Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a aprobat miercuri primul vaccin împotriva malariei. Acesta este numit Mosquirix și este produs de compania britanică GlaxoSmithKline.
Vaccinul a fost deja administrat unui număr de 2,3 milioane de copii din Ghana, Kenya și Malawi într-un studiu clinic pilot coordonat de OMS. Malaria este o boală care se manifestă în special în Africa (94 % din cazuri), care a ucis circa 275 de mii de copii de până la 5 ani doar în 2019.
Malaria provoacă mai multe decese în Africa decât COVID-19, omorând 386 de mii de africani în 2019, pe când virusul SARS-CoV-2 este asociat cu 212 mii de decese în ultimele 18 luni.
La nivel global, în 2019 au fost înregistrate 229 de milioane de cazuri, cu 410 mii de decese.
Harta incidenței malariei la nivel global
Malaria este cauzată de cinci specii de paraziți (organisme unicelulare) din genul Plasmodium (Regnul Protista) transmiși prin intermediul țânțarilor. După mușcătura țânțarului, paraziții ajung în sângele victimei, călătoresc către ficat, unde se multiplică. Simptomele apar la 10-15 zile după infectare și includ: febră, vomă și oboseală. Cei care sunt infectați și supraviețuiesc, la reinfectare fac o formă mai ușoară. Dar această protecție imună se diluează și dispare în timp, dacă nu există o expunere la paraziți a persoanei.
Mosquirix are o eficacitate de 30 %, ceea ce poate părea puțin, dar, în fapt, înseamnă multe mii de vieți salvate în fiecare an.
Există un vaccin aparent mai bun, R21/Matrix-Mthat, creat de Universitatea Oxford, care are o eficacitate de 77 % (observată în teste pe 450 de copii din Burkina Faso), dar acesta se află încă în faza studiilor clinice.
Animație: infectarea gazdei de către țânțarul anofel
Cum am aflat că țânțarii transmit boala
Faptul că malaria se transmite prin înţepătura ţânţarului a fost descoperit de englezul Ronald Ross (n.1857). Inițial acesta a avut o concepţie greşită despre malarie, crezând că aceasta nu era provocată de un microb (cum susţineau alţi cercetători), ci de o indigestie intestinală.
În India a început să studieze ţânţarii: îi prindea şi le dădea drumul sub plasa de deasupra unui pat, pe care stătea un pacient gol. După ce țânțarii se săturau de sânge, Ross îi prindea, îi băga în eprubete şi după aceea cerceta stomacurile acestora la microscop. El dorea să afle dacă nu cumva acolo se dezvoltă microbii malariei, în sângele supt. Nu se întâmpla însă aşa...
După o pauză de doi ani, reluându-şi experimentele, a observat un lucru foarte interesant în stomacul unui ţânţar: existau mici corpuri rotunde, mai clar evidenţiate decât celulele stomacale şi care conţineau „boabe minuscule negre”: paraziţii malariei.
A început să facă experimente pe păsări, întrucât microbul malariei la acestea era foarte asemănătoare cu acela uman. El a luat 3 vrăbii pe care le-a închis în colivii separate: una sănătoasă, una care conţinea microbi mai puţin în sânge şi una care avea sângele plin de microbi. A dat drumul la ţânţari sănătoşi în cele 3 colivii, după care le-a cercetat stomacurile. Ţânţarii care au supt sângele păsării sănătoase nu prezentau în stomac acele „umflături”, cei care au supt de la păsărea cu puţini microbi conţineau puţine „umflături”, iar stomacurile ţânţarilor care au supt de la păsărea cu microbi mulţi conţineau foarte mulţi „săculeţi”. El a studiat la microscop „umflăturile” unui ţânţar după şapte zile de la înţepare şi a observat că acestea s-au transformat în fusuri mici, asemănătoare cu bucăţele mici de aţă. După ce a studiat timp îndelungat acele fusuri, a văzut că ele se îndreaptă spre glanda salivară a ţânţarului. Ross a ajuns la concluzia că malaria se transmite prin înţepătura ţânţarului.
Pentru această descoperire lui Ronald Ross i s-a decernat Premiul Nobel în anul 1902.
Credit imagine/animație: scientificanimations.com
