Copilaria lui Raleigh de Millais. Pictura din 1871O poveste frumoasă poate da culoare unei prezentări, unui articol sau unei conversaţii. Dar de ce se întâmplă acest lucru? Cofondatorul paginii web de social media Buffer, Leo Widrich, ne explică de ce relatarea unei povestiri are un impact atât de puternic.

 

 


Când Widrich a început să-şi prezinte produsul de online social media prin intermediul povestirilor, renunţând la listele de beneficii cu puncte de marcaj în stil Powerpoint, înscrierile au crescut substanţial. În continuare el explică şi de ce s-a întâmplat asta.

 

În 1748, politicianul britanic şi aristocratul John Montagu, al IV-lea conte de Sandwich, îşi petrecea mare parte a timpului liber jucând cărţi. Savura o gustare lăsându-şi în acelaşi timp o mână liberă pentru cărţi. Prin urmare, i-a venit ideea să pună carne de vită între feliile de pâine prăjită ca să poată în sfârşit mânca şi juca cărţi simultan. În timp ce el savura nou inventatul „sandwich", numele care a fost acordat pentru două felii de pâine cu carne între ele avea să devină unul dintre cele mai populare invenţii culinare din lumea occidentală.

Interesant despre acest lucru este faptul că este foarte probabil să nu uitaţi niciodată povestea despre cine a inventat sandvişul. Sau cel puţin era mult mai puţin probabil să facem acest lucru dacă informaţiile ne-ar fi fost prezentate cu puncte de marcaj şi în alte forme bazate pe informaţie pură.

De peste 27.000 de ani, de când datează primele picturi rupestre descoperite, relatarea unor poveşti a fost una dintre metodele noastre de comunicare fundamentale. Recent, unul dintre prietenii mei apropiaţi mi-a făcut o introducere pe tema puterii actului povestirii şi am vrut să învăţ mai mult.

În continuarea vom vorbi deci despre ştiinţa relatării unei povestiri şi de modul în care putem folosi acest lucru pentru a lua decizii mai bune în fiecare zi.


Creierul nostru şi poveştile: Cum ajunge creierul nostru mai activ când spunem poveşti?

Ne bucurăm cu toţii atunci când ascultăm o istorioară reuşită, indiferent dacă este vorba despre un roman, un film sau pur şi simplu despre ceva ce ne este explicat de către unul dintre prietenii noştri. Dar de ce ne simţim mult mai mult implicaţi atunci când auzim o relatare a unor evenimente?

Răspunsul este, în fapt, destul de simplu. Când asistăm la o prezentare realizată în PowerPoint cu puncte de marcaj destul de plictisitoare, ni se activează anumite regiuni de la nivelul creierului. Oamenii de ştiinţă numesc aceste zone aria lui Broca şi aria lui Wernicke.  Per ansamblu, această prezentare declanşează activitate în regiunea de la nivelul creierului la nivelul căreia este procesat limbajul, unde sunt descifrate şi capătă sens  cuvintele. Şi asta este tot. Nu se întâmplă nimic altceva.

Atunci când ni se spune o poveste, lucrurile se schimbă dramatic. Nu numai că sunt activate zonele în care este procesat limbajul, dar în acelaşi timp sunt activate toate zonele pe care le-am folosi dacă am experimenta la propriu evenimentele relatate în istorisire.

Dacă cineva ne spune despre cât de delicioase au fost anumite produse alimentare, este activat cortexul nostru senzorial. Dacă este vorba de mişcare, este activat cortexul nostru motor:

 

"Metafore de genul: "cântăreaţa avea o voce catifelată" şi "El a avut mâinile lucioase" au trezit cortexul senzorial [...]. Ulterior, creierul participanţilor a fost scanat în timp ce aceştia citeau fraze de genul: " John a agăţat obiectul" şi "Pablo a lovit mingea cu piciorul." Scanările au dezvăluit prezenţa unei activităţi la nivelul  cortexului motor, care coordonează mişcările corpului."

