Iată ce tipuri există și ce înseamnă fiecare.
Joasa tensiune (JT) este nivelul la care sunt alimentate locuințele, magazinele și majoritatea consumatorilor mici. Categoria cuprinde tensiuni de până la 1.000 V inclusiv, iar rețeaua publică obișnuită este de 230/400 V (230 V între o fază și neutru, respectiv 400 V între două faze la sistemul trifazic). Este ultima treaptă a distribuției, de la posturile de transformare locale până la clădiri.
Media tensiune (MT) este folosită pentru distribuția energiei în localități și către consumatori industriali sau comerciali mai mari. În România sunt întâlnite în principal nivelurile de 6, 10 și 20 kV.
Liniile de medie tensiune alimentează posturile de transformare din localități, care reduc apoi tensiunea la 400/230 V.
Înalta tensiune, de 110 kV, face legătura între rețeaua principală de transport și distribuția locală. La acest nivel sunt alimentate stații precum cele de 110/20 kV, care deservesc zone urbane sau rurale, dar și unii consumatori industriali mari. În organizarea rețelelor din România, instalațiile de 110 kV aparțin în principal distribuției, nu Transelectrica.
Operatorii de distribuție, 4 la nivel național, au în concesiune rețeaua locală și regională de energie electrică: stâlpii de tensiune înaltă, medie și joasă, cablurile aeriene și subterane, transformatoarele, contoarele din locurile de consum și sistemele de telecontrol.
Nivelurile de 220 și 400 kV sunt utilizate în principal pentru transportul unor puteri mari între regiuni și pentru schimburile de energie cu sistemele vecine. Ele conectează centrale importante, stații de transformare și zone mari de consum. În funcție de clasificarea folosită, aceste niveluri sunt descrise drept înaltă tensiune sau foarte înaltă tensiune.
Rețeaua are mai multe drumuri posibile
Transportul energiei funcționează într-o rețea interconectată, cu numeroase bucle. Puterea se repartizează între căile disponibile potrivit legilor circuitelor electrice și caracteristicilor liniilor. Nu urmează exclusiv drumul cel mai scurt.
Dacă o linie este scoasă din funcțiune, fluxurile se redistribuie pe conexiunile rămase. Acestea trebuie să poată prelua noua încărcare. Se urmărește ca pierderea unui singur element relevant, de exemplu o linie sau un transformator, să nu ducă la încălcări neacceptabile ale condițiilor de funcționare. Respectarea lui presupune calcule și uneori măsuri preventive ori corective; nu garantează absența oricărei pene de curent.
De la transport la strada pe care locuim
Un traseu tipic al electricității din stație în stație electrică este: 400 kV → 110 kV → 20 kV → 400/230 V (tensiune pe care o folosim în locuințe; 400 V dacă avem trifazat, 230 V, dacă avem monofazat, ca cei mai mulți consumatori).
Prima transformare se face într-o stație 400/110 kV. Rețeaua de 110 kV alimentează apoi stații 110/20 kV, din care pleacă liniile de medie tensiune către localități. În organizarea obișnuită din România, 110 kV aparține distribuției, deși Transelectrica exploatează și unele interconexiuni la acest nivel.
Ultima transformare se face în posturile de transformare de 20/0,4 kV. Acestea pot fi montate pe stâlpi, în cabine compacte sau în încăperi amenajate. Din fiecare post pleacă mai multe circuite de joasă tensiune către clădirile apropiate.

Schema arată ramificarea tipică spre consumatori
Există și distribuție la 6 sau 10 kV, iar unele stații reunesc mai multe trepte. Prin urmare, energia nu trece obligatoriu prin fiecare nivel de tensiune existent în țară.

Post de transformare aerian din Gura Râului, Sibiu. Se face trecerea de la medie la joasă tensiune.
Transformatorul este corpul verde-cenușiu cu nervuri verticale, montat pe platforma dintre cei doi stâlpi, deasupra casetelor. În interiorul lui se află miezul magnetic și înfășurările care generează transformarea tensiunii. Carcasa conține, în mod obișnuit, ulei electroizolant, care contribuie și la răcire. Nervurile exterioare măresc suprafața prin care se evacuează căldura.
Conductoarele și echipamentele de deasupra transformatorului aparțin racordului de medie tensiune. Se văd izolatoare și aparataj aferent alimentării și protecției.
Dulapurile deschise la culoare din partea de jos adăpostesc aparataj electric aferent postului, în mod obișnuit protecții și distribuția circuitelor de joasă tensiune.
La ieșirea transformatorului, 400 V este tensiunea dintre două faze, iar 230 V, dintre o fază și neutru.
Cine menține sistemul în echilibru
Dispecerizarea și automatizările instalate urmăresc permanent puterile, tensiunile, frecvența și starea echipamentelor. Frecvența nominală este de 50 Hz. Nu peste tot în lume: de exemplu, în SUA este de 60 Hz, iar în Japonia, și așa, și așa 😀 În sistemul sincron, un deficit de putere activă tinde să reducă frecvența, iar un excedent tinde să o crească. Rezervele și reglajele intervin pentru corectarea dezechilibrelor; operatorii coordonează producția și schimburile externe.
Protecțiile detectează defectele și comandă întreruptoarele pentru izolarea porțiunii afectate. Pentru consumatori această acțiune poate însemna o întrerupere, dar ea limitează avaria și protejează restul sistemului.
Producția distribuită complică imaginea tradițională a unui flux care coboară mereu de la centrală către casă. Când panourile fotovoltaice dintr-o localitate produc mai mult decât consumă aceasta, puterea poate circula și către nivelurile superioare. Transformatoarele permit transferul în ambele sensuri; limitele sunt date de echipamente, tensiuni, protecții și condițiile de exploatare. Aceeași infrastructură trebuie astfel să deservească atât consumatori, cât și un număr tot mai mare de producători.
• Puteți citi și: Cum funcționează un sistem de termoficare
Notă: cele mai multe date din articol au la bază informații publice oferite de Transelectrica pe site-ul propriu.
