Un studiu genetic de amploare, bazat pe scanarea fRMI şi pe mostre ADN de la peste 20.000 de persoane, a relevat ceea ce se consideră a fi cel mai mare efect descoperit până acum al unei singure gene responsabilă cu inteligenţa – deşi efectul este unul mic.
Există o oarecare dispută că genele ar fi răspunzătoare de un număr foarte mare de variaţii în ceea ce priveşte inteligenţa oamenilor, dar studiile eşuaseră într-o bună măsură în a găsi o singură genă care să aibă un impact substanţial. În schimb, cercetătorii au descoperit că de fapt sute de gene caracteristice contribuie la aceasta.
Urmând un studiu asupra creierului la o scară de o amploare fără precedent, o echipă internaţională de cercetători a reuşit acum să izoleze o singură genă care chiar are un efect măsurabil în privinţa inteligenţei. Dar efectul – deşi unul măsurabil – este mic: gena afectează IQ-ul cu numai 1,29 puncte. După anumiţi cercetători, studiul demonstrează în mod clar că, la urma urmelor, în ceea ce priveşte inteligenţa e vorba de acţiunea unei multitudini de gene implicate.
“Pare să fie cel mai mare impact al unei singure gene din ceea ce ştim până acum, care afectează IQ-ul,” spune Paul Thompson de la Universitatea din California, Los Angeles, care conduce o echipă în cadrul căreia colaborează 207 cercetători. “Dar nu există un efect masiv asupra IQ-ului, la urma urmelor,” adaugă el.
Două linguriţe
Variaţia apare la nivelul genei numită HMGA2, care fusese mai înainte asociată cu înălţimea oamenilor. La locul unei mutaţii relevante, diferenţa de IQ depinde de "modificarea" unei singure «litere» ADN de la “C”, adică citostina, spre “T”, adică timina. “C ar fi cea bună,” spune Thompson. După cum creşte IQ-ul cu 1,29 puncte, creşte întregul volum al creierului – însă numai cu un procent de 0,58% din media mărimii creierului, adăugând aproximativ 9 cm3 de ţesut. “Este vorba despre pierderea sau câştigarea a două linguriţe de ţesut,” spune Thompson.
Efectul de modificare a dimensiunii creierului de către gena respectivă este ceea ce a condus cercetătorii să studieze impactul asupra IQ-ului. În studiul lor au fost implicaţi 21.151 de subiecţi adulţi, de la care s-au luat mostre ADN, dar au fost scanate şi creierele subiecţilor, căutându-se în mod specific mai cu seamă diferenţele dintre creiere în ansamblu sau în anumite regiuni ale lor, cum ar fi hipotalamusul, despre care se crede a fi sediul memoriei şi învăţării.
Dubla creştere a lui “C”
După ce cercetătorii au stabilit că HMGA2 afectează dimensiunea de ansamblu a creierului, au căutat mai detaliat pe un subset de 1642 voluntari de la un studiu asupra gemenilor în Brisbane, Australia, cărora le-au fost făcute teste IQ standard.
Din această analiză, ei au fost în stare apoi să măsoare efectul lui “C” asupra IQ-ului. Dacă oamenii moştenesc variaţia lui “C” de la ambii părinţi se pot bucura de un efect dublu: o creştere de IQ cu 2,6.
“Este important că s-a descoperit această genă, dar a necesitat mostre de la 20 000 de persoane pentru a fi găsită, tocmai pentru că efectul este destul de mic,” spune Robert Plomin de la Institutul de Psihiatrie din Londra, şeful unui studiu de temelie în 2007, care a eşuat în găsirea unei singure gene responsabile de dezvoltarea disproporţionată a inteligenţei. “Este dificil de găsit un efect de doar 1%, căci ceea ce demonstrezi este că practic 'ceaşca' este 99% goală,” spune el.
Steven Pinker, autor şi profesor de neuropsihologie la Universitatea Harvard, este şi el de acord. “Este o descoperire importantă, presupunând că se va susţine mai departe,” spune el. Pinker spune că descoperirile sunt primul pas în demonstrarea faptului că inteligenţa constă într-un număr mare de gene, fiecare cu un efect minuscul, mai degrabă decât o singură genă cu efecte moderate sau mari, dar care este atât de rară că nici nu a fost încă identificată.
Vârsta creierului
Cealaltă cheie spre descoperirea echipei coordonată de Thompson era că variaţia unei gene numite TESC afectează mărimea hipotalamusului, modificând mărimea lui cu 1,2%, mai mult sau mai puţin faţă de medie.
Thompson spune că, la maturitate, hipotalamusul se micşorează cu aproape 0,5% pe an, astfel că având varianta “greşită” a genei echivalează cu îmbătrânirea cu mai mult de doi ani, iar având două copii ale ei se poate ajunge la un echivalent al unei înaintări cu cinci ani în vârstă – toate acestea putând grăbi instalarea demenţei sau a altor boli asociate micşorării hipotalamusului, inclusiv boala Alzheimer şi depresia.
Thompson spune că, oricum, efectele TESC pot fi contracarate prin exerciţiu regulat, care măreşte mărimea hipotalamusului printr-o cantitate corespuzătoare şi îmbunătăţeşte memoria. (Proceedings of the National Academy of Sciences, DOI: 10.1073/pnas.1015950108).
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Best evidence yet that a single gene can affect IQ publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Mihai Ciprian-Mihai