O poveste poate activa întreg creierul: Şi totuşi, lucrurile devin chiar mai interesante:

Când povestim altora despre evenimente care ne-au ajutat într-adevăr să ne cizelăm modul de gândire şi felul în care trăim, putem la rândul nostru să avem acelaşi efect asupra acestor persoane. Creierele persoanelor care povestesc, respectiv ascultă acea istorisire se pot sincroniza, afirmă Uri Hasson de la Princeton:

"Când femeia a vorbit în engleză, voluntarii au înţeles povestea relatată de ea, iar creierele lor s-au sincronizat. Atunci când femeia a prezentat activitate la nivelul cortexului insular, o regiune implicată în procesarea emoţiilor, povestea a fost înţeleasă şi de către ascultători. În momentul în care s-a activat cortexul ei frontal, acelaşi lucru s-a petrecut şi la nivelul cortexului frontal al ascultătorilor. Prin simpla relatare a poveştii, femeia ar putut genera idei, gânduri şi emoţii la nivelul creierului ascultătorilor."

Puteţi să-i determinaţi pe ceilalţi să experimenteze acelaşi lucru pe care l-aţi experimentat şi dumneavoastră. Sau cel puţin în acest fel le puteţi activa acele zone din creier pe care le-aţi avut activate şi dvs. când aţi trăit experienţa povestită.



 

Relatia povestitor ascultator
credit imagine: Lifehacker.com


Cum putem să ne folosim de faptul că evoluţia a programat creierele noastre să reacţioneze bine în faţa povestirilor?


Toate aceste lucruri sunt interesante. Ştim că atunci când ascultăm poveşti creierul nostru poate fi activat mai bine. Există însă o întrebare fără răspuns: De ce este se întâmplă acest lucru? De ce o povestire în care evenimentele se desfăşoară unele după altele au un impact profund asupra procesului de învăţare?

Răspunsul simplu este acesta: suntem programaţi în acest fel. Dacă o poveste este prezentată în cea mai simplă formă, atunci vorbim despre o conexiune de cauze şi efecte. Şi exact acesta este modul în care gândim. Gândim sub formă de povestiri pe tot parcursul zilei, indiferent dacă este vorba despre cumpărarea alimentelor, dacă ne gândim la locul de muncă sau la soţul nostru care este acasă. În mintea noastră inventăm povestiri scurte pentru fiecare acţiune şi conversaţie. De fapt, Jeremy Hsu a constatat că "poveştile personale şi bârfele alcătuiesc 65% din conversaţiile pe care le efectuăm."

Ori de câte ori auzim o poveste vrem să realizăm o conexiune între ea şi una din experienţele noastre trecute. De aceea metaforele funcţionează atât de bine în cazul nostru. În timp ce noi ne preocupăm cu căutarea unei experienţe similare care să fie înregistrată în creierul nostru, activăm o zonă numită cortex insular, care ne ajută să facem legătura cu o  experienţă care ne-a produs aceeaşi durere, bucurie sau dezgust.

Următorul grafic probabil descrie acest lucru cel mai bine:

Grafic rol cortex insular
credit imagine: Lifehacker.com


În cadrul unui experiment remarcabil, John Bargh de la Universitatea Yale a descoperit următoarele lucruri:

"Voluntarii se întâlnesc cu unul dintre experimentatori crezând că vor începe experimentul în curând. În realitate, experimentul a început în momentul în care experimentatorul, care aparent se lupta cu un braţ de dosare, îl roagă pe voluntar să îi ţină cafeaua preţ de câteva momente. Având în vedere faptul că instrumentul cheie al experimentului a fost cafeaua, aceasta era fie prea caldă, fie prea rece. După aceea subiecţii au fost rugaţi să citească o descriere a unei persoane. Cei a căror cafea fusese caldă au avut tendinţa de a evalua personalitatea individului ca fiind mai cordială, fără ca evaluările altor caracteristici să fie modificate."

Noi realizăm în mod automat conexiunea dintre metafore şi întâmplări care au loc propriu-zis. Tot ce se petrece în creierul nostru este o încercare de a stabili o relaţie cauză-efect cu ceva ce am experimentat în prealabil.

