Tipărire
Categorie: Ştiri. Medicină
Accesări: 4008

Colon iritabilFDA a aprobat Linzess® in tratamentul sindromului de colon iritabil. Acesta este rezultat al colaborării dintre grupurile farmaceutice americane Ironwood Pharmaceuticals şi Forest Laboratories, Linzess® (linaclotida).

 

 

 

 

Linzess® este un medicament cu eliberare pe bază de prescripţie medicală şi este disponibil sub formă de capsule, în două concentraţii (145 şi 290 micrograme). Ajută la ameliorarea simptomelor la pacienţii cu vârsta peste 17 ani cu sindrom de colon iritabil însoţit de constipaţie sau la cei cu constipaţie cronică idiopatică (primară).

Sindromul de colon iritabil (SCI) este o boală cronică, ce se caracterizează prin crampe şi dureri abdominale, însoţite de diaree şi/sau constipaţie şi senzaţie de balonare.

În Statele Unite ale Americii aceasta afecţiune este întâlnită la aproximativ 40 milioane de persoane, în special femei. Cauza apariţiei SCI rămâne încă necunoscută, însă se presupune că riscul dezvoltării acestei boli creşte după o infecţie gastrointestinală acută, iar manifestarea bolii este influenţată de factori de risc precum vârsta, anxietatea, depresia (studiile au arătat că un procent semnificativ dintre pacienţii cu SCI - aproximativ 60% - prezintă tulburări psihice, cele mai întâlnite fiind anxietatea şi depresia).

Pe lângă schimbarea modului de viaţă şi în special a dietei, medicamentele pot ajuta în sensul ameliorării şi chiar înlăturării simptomelor ce afectează viaţa de zi cu zi a pacienţilor. Clasele de medicamente utilizate cel mai frecvent sunt laxativele (lactuloza) - în cazul în care constipaţia este printre simptomele predominante, antidiareicele (loperamida) - în cazul în care pacientul prezintă scaune diareice, antispastice (hiosciamina, diciclomina).

Linaclotida (Linzess®) este un compus de natură peptidică, ce acţionează ca agonist al receptorilor de tip GPCR (G-protein coupled receptors) intestinali cuplaţi cu enzima guanilat ciclaza C. Odată cu activarea acestei enzime, are loc o cascadă de reacţii la nivel intra- şi extracelular: creşterea concentraţiei de guanozin-monofosfat ciclic (GMPc), creşterea secreţiei de cloruri şi bicarbonat la nivelul lumenului intestinal, şi deci creşterea cantităţii de fluide şi implicit a tranzitului intestinal.

Linzess® prezintă avantajul unei acceptări crescute în rândul pacienţilor, fiind administrat o dată pe zi, pe nemâncate, cu cel puţin 30 de minute înainte de prima masă a zilei,  ajutând la ameliorarea durerii abdominale şi a constipaţiei prin creşterea motilităţii intestinale.

Cele mai frecvente reacţii adverse raportate pe parcursul studiilor clinice, la care au participat 2.900 de pacienţi, au fost: diaree, durere abdominală, flatulenţă şi distensie abdominală.

Printre contraindicaţiile linaclotidei se numără: pacienţii cu vârsta sub 16 ani (motiv pentru care ambalajul secundar va avea imprimat un simbol de atenţionare destinat atât profesioniştilor, cât şi pacienţilor) şi pacienţii care prezintă sau la cei suspectaţi că prezintă obstrucţie gastrointestinală mecanică.

În Europa, cererea pentru autorizarea acestei substanţe active (sub numele de Constella®) a fost transmisă în luna iulie 2012 la EMA (European Medicines Agency) de către Almirall. Licenţa pentru dezvoltarea şi comercializarea Linzess® în ţările asiatice a fost cedată grupului Astellas Pharma.

 



Bibliografie:
Pharmatimes,
Ironwoodpharma


Articolul preluat de pe NoutatiMedicale.com, cu acordul editorului.