Imagine prelucrată după Hotnews

România a fost una dintre ţările din Europa cu cea mai dură legislaţie anti-avort pe timpul perioadei comuniste.  Din 1966, când a intrat în vigoare Decretul 770, până în 1989, se apreciază că peste 10.000 de femei au murit din cauza avorturilor ilegale. Se presupune că acest aspect grotesc al istoriei noastre ar trebui să lase urme în "conştiinţa colectivă", iar ministerul de resort ar trebui să fie interesat de ce se întâmplă în spitalele din România de stat în materie de avorturi. Pentru că în România avortul este legal, până  la  14 săptămâni "la cerere" și până la 24 de săptămâni în scop medical. În 2019, din 375 de spitale de stat, cel puţin 87 sunt selective privind perioada ori nu fac deloc întreruperi de sarcină la cerere. Detalii mai jos...

Realitatea din România, în contextul unor prevederi legislative neclare şi permisive, reflectă o situaţia bizară: deşi avortul poate fi efectuat la cerere, medicii decid ei dacă fac sau nu întrerupere de sarcină. Motivaţiile sunt multiple, după cum se va putea vedea mai jos, dar printre ele sunt: propria conştiinţă (motive religioase) şi dispreţul faţă de pacienţi (cei mai mulţi care vin pentru întreruperi de sarcină au o educaţie rudimentară).

Centrul de Dezvoltare Curriculară si Studii de Gen FILIA, organizaţie non-guvernamentală feministă a publicat recent un raport în care prezintă cvasi-exhaustivă privind refuzul de efectua întreruperi de sarcină în spitalele de stat din România.


Principalele concluzii

Centrul FILIA a contactat în perioada 01-23.04.2019 217 spitale din 165  de  orașe,  plus  municipiul  București (în România sunt 375 de spitale de stat).  Din cele 217 spitale, 59 nu au răspuns întrebărilor cercetătorilor sau nu au secţie de specialitate. Iată principalele concluzii:
:: nu se fac deloc întreruperi de sarcină la cerere în 51 de spitale din 29 de județe (32.2% din spitalele care au răspuns).
:: există județe la nivelul țării în care niciun spital de stat nu oferă servicii de întreruperi de sarcină la cerere.
:: în plus, nu se fac întreruperi de sarcină la cerere în timpul sărbătorilor religioase în 36 de spitale din 19 județe (22.7% din spitalele care au răspuns).
:: în 40 de spitale se pot face întreruperi de sarcină oricând,  dar niciunul dintre aceste spitale nu este în București.

 




Alte aspecte constatate:
1) Întreruperea de sarcină la cerere nu necesită trimitere din partea medicului de familie, ci doar dovada constatării sarcinii. Cu toate acestea, există spitale în România în care este necesară trimiterea din partea medicului de familie. În unele cazuri se cere şi cardul de sănătate, deşi este ilogic, dat fiind că avortul la cerere nu e decontat de stat.
2) Cea mai scumpă întrerupere de sarcină este la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, 650 RON.
3) În judeţul Călăraşi sunt doctori care nu fac întreruperi de sarcini la spitalul de stat, ci doar la cabinele private unde activează.
4) limbajul inadecvat al personalului medical atunci când este solicitat să efectueze un avort (încercarea de a descuraja pacienţii).


De ce refuză doctorii să facă întrerupere de sarcină?

În primul rând, legea română nu prevede obligativitatea spitalelor de a oferi servicii medicale la cerere, decizia aparţinând fiecărei unități medicale.

Motivele religioase sunt invocate de medici, dar nu sunt  singurele care stau la baza deciziei de a nu face avorturi. Conform raportului Centrului FILIA, boicotul cu privire la avort este justificat şi prin:
:: lipsa unui spațiu  adecvat  în  spitale;  
:: lipsa  asigurărilor  de  malpraxis;  
:: lipsa  acordării sprijinului financiar (neplata acestui serviciu direct către medici/nedecontarea lui de către CNAS).