Haideţi să căutăm nişte sfaturi privind modul în care ne putem folosi de cele prezentate mai sus

Schimbaţi oferitul de sugestii cu relatarea de întâmplări


Vă amintiţi cum se petrec lucrurile atunci când un prieten bun ne spune o poveste şi apoi două săptămâni mai târziu noi îi povestim acelaşi lucru ca şi când ar fi fost ideea noastră? Acest lucru este perfect normal şi în acelaşi timp este una dintre cele mai puternice modalităţi de a atrage persoane de partea noastră prin intermediul ideilor şi al gândurilor. Potrivit cercetătorului Uri Hasson de la Princeton, o poveste este singura modalitate de a activa anumite părţi din creier în aşa fel încât un ascultător să transforme povestea în propria idee şi experienţă.

Data viitoare când vă chinuiţi să implicaţi oameni în cadrul proiectelor dumneavoastră şi să le atrageţi atenţia asupra ideilor pe care le aveţi, pur şi simplu spuneţi-le o poveste a cărei concluzie finală să fie aceea că acel lucru la care v-aţi gândit este cea mai bună soluţie. Potrivit aceluiaşi Uri Hasson, povestitul întâmplărilor este singura modalitate de a planta idei în mintea altor oameni.

Scrieţi mai convingător introducând în cele relatate în scris episoade din viaţa personală sau recomandate de un expert

Mi-a luat mult timp să înţeleg acest lucru. Dacă începi să scrii este firesc să te gândeşti: "Eu nu am o experienţă deosebită în acest domeniu. Cum poate fi articolul meu unul credibil dacă folosesc poveşti personale?" Cel mai bun mod de a face acest lucru este pur şi simplu prin înlocuirea poveştilor inspirate de propria experienţă cu cele ale experţilor. Pe vremea când acest blog era unu de social media, obişnuiam să cer citate oamenilor de top din domeniul abordat sau pur şi simplu căutam pasaje renumite dintre cele care erau scrise online. Este o modalitate foarte bună de a conferi credibilitate şi în acelaşi timp de a spune o poveste.

Povestea simplă are mai mult succes decât cea complicată

Când ne gândim la poveşti este de multe ori uşor să ne convingem că acestea trebuie să fie complexe şi detaliate pentru a fi interesante. Şi, cu toate acestea, de fapt adevărul este că o poveste simplă se va întipări mult mai bine în minte. Folosirea unui limbaj simplu, precum şi a unei complexităţi reduse este cel mai bun mod de a activa regiuni ale creierului care ne fac într-adevăr să ne transpunem în ceea ce se întâmplă în poveste. Acesta este un motiv similar cu cel care explică de ce ne este atât de greu să îndeplinim mai multe sarcini. Atunci când realizaţi o prezentare sau un articol, încercaţi de exemplu să reduceţi numărul de adjective sau substantive complicate în favoarea unui limbaj mult mai simplu, dar sincer.

O ultimă idee, pe scurt: creierul nostru învaţă să ignore anumite cuvinte şi expresii care au fost utilizate în exces în trecut pentru a face poveştile minunate. Oamenii de ştiinţă care cercetează acest domeniu au descoperit, de asemenea, că anumite cuvinte şi fraze şi-au pierdut puterea de sugestie de odinioară:

"Unii oameni de ştiinţă au susţinut ideea că figurile de stil cum ar fi, de exemplu, "o zi grea" ne sunt în prezent atât de familiare, încât sunt tratate pur şi simplu ca simple cuvinte şi nimic mai mult."

Acest lucru înseamnă că aceste fraze nu pot determina activarea cortexului  frontal, zona din creier responsabilă pentru experimentarea emoţiilor. Este ceva ce ar fi bine să ne amintim de fiecare dată când meşteşugim următoarea poveste.



Traducere realizată de Ecaterina Pavel după The Science of Storytelling: Why Telling a Story is the Most Powerful Way to Activate Our Brains.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!