Porumbel calatorPorumbeii călători sunt de obicei navigatori extrem de eficienţi, însă, în cazuri rare, lucrurile merg extrem de prost. Astfel de situaţii au fost observate de mai multă vreme, dar până de curând nu fusese găsită o explicaţie mulţumitoare a fenomenului.

 

 

 

Astfel că, atunci când Jon Hagstrum de la US Geological Survey a citit în ziarul local despre două curse din anul 1998 în care porumbeii au fost pierduţi, şi-a amintit de o prelegere a lui Bill Keeton pe care a auzit-o cu mulţi ani în urmă, pe când era student la Universitatea Cornell. Keeton a studiat modul în care reuşeau păsările să navigheze din locurile îndepărtate şi necunoscute de unde erau eliberate. El a constatat că cele mai multe păsări aveau mereu probleme în selectarea direcţiei corecte spre locaţia de origine, atunci când li se dădea drumul din trei locuri diferite specifice. În opinia lui Keeton, porumbeii eliberaţi la Castor Hill şi în oraşul Weedsport se îndreptau în mod invariabil în aceeaşi direcţie greşită la plecare. La rândul lor, păsările cărora li se dădea drumul la Jersey Hill aveau tendinţa de a se îndrepta în direcţii aleatorii, cu o singură excepţie: toate păsările care au plecat de acolo la data de 13 august 1969 s-au întors acasă cu succes, urmând direcţia corectă. Explicând faptul că Bill Keeton exclusese deja posibilitatea unei perturbări în câmpul magnetic local, Hagstrum îşi reaminteşte: "Bill a întrebat dacă noi, geologii, aveam vreo idee despre ce s-ar putea întâmpla în aceste locuri".


După mai mulţi ani de la prelegerea lui Keeton, Hagstrum a găsit o posibilă soluţie la problemă, când a citit că porumbeii pot detecta frecvenţele incredibil de mici ale infrasunetelor. Ştiind că infrasunetele - care pot fi generate de vibraţiile foarte mici de la suprafaţa planetei cauzate de valurile din adâncul oceanului – se propagă la mii de kilometri, Hagstrum s-a întrebat dacă porumbeii călători percep frecvenţa redusă ce călătoreşte de la crescătoria lor pentru a găsi calea de întoarcere spre casă. În acest caz, păsările care nu pot auzi semnalul infrasunetelor, deoarece locul în care li s-a dat drumul a fost protejat într-un fel de acest semnal, ar putea să nu-şi mai găsească direcţia şi să se rătăcească. Hagstrum a decis să investigheze condiţiile meteorologice din zilele eliberărilor nereuşite pentru a afla dacă exista ceva în atmosferă care ar fi putut explica dezorientarea porumbeilor. El a publicat în revista Journal of Experimental Biology descoperirea sa cu privire la faptul că porumbeii lui Keeton s-au rătăcit pentru că nu au putut să audă semnalul infrasunetelor de la propria crescătorie, deoarece acesta fusese deturnat de atmosferă.

Însă, pentru a face această descoperire, Hagstrum a trebuit să reconstituie în primul rând condiţiile atmosferice din zilele de lansare a porumbeilor din cele trei locaţii. Reuşind să instaleze cu succes un program acustic complex - HARPA - cu ajutorul cercetătorului în ştiinţa computerelor Larry Baker de la USGS şi utilizând măsurători exacte ale temperaturii, direcţiei şi vitezei vântului din acele zile luate la staţiile meteorologice locale, Hagstrum a reconstruit acele condiţii atmosferice. Apoi a calculat modul în care au călătorit infrasunetele de la crescătorie prin atmosferă, refractându-se prin straturile de aer şi ricoşând de la pământ, pentru a afla dacă Jersey Hill a fost umbrit de vibraţiile infrasonice ce localizau crescătoria porumbeilor călători şi cum semnalul de la crescătorie a fost canalizat de vânt şi de terenul local spre Castor Hill şi Weedsport.

Uimitor, în toate zilele în care păsările au plecat din Jersey Hill, Hagstrum a putut vedea că semnalul infrasonic al crescătoriei  a fost îndepărtat de sol şi aruncat în atmosferă: păsările nu l-au putut recepţiona. Însă, la 13 august 1969, condiţiile atmosferice au fost perfecte şi, de această dată, semnalul infrasonic a fost ghidat direct spre terenul din Jersey Hill. Calculând traiectoriile pe care a călătorit semnalul infrasonic de la crescătorie spre Castor Hill şi Weedsport, el a explicat de asemenea de ce păsările au luat-o în mod constant într-o direcţie greşită. Terenul şi vânturile au deturnat infrasunetele, astfel încât acestea au abordat locul de eliberare a porumbeilor dintr-un alt unghi, trimiţând păsările într-o direcţie greşită.

Explicând că păsările trebuie să utilizeze vibraţiile infrasonice de localizare a crecătoriei pentru a se orienta înainte de stabilirea direcţiei pentru zborul de întoarcere  în funcţie de busola lor solară, Hagstrum a spus: "Sunt un pic surprins de faptul că după 36 de ani am răspuns în cele din urmă la întrebarea lui Bill Keeton de la Cornell Geology Department", adăugând că el a fost deosebit de încântat de faptul că  a putut să utilizeze datele lui Keeton pentru a rezolva misterul.

Mai multe informaţii: Hagstrum, J. T. (2013). Modelarea propagării atmosferice indică faptul că porumbeii călători folosesc indicii specifici ai "hărţii" infrasonice a crescătoriei. J. Exp. Biol. 216, 687-699. jeb.biologists.org/content/216/4/687.abstract.

Referinţă: Journal of Experimental Biology.


Traducere de Maricica Botescu după homing-pigeon-mystery, cu acordul Phys.org.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!