Beta-catenină

Sute de sugari mor anual de o formă agresivă de leucemie. În curând aceste decese ar putea fi evitate, graţie descoperirii de către cercetători a punctului slab al acestei boli. Leucemia de tip MLL (mixed-lineage leukaemia) este prezentă în 70% din cazurile întâlnite la copiii sub doi ani. Jumătate dintre aceştia mor până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Eric So de la Colegiul Regal din Londra şi colegii acestuia au descoperit o proteină care stimulează acest tip de leucemie, dar îl şi face rezistent la tratament.

 

Proteina este denumită beta-catenină (nu ştim dacă această denumire este intrată în limba română. Eng:beta-catenin) şi are rolul de a activa anumite gene. În cadrul experimentelor cu celule normale şi celule MLL recoltate de la şoareci şi om, cercetătorii au demonstrat că proteina beta-catenină este activată în celulele stem canceroase care iniţiază multiplicarea celulelor implicate în instaurarea şi răspândirea bolii.

Atunci când echipa de savanţi a folosit fragmente de ARN pentru a sabota producţia de beta-catenină a acestor celule stem, celulele sângelui s-au întors la o stare anterioară declanşării bolii. Celulele s-au oprit din multiplicare şi au devenit vulnerabile la tratament. (Cancer Cell, DOI: 10.1016/j.ccr.2010.10.032).

În continuare, echipa speră să testeze medicamente care să poată bloca funcţionarea beta-cateninei, care este, de asemenea, implicată în dezvoltarea cancerului de colon şi a cancerului de piele.

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea acestui articol, realizată cu acordul New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.