O echipă de cercetători de la Universitatea Cornell a pus la punct o modalitate foarte ingenioasă de compresie în timp a semnalelor transmise prin intermediul fibrelor optice. Procedura ar putea facilita dezvoltarea unor sisteme de comunicaţii optice de date capabile să transporte mai repede informaţia, dar ar putea fi folosită şi pentru a genera scurte impulsuri luminoase cu carateristici complexe ale undei asociate, foarte utile în cadrul unor experimente din fizica şi chimia moderne.

Pentru a comprima în timp un semnal, primul pas ce trebuie parcurs este convertirea acestuia într-un spectru în care intensitatea fiecărei lungimi de undă corespunde valorii semnalului la un anumit moment de timp. Spectrul astfel obţinut este convertit ulterior într-o undă liniară prin combinarea cu un impuls cu o lungime de undă mult inferioară.

În cadrul testelor efectuate s-a reuşit comprimarea unei serii de impulsuri optice care transportau informaţie cu viteza de 10 gigabiţi pe secundă (Gbps) şi obţinerea unui impuls de durată mai scurtă, care a transportat aceeaşi cantitate de informaţie la viteze de 270 Gbps.

Studiul este publicat în ediţia online a revistei Nature Photonics.

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!