Pericolele privitului la televizorŢi-ai da 22 de minute din viaţă pentru o oră de privit la televizor? (Prin comparaţie, o statistică citată adesea estimează că media cu care micşorează viaţa o ţigară este de 11 minute). Oare urmăritul spectacolelor tale favorite de televiziune te omoară puţin câte puţin?

 

 

Şi nu, nu este vorba despre intriga pe tema unui viitor distopic din thrillerul în curs de apariţie al lui Andrew Niccol; vorbim despre viaţa reală. Un studiu preliminar realizat de o echipă de cercetători din Australia, ale cărui rezultate au fost publicate în Jurnalul Britanic de Medicină Sportivă, sugerează că riscurile privitului la televizor în mod sedentar ar putea fi mai mari decât credeam.

Cercetătorii au luat în considerare date strânse de la mai mult de 11.000 adulţi peste 25 de ani şi au construit ceea ce ei numesc "un cadru general al riscurilor cu privire la speranţa de viaţă". Pe baza acestui cadru general de evaluare a riscurilor, autorii au determinat că doar 2 ore de televizor pe zi au fost suficiente pentru a micşora speranţa de viaţă a bărbaţilor cu 1,8 ani, iar a femeilor cu 1,5. Mai mult, 6 ore de privit la televizor în fiecare zi echivalează cu micşorarea cu aproape 5 ani a speranţei de viaţă.

Autorii menţionează faptul că ei nu consideră că rezultatele ar fi legate direct de lipsa de exerciţiu fizic (ceva ce cercetătorii clasifică drept un factor de risc comportamental diferit), ci de un comportament sedentar – ceea ce face din această cercetare ultimul atac dintr-o serie lungă îndreptată împotriva statului pe scaun, deci a unui stil de viaţă sedentar.

Autorii studiului admit că precizia analizei este limitată şi recomandă efectuarea de cercetări ulterioare. Acestea fiind spuse, ai acum motivul perfect de a obiecta data viitoare când prietenii tăi au chef de vreun film prost ori un show TV de calitate îndoielnică. Dacă avem în vedere că fiecare 3 minute de privit la televizor însemnă un minut mai puţin de viaţă, oamenii de ştiinţă de pretutindeni sunt de acord: ar fi bine ca ceea ce urmărim să merite cu adevărat atenţia noastră.

 

Textul reprezintă traducerea articolului Your TV is Slowly Killing You, publicat de io9.com.
Traducere: Anca Negulescu


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!