Efectele caracteristice ale supraîncălzirii motorului sunt reducerea puterii, creşterea consumului de carburant şi un regim funcţional zgomotos. Creşterea anormală a temperaturii în sistemul de răcire este semnalată de termometrul de bord sau becul de control. La unele vehicule apare şi o emisie de vapori pe la buşonul de umplere al radiatorului.

Comentarii -

Viitor prin fizicaCe este materia? Ce este energia? Ce ţine materia legată? Cum interacţionează diferitele elemente constitutive ale Universului la nivel fundamental? În ce raport se află Pământul cu restul Universului? Putem prezice mişcarea stelelor?

Comentarii -

De respectarea anumitor condiții privind agentul refrigerator depind anduranţa, siguranţa funcţională şi performanţele motorului. Acest lichid trebuie să aibă următoarele calităţi: o temperatură de fierbere cât mai înaltă, punctul de congelare cât mai coborât, neagresivitate chimică în raport cu materialele cu care vine în contact pe traseul de răcire din motor, să nu formeze depozite, să aibă o căldură specifică mare, să nu spumeze şi să nu fie inflamabil.

Comentarii -

Telefoanele cu cameră foto au evoluat mult în ultimii ani, dar ele nu permit întotdeauna obţinerea unor imagini de calitate din prima încercare, nemaivorbind de o calitate DSLR a acestora. În continuare puteţi afla cum să obţineţi fotografii de o calitate mai bună cu ajutorul camerei foto din smartphone-ul vostru. Se spune că cel mai bun aparat de fotografiat este cel pe care îl avem la dispoziţie la un moment dat, dar asta nu înseamnă că acesta va captura întotdeauna cele mai bune imagini.

Comentarii -

Importanța algoritmilor în viața noastră nu poate fi exagerată. Ei sunt folosiți practic peste tot, de la instituții financiare la site-urile de întâlniri. Dar unii algoritmi ne modelează și ne controlează lumea mai mult decât alții, iar aceștia 10 sunt cei mai importanți. Înainte de a începe, să recapitulăm rapid câteva lucruri.

Comentarii -

Ah, testul de sarcină. Pot doar să sper că motivul pentru care vreţi să aflaţi cum funcţionează este acela că faceţi unul într-un caz fericit, încercând să aveţi un copil, şi că nu este vorba de celălalt scenariu, care implică ceva mai multă sudoare pe frunte! În orice caz, în mod şocant, testele de sarcină care folosesc mostre de urină există încă din 1350 î. e. n.. Da,   1350 î. e. n.!

Comentarii -

Soarta supravieţuirii stirpei lui Hitler se află în mâinile a doar cinci membri ai familiei: cei doi fii ai surorii vitrege a lui Hitler (Angela Hitler), Peter Raubal şi Heiner Hochegger şi cei trei fii ai fratelui vitreg al lui Hitler, Alois Hitler Jr., care mai sunt în viaţă: Alexander, Louis şi Brian Stuart-Houston. În timpul vieţii sale, Hitler s-a zbătut să obţină ceea ce el considera drept perfecţiune. Era convins că rasa ariană era rasa supremă şi a ordonat moartea unor oameni nevinovaţi pentru a accelera atingerea acestei „perfecţiuni”.

Comentarii -

Large Hadron Collider (Marele accelerator de hadroni) de la laboratoarele CERN a intrat în cultura populară: actorul de comedie John Stewart glumeşte pe seama lui în The Daily Show, personajul Sheldon Cooper visează despre el în The Big Bang Theory, iar răufăcători imaginari fură de la accelerator antimaterie în Angels & Demons.

Comentarii -

Deşi utilizarea liniei de comandă nu reprezintă întotdeauna opţiunea optimă pentru sistemul de operare Windows, există anumite lucruri pe care le puteţi face numai din cadrul acesteia. În continuare vom vorbi despre câteva comenzi utile, pe care este bine să le cunoaşteţi, dacă nu cumva ştiţi deja despre ele.

Comentarii -

Tor reprezintă cea mai simplă modalitate pentru „navigarea” anonimă pe Internet, dar nu toată lumea înţelege importanţa acestei facilităţi ori de ce ar trebui ea folosită. În cele ce urmează vom vedea ce anume face Tor, cine îl foloseşte cât şi, probabil cel mai important lucru, ce NU face Tor.

