Fizica in 60 de secunde. Materia neagraMateria neagră este, aproximativ vorbind, o formă foarte stranie de materie. Deşi are masă, nu interacţionează cu obiectele cu care suntem obişnuiţi din viaţa de zi cu zi şi trece direct prin corpurile noastre. Fizicienii o numesc "neagră" deoarece este invizibilă.

 


Da, ştim că există. Din cauză că materia neagră are masă, ea exercită şi o atracţie gravitaţională. Materia neagră permite galaxiilor şi roiurilor  de galaxii să se dezvolte şi să rămână împreună. Dacă nu ar exista materie neagră, galaxia noastră nu ar exista aşa cum o ştim noi şi oamenii nu ar mai fi evoluat pe Terra.

Materia neagră este de cinci ori mai abundentă decât celelalte forme de materie descoperite până acum. După cum spunea şi cosmologul Sean Carroll, ”cea mai mare parte din Univers nici măcar nu poate fi deranjat de interacţiunea cu tine”.

Distributia masei

 

Orice ar fi materia neagră, aceasta nu este constituită din nici o particulă dintre cele ce au fost deja detectate experimental. Materia neagră ar putea, la nivel subatomic, interacţiona foarte slab cu materia normală, dar fizicienii nu au reuşit încă să observe aceste interacţiuni.

Diverse experimente din întreaga lume încearcă să detecteze şi să studieze particulele de materie neagră prin modalităţi mai directe. Acceleratoare precum Large Hadron Collider ar putea crea particule de materie neagră.

 

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea, cu acordul editorului, a articolului Dark matter (SymmetryMagazine), de Marusa Bradac.
Traducător: Liviu-Andrei Troacă-Luchici.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.