Un alt motiv invocat de medici este cel privind accesul liber la informaţie, adică nu mai poţi solicita întreruperea de sarcină, tu, pacient, când ai acces la informaţii şi ştii de la început ce se poate întâmpla dacă nu te protejezi. Aici apare, desigur, opinia personală a medicilor, care se transformă în moralişti, depărtându-se de responsabilitatea logică cu care i-a însărcinat societatea. Pe de altă parte, este clar că cele mai dezavantajate sunt femeile din păturile de jos, care suferă tocmai de lipsă de informare.

În plus, în România, din 2011, nu mai există un program național de contracepție și planning familial care să asigure accesul gratuit la metode de contracepție. Mai mult, nu există educație sexuală în școli, deși 76% dintre români consideră că ar trebui să fie predată.


Număr mare de avorturi

România stă rău la numărul de avorturi, ceea ce indică o informare extrem de precară, dar nu numai asta (familia are un rol cardinal, şcoala, de asemenea). Date publicate în 2012 de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din copiii concepuţi sunt avortaţi, o rată de peste două ori mai mare decât media Uniunii Europene. Mai multe date despre rata avorturilor în Europa aici.

Este normală o asemenea diversitate în oferirea unui serviciu medical la cerere? Probabil că răspunsul firesc este: nu. Spitalele de stat ar trebui să aibă politici clare, care să permită pacienţilor să beneficieze de servicii similare oriunde în zona de jurisdicție a ministerului de resort.


Se începe cu chiuretajul...

Conform unui interviu realizat de Vice cu medicul Silviu Iștoc, 39 de ani, specialist obstetrică-ginecologie într-un spital privat din București, în perioada de rezidențiat, chiuretajul e prima procedură la care poți să pui mâna ca viitor doctor. Dacă refuzi să faci avorturi, nu ești socotit apt să faci alte proceduri medicale. Așa că, pentru a putea să faci și alte proceduri, precum o naștere, trebuie să accepți întreruperi de sarcină.

 




Ce se poate face?


Un pas important şi necesar este modificarea cadrului legislativ prin care se reglementează avortul, în care să fie stipulate în mod clar sancțiuni pentru personalul medical care refuză să efectueze întreruperi de sarcină în scop terapeutic și să stipuleze în mod clar procedurile aferente.

O altă măsură ar putea fi monitorizarea condiţiilor în care este asigurat accesul la întreruperi de sarcină la  cerere  pe  toată  perioada  anului, asigurând  personalul  medical  necesar  în  funcție  de  numărul  populației  pentru  fiecare regiune, luând în considerare și statisticile existente (numărul de întreruperi de sarcină anual, numărul de întreruperi de sarcină în cazul minorelor, numărul de întreruperi de sarcină la cerere etc.)


În loc de concluzii...

Deloc paradoxal, situaţia actuală privind avortul spune mult despre cum se văd medicii pe ei înşişi în societatea românească:
:: se pun în poziţia de moralişti şi decidenţi cu privire la ce fac şi ce nu fac;
:: au carenţe privind pregătirea profesională (parcă prea mulţi medicini sunt credincioşi, fără o gândire critică, fără empatie faţă de pacienţi, fără norme profesionale în relaţia cu pacienţii).

Meseria de medic este una dificilă, care necesită o pregătire asiduă de formare şi continuă, pe tot parcursul carierei (cel puţin în teorie). Rolul social al medicului este unul foarte important, dat fiind că orice persoană valorizează propria sănătate mai presus de aproape orice. Din păcate, mulţi medici ajung să-şi schimbe percepţia de sine pornind de la faptul că sunt esenţiali în rezolvarea unor probleme grave ale unor semeni. Schimbarea imaginii de sine înseamnă, în acest caz, că ajung să creadă că au drepturi pe care, în fapt, nu le au. Cum ar fi decizia dacă le place sau nu pacientul, în special în funcţie de condiţia socială a acestuia ori cum ar fi decizia de a face sau nu întrerupere de sarcină, după bunul plac ori conform propriilor opinii cu privire la acest subiect.





Sursa informațiilor din acest articol: Raportul privind întreruperea de sarcină al Centrului FILIA

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.