Comentarii -

ITSe pare că în fiecare săptămână aflăm despre o nouă problemă de securitate a telefoanelor inteligente. Fie că este vorba despre o deficienţă a sistemului de operare iOS, despre o scurgere de date din cadrul anumitor aplicaţii (cum ar fi informaţiile privind adresele personale ale utilizatorilor) sau utilizarea unor parole nesigure pe telefoanele noastre, securitatea smartphone-ului de cele mai multe ori nu este luată în serios.

Comentarii -

Cu un secol în urmă un căutător de bureţi submarini a descoperit în Marea Mediterană, între Peninsula Peloponez din Grecia şi Insula Creta, ceva uluitor: epava unei nave care s-a scufundat aproximativ acum 2.000 de ani şi care era plină cu ceramică, bijuterii, vin şi multe statui din marmură şi bronz. Atunci când acesta a revenit la suprafaţă „a spus că a găsit o mulţime de femei moarte, goale".

Comentarii -

CriptareProbabil că aţi auzit cuvântul „criptare" de un milion de ori, dar dacă încă nu sunteţi siguri de ceea ce reprezintă aceasta, aveţi acum ocazia de a afla. În continuare vă voi prezenta un ghid introductiv despre operaţia de criptare a datelor, ghid din care puteţi afla când ar trebui să o utilizaţi şi cum o puteţi configura.

Comentarii -

Pământul a intrat exploziv în era nucleară pe 16 iulie 1945. În acea zi SUA au testat un tip de armă complet nou în deşertul New Mexico. Meşterită dintr-o sferă de plutoniu de mărimea unei mingi de tenis, bomba Trinity a produs o explozie echivalentă cu 20.000 tone de TNT.

Comentarii -

În mai 1972, într-o uzină de îmbogăţire a uraniului din Franţa, oamenii de ştiinţă care examinau minereul provenit dintr-o mină din Gabon, Africa de Vest, au descoperit că un reactor nuclear natural s-a format spontan în această regiune într-un trecut îndepărtat al planetei Pământ. Având o putere aproximativă de 100 kW acesta a produs energie în mod continuu timp de câteva sute de mii de ani cu aproximativ 1,7 miliarde de ani în urmă.

Comentarii -

Cum sunt tensiunea şi curentul legate de viaţa unei baterii? Care este diferenţa dintre bateriile cu aceeaşi tensiune, dar forme şi mărimi diferite? Ce-i cu condensatoarele? Bateriile chimice folosesc două tipuri de reacţii chimice pentru a deplasa sarcinile de la un electrod la celălalt cu o tensiune fixă, de obicei 1,5 volţi pentru marea majoritate a bateriilor pe care le găsiţi în magazine (deşi există şi alte feluri de baterii).

Comentarii -

Protectie laptopDacă încercaţi să accesaţi un calculator care rulează sistemul de operare Windows, dar aţi uitat parola de acces sau dacă aveţi un plan mai sinistru, există câteva opţiuni care vă pot ajuta în acest sens. În cele ce urmează vă voi arăta cum puteţi accesa un sistem de operare Windows dacă nu cunoaşteţi parola de acces şi cum puteţi să vă protejaţi propriul computer de o astfel de acţiune neautorizată.

Comentarii -

PCDacă aveţi un calculator mai vechi puteţi construi un server pentru acasă cu care să puteţi salva copii de siguranţă ale datelor dumneavoastră, să redaţi muzică, filme şi orice altceva aveţi nevoie într-o manieră sigură cu ajutorul lui Amahi care poate realiza toate aceste sarcini într-o manieră perfectă.

Comentarii -

Cum am putea construi o maşină ca Deep Thought, un computer superinteligent care ar putea să ne răspundă la întrebările esenţiale despre viaţă, Univers şi despre orice altceva? Inteligenţa este un concept foarte dificil şi, până de curând, nimeni nu a reuşit să ofere o definiţie satisfăcătoare pentru aceasta. Cei mai mulţi cercetători au renunţat în se lupta pentru o definiţie generală a noţiunii de inteligenţă, concentrându-se, în loc,, pe concepte conexe, dar mai limitate.

Comentarii -

Chiar dacă sunteţi un utilizator de Windows (sau de Mac) prin cunoaşterea utilizării sistemului de operare Linux puteţi dobândi cunoştinţe valoroase şi puteţi realiza o mulţime de lucruri interesante în casa voastră, chiar dacă acesta nu este sistemul de operare pe care îl folosiţi în mod obişnuit. În continuare puteţi găsi 10 motive pentru a utiliza Linux, chiar dacă nu sunteţi încă pregătiţi pentru a deveni un utilizator constant de Ubuntu.

Comentarii -


 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro