Copii UgandaFie că lucrează la asigurarea  cu apă curată a unui sat din Uganda sau studiază armarea betonului cu fibre naturale, Marisa Simmons, studentă în ultimul an la Massachusetts Institute of Technlogy - MIT, este un inginer constructor preocupat de mediu.

 

 

 

 

În fiecare an, Marisa Simmons coace un tort cu zece niveluri pornind de la zero pentru dormitorul ei de la cămin. Prima ei încercare, pe când era boboc, s-a răsturnat, dar de atunci  Simmons a conceput un aluat sigur pentru structura tortului. Secretul ei? „Biscuiţii rotunzi din sortimentul ’Pepperidge Farm’ reprezintă de fapt un material foarte bun pentru armătură”, divulgă Simmons.   

Simmons, studentă în anul terminal de inginerie în construcţii civile, originară din South Pasadena, California, accesează pagina principală a International Development House (iHouse), în timp ce era la MIT. Simmons şi ceilalţi 20 de studenţi ai iHouse sunt din întreaga lume, dar ei sunt uniţi în pasiunea lor pentru dezvoltarea internaţională. 

„Unii fac proiecte în domeniul drepturilor omului, alţii în domeniul educaţiei, iar alţii în domeniul sănătăţii”, spune Simmons. Interesul ei se îndreaptă spre infrastructură, cum ar fi drumurile şi alimentarea cu apă - sisteme la scară mare care conectează oamenii şi necesităţile lor de bază

 

Saltul în dezvoltare

Când şi-a început studiile la MIT, cu aproape patru ani în urmă, Simmons ştia că vrea să devină inginer constructor. I-a plăcut matematica încă de când bunica ei a învățat-o aritmetică prin intermediul jocurilor de cazino. („Trebuie să înveţi înmulţirea foarte repede dacă eşti dealer de zaruri” observă ea) şi a descoperit pasiunea pentru proiectarea structurilor prin intermediul unui program de vară în domeniul cercetării organizat de universităţile de stat din California ei natală. Simmons s-a remarcat, de asemenea, în activităţile în folosul comunităţii, însă a obosit să mai ambaleze şi expedieze cutii cu alimente împreună cu grupul ei de liceeni de serviciu: ea îşi dorea mai mult de atât.

Ca studentă în anul întâi, Simmons s-a înscris în divizia Institutului MIT a organizaţiei naţionale Inginerii Fără Frontiere (Engineers Without Borders - EWB), care promovează îmbunătăţirea calităţii apei şi accesul la ea a unei comunităţi din Uganda. Studenţii din anii mai mari, au învăţat-o bazele hidrologiei şi proiectarea structurilor; vara, după primul ei an de facultate Simmons a călătorit cu grupul într-un sat ugandez - prima ei călătorie în afara Statelor Unite - unde a locuit timp de cinci săptămâni la o familie care i-a găzduit. În Uganda, ea a avut în primul rând experienţa lipsei a ceea ce mulţi din lumea dezvoltată consideră că este de la sine înţeles: să primească apa curată de la un robinet interior.   

„Pentru a lua apă, ar fi trebuit să mergem o milă cu 40 de litri”, povesteşte Simmons. „A fost foarte umilitor, fiindcă puteai vedea aceşti copii de 5 ani cărând apă, iar eu nu puteam face asta”. Lucrând împreună cu comunitatea Inginerii Fără Frontiere au proiectat o nouă modalitate de stocare a apei de ploaie. „Sistemul nostru este unic prin faptul că un rezervor mare asigură apa pentru cele cinci sau şase case din jur său”, explică Simmons. „Am fost realmente îngrijorată că sistemul nu va funcţiona, dar a fost bine. În Occident, noi spunem, ’chiuveta mea, casa mea’ - dar acolo, alternativa lor este un iaz, nu este iazul cuiva, ci este iazul tuturor”.

 

Copii Uganda



Accesul la apă a fost una dintre provocări; accesul la o apă curată, o altă provocare. Însă cea mai mare provocare de acolo, nu a fost purificarea apei, ci convingerea oamenilor să facă acest lucru.  

Dezinfectarea solară a apei - altfel cunoscută ca SODIS (Solar Water Disinfection) - este ieftină, uşor de realizat şi recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UNICEF şi Crucea Roşie. Cum funcţionează? „Luaţi flaconul de plastic umplut cu apă şi-l lăsaţi la soare timp de şase ore, asta va purifica apa” spune Simmons.

