Cel mai probabil ce vedeți mai sus este o serie de patru pătrate formate din linii orizontale și perpendiculare negre. Așa ar fi normal. Dacă o să priviți imaginea de pe pagina următoare pentru 3 minute și vă întoarceți apoi la imaginea de mai sus o să observați un lucru misterios: dungile orizontale vor fi însoțite de o „aură” verde, iar cele verticale de una magenta.


Dacă o să spuneți că ați mai văzut așa ceva, că e vorba doar de o saturare a ochiului pentru scurtă vreme, iată surpriza: și mâine și poate și în următoarele 30 de zile, când vă veți întoarce la pătratele de mai sus, le veți vedea tot cu nuanțele de verde și magenta! Și asta fără să mai priviți la imaginea de pe pagina următoare. Mai mult, mâine senzația de verde și magenta va fi mai puternică decât azi! Reveniți mâine pentru a vă convinge.

Acesta este efectul McCollough, descoperit de psihologul Celeste McCollough în 1965. Care este explicația pentru acest efect asupra sistemului vizual? Sunt mai multe ipoteze, dar, în fapt, nu există nicio explicație definitivă.

Iar acum, treceți la imaginea următoare! Nu uitați, priviți pentru trei minute cele două pătrate colorate, iar apoi reveniți pe această pagină, pentru a vedea cum, ca prin magie, pătratele de mai sus își schimbă nuanțele.

Există diferențe între persoane, în sensul că durata persistenței culorilor diferă de la om la om; așa că vă încurajăm să vă descrieți propria experiență într-un comentariu.

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.