Nicolae PaulescuNăscut în 1869, Nicolae Paulescu a beneficiat de o educaţie aleasă la Bucureşti, ajungând în perioada liceului să cunoască limbile franceză, greacă şi latină. A studiat fiziologia, literatura, arta, domenii spre care a arătat interes până la sfârșitul carierei.

 

 

 

 

Între 1888 şi 1896, a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Paris, apoi a obţinut trei doctorate, în fiziologie, medicină şi ştiinţe naturale. Cercetările sale au cuprins aproape tot domeniul fiziologiei, dar principala lui preocupare a fost studiul glandelor endocrine.

În 1903, 1906, 1912 şi 1930 publică în faze succesive o sinteză medicală intitulată ”Traité de Médicine Lanceraux-Paulescu”, de peste 4000 de pagini. În anii Primului Război Mondial publică tot în limba franceză o lucrare intitulată "Traité de Physiologie Médicale", în trei volume. În această carte au apărut pentru prima dată rezultatele experimentelor sale referitoare la secreţia endocrină a pancreasului. Dovezile pentru a sprijini importanţa fiziologică şi farmacodinamică a secreţiei endocrine a pancreasului au apărut în 31 august, 1921, în revista medicală „Archives Internationales de Physiologie” din Liège.

Insulina este una dintre marile descoperiri ale secolului al XX-lea. Intens studiată, acum este bine cunoscută, transformându-se într-un medicament minune în anul 1922, când a intrat în terapeutică. Acest moment a însemnat salvarea a milioane de diabetici, a căror viaţă e dependentă de administrarea zilnică a insulinei.



Introducerea ei în terapia diabetului zaharat reprezintă contribuţia biochimiştilor Collip, MacLeod, Banting şi Best, dar descoperirea aparţine lui Nicolae Paulescu, care a fost eclipsat de notorietatea stârnită de cei patru canadieni. Decernarea Premiului Nobel în anul 1923 pentru fiziologie şi medicină a fost cea mai gravă eroare înregistrată vreodată în istoria instituţiei suedeze. Premiul s-a acordat canadienilor Banting şi MacLeod, fără a se indica meritele pe care le-au avut în descoperirea insulinei. I s-a atribuit lui Banting activitatea experimentală desfăşurată de el împreună cu Best, activitatea publicată într-un articol în februarie 1922, care rezuma concluziile lui Paulescu, în timp ce MacLeod a fost premiat pentru utilizarea şi introducerea insulinei în practica medicală, deşi principalul merit l-a avut Collip, deoarece el a reuşit purificarea insulinei pentru a putea fi administrată la om. Protestele lui Paulescu, venite de la porţile Orientului, au fost rapid reduse la tăcere. După moartea lui Paulescu în 1931, totul a fost dat uitării până în 1969. Redescoperirea contribuţiei lui Paulescu la izolarea insulinei a fost făcută de diabetologul scoţian Ian Murray, care a scris un istoric al celebrei descoperiri. El a scris patru articole prin care a reuşit să convingă comunitatea ştiinţifică internaţională că înaintea canadienilor, Paulescu publicase articole prin care descria amănunţit acţiunea insulinei în organism. În 1996, la celebrarea a 75 de ani de la descoperire, au fost reluate discuţiile despre contribuţia românului, prin articolul din revista franceză din 1921, ce putea fi considerat un „certificat de naştere” al insulinei.

Din postura de binefăcători ai medicinei, Banting şi Best au devenit plagiatori lipsiţi de inspiraţie. Răsturnarea de situaţie din 1996, după 75 de ani, recunoaşte meritul lui Paulescu în descoperirea insulinei. Astfel el revine în rândul marilor fiziologi ai lumii, cu una dintre realizările importante ale secolului trecut: descoperirea insulinei.





Bibliografie:
“100 cei mai mari savanţi ai lumii”, John Simmons, Editura Lider, 1996

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.