Primul antibiotic eficient a fost penicilina, una dintre marile descoperi medicale ale secolului trecut. Aceasta a salvat milioane de persoane din momentul apariţiei, mai ales în perioada celui de-al doilea război mondial. Detalii, în articolul următor.
Eficienţa ei nu s-a datorat doar faptului că a reuşit să elimine riscul de infecţii după intervenţiile chirurgicale (din 10 cazuri operate, 4 supravieţuiau), ci şi reuşitei de a trata boli până atunci fatale (pneumonie, sifilis). Deşi apariţia ei a avut efecte uimitoare, datorită consumului iresponsabil au apărut tulpini de bacterii ce au dezvoltat o rezistenţă faţă de penicilină. Prima dată, penicilina a fost izolată şi produsă într-o formă concentrată de către Howard Florey şi Ernst Chain în 1940, dar cel care a descoperit penicilina a fost doctorul scoţian Alexander Fleming, care a primit ulterior şi premiul Nobel.
Alexander Fleming s-a născut pe 6 august 1881, în Scoţia, într-o familie de fermieri. S-a remarcat în timpul studiilor prin rezultate excelente, lucrând un timp ca funcţionar. În anul 1900 se înrolează în Regimentul de Puşcaşi Voluntari Scoţieni din Londra, în războiul contra burilor. În 1909 îşi ia licenţa atât în medicină, cât şi în biologie. Renunţă apoi la practica medicală în favoarea unei cariere în cercetare. În timpul războiului, Fleming a studiat antisepticele, ajungând la concluzia că tetanosul sau cangrena provocate de obicei de răni se datorau existenţei unor microorganisme prezente pe câmpul de luptă. A publicat studii referitoare la combaterea infecţiei şi a influenţat adoptarea procedurilor standard în dezinfectare şi tratament.
În 1928, Fleming a făcut una dintre cele mai mari observaţii din medicina de până atunci. Lucrând cu puroi din abcese sau furuncule, observă la întoarcerea dintr-o călătorie culturi de mucegai în plăcile Petri ce conţineau puroi. Studiind la microscop, observă că în jurul culturii de mucegai exista o zonă în care creşterea bacteriilor era inhibată. Mucegaiul, Penicillium notatum, producea o substanţa care distrugea bacteria odată intrată în contact cu ea. Fleming a denumit fenomenul “efect de penicilină”. Nerealizând importanţa acestei descoperiri, abia în 1929 o face publică, într-o lucrare care în primii ani avea să stârnească prea puţin interes. Recunoşterea potenţialului penicilinei, primul antibiotic faţă de care nici o bacterie nu avea rezistenţă, s-a produs în timpul celui de-al doilea război mondial. În 1945, la decernarea premiului Nobel (pe care l-a împărţit cu alţi doi savanţi), Alexander Fleming declara: singurul meu merit a fost acela că nu am neglijat o observaţie şi că am urmărit subiectul în calitate de bacteriolog”. Spre sfârşitul vieţii sale, Fleming, conştient de notorietatea câştigată, a realizat un album cu tăieturi din ziare pe care l-a intitulat “mitul Fleming”.
În viaţa personală, Fleming s-a căsătorit în 1915, prima dată, apoi în 1949 a doua oară. A avut un fiu cu prima soţie. Sfârşitul survine subit, în 1955, pe 11 martie, când Alexander Fleming suferă un atac de cord, găsindu-şi odihna veşnică în catedrala Sf. Paul din Londra.
Bibliografie:
“100 cei mai mari savanţi ai lumii”, John Simmons, “editura Lider”, 1996
