Tipărire
Categorie: Ştiri ştiinţă. Biologie
Accesări: 5075

Om-cioarăNu te pune cu ciorile. De ce? Pentru că pe lângă că sunt incredibil de inteligente, ciorile îţi vor ţine minte faţa pentru tot restul vieţii lor, iar împreună cu prietenele lor te vor ataca de fiecare dată când te văd. Dar de ce reţin ciorile atât de bine feţele oamenilor?

 

 

 

Cercetătorii implicaţi în descoperirea calităţii ciorilor de a reţine feţele au scanat creierul păsării. Aceştia au prins 12 adulţi, ciori masculi, purtând o mască pe faţă, iar apoi le-au adăpostit şi hrănit purtând o altă mască – în speranţa că după ce vor fi eliberate, ciorile nu îi vor recunoaşte pe cercetători pentru a le face viaţa în Seattle un iad.

După patru săptămâni în captivitate, cercetătorii au scanat creierul ciorilor folosind FDG-PET, care urmăreşte asimilarea glucozei pentru a măsura activitatea cerebrală, şi au descoperit că, la fel ca oamenii, păsările au sisteme sofisticate de recunoaştere a oamenilor, legate de experienţele pe care le-au avut.

Când li s-a arătat faţa celor care le-au prins, chipul ameninţător ”a activat circuite, inclusiv pe cel amigdalar, talamusul şi zone ale trunchiului cerebral cunoscute la oameni şi alte vertebrate ca fiind legate de emoţii, motivaţie şi învăţarea condiţionată de frică”, iar ciorile au îngheţat fixându-şi privirea pe acea faţă. În contrast, când au văzut faţa îngrijitorului, s-au activat zone ale creierului asociate cu învăţarea, motivarea şi foamea.

Cu alte cuvinte, la fel ca oamenii, ciorile recunosc feţe şi fac legături cu emoţii şi amintiri între diverse zone ale creierului.

Întrebarea care se pune acum e dacă acele zone active din creierul ciorilor sunt similare celor ale oamenilor, iar dacă e aşa, cât de adâncă e legătura dintre părţile de învăţare şi memorare între păsări şi mamifere? Şi e asta în mod substanţial diferită, deoarece corvidele au o asemenea memorie fantastică?

 

Traducere după why-a-crow-will-never-forget-your-face de Prohaszka Bogdan