Serios? „Da, într-adevăr, funcţionează”, spune Simmons zâmbind. „Aşa spune toată lumea - mai întâi şi-au închipuit, acolo în sat, că am înnebunit. Oamenii îşi spuneau „Este prea simplu ca să funcţioneze”.   

Studiile au arătat că razele ultraviolete ale Soarelui ucid toate bacteriile din apă, dar sătenii erau sceptici. Ei au acceptat bolul cu clor pentru a dezinfecta apa, dar asta nu s-a întâmplat până ce Simmons nu a folosit SODIS timp de săptămâni fără ca cineva să se îmbolnăvească şi abia atunci au început câţiva să folosească sistemul. 

Participând la viaţa satului ugandez, acea vară a ridicat miza pentru Simmons. „Nu mai sunt nişte anonimi”, spune ea. Dar Simmons nu s-a gândit prea mult la ceea ce a realizat EWB până acum în Uganda; mai degrabă ea s-a concentrat la cât de multe au rămas de făcut. „Sunt atâţia alţi oameni chiar din cadrul altor comunităţi care au nevoie de acest proiect” spune ea.  

Simmons a condus echipa pentru Uganda în următorii doi ani după prima ei vizită şi a continuat să ajute EWB cu consultanţă, ca mentor. Ea a lucrat de asemenea în domeniul calităţii apei, în Rwanda, împreună cu Laboratorul de Diagnosticare (D-Lab), timp de o lună, în al doilea an de studenţie; în vara anului trecut ea a lucrat la oficiul din Italia al Programului Alimentar Mondial, ajutând la coordonarea construcţiilor şi a proiectelor de infrastructură.    

În restul timpului, Simmons urmăreşte o altă pasiune de-a sa: proiectarea sustenabilă.

Iarbă pentru acoperişuri, fibre pentru oţel

Simmons îşi aminteşte de jungla din peninsula Yucatán, din sudul Mexicului, ca fiind „fierbinte, umedă şi frumoasă”. Căldura şi umiditatea au fost elemente pe care le-a luat în considerare atunci când a ajutat la proiectarea noului laborator de biologie pentru Universidad Anahuac Mayab, în vara de după al doilea an de facultate - un proiect care a conţinut elemente de proiectare sustenabile, aşa cum ar fi „acoperişul verde” plantat cu iarbă.

Întorcându-se la MIT, Simmons a testat proiectarea betonului care include fibre naturale aşa cum ar fi fibrele de sisal, de cânepă sau iută, la Laboratorul de Tehnologie al Construcţiilor împreună cu John Fernandez, un profesor asociat de arhitectură, tehnologia construcţiilor şi ingineria sistemelor. Fibrele pot fi folosite în prezent ca substitut pentru oţel, fiind folosite adeseori la armarea betonului. 

„Producerea fibrelor naturale nu este mare consumatoare de energie”, explică Simmons. Concepţia se referă la o formă de captare a carbonului, spune ea: „Carbonul din plante, care de altfel ar putea fi ars, de exemplu, este pus deoparte şi utilizat cu folos”.      

Simmons, Fernandez şi colegii lor au arătat că betonul este mai puternic cu fibre decât fără, dar ei mai au nevoie de testarea a diferite amestecuri.

„O variantă este cea a fibrelor tăiate şi amestecate în masa betonului”, spune Simmons. „Noi am încercat, de asemenea, să imităm barele de armătură, dar cu corzi din fibre. Astfel, bara de oţel este înlocuită cu coarda din sisal, ca de exemplu”.

Simmons speră ca rezultatul cercetării să poată fi utilizat în ţările în curs de dezvoltare, unde armarea cu oţel este prohibitiv de scumpă.  

După absolvirea cursurilor de la MIT, în iunie, Simmons intenţionează să-şi de masteratul în managementul proiectelor sau construcţiilor şi speră să-şi poată folosi în cele din urmă abilităţile sale în inginerie şi management pentru a continua munca pe care o iubeşte: dezvoltarea infrastructurii pentru îmbunătăţirea vieţii.



Traducere de Mircea Moldovan după student-profile-marisa-simmons cu acordul editorului


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!