Tabla înmulţirii

În fapt este vorba despre un truc ce ajută la efectuarea înmulţirilor, atunci când se cunoaşte înmulţirea până la 5x5. Odată cunoscută prima parte a tablei înmulţirii, calculele mai grele pot fi rezolvate uşor prin trucul detaliat aici.

Prin urmare, ceea ce explicăm credem că poate folosi elevului de clasa a treia ori a patra ce  nu şi-a însuşit bine tabla înmulţirii şi are nevoie de un mic ajutor pentru a-şi rezolva exerciţiile ce implică înmulţiri ori pentru a se verifica atunci când nu est sigur pe răspunsul său.

Iată, aşadar, metoda de a face înmulţiri, atunci când nu ştiţi (sau nu sunteţi siguri) decât de rezultatele înmulţirilor până la cel mult 5x5.

Să zicem că vreţi să înmulţiţi 8 cu 6.

1. Faceţi diferenţa dintre 10 şi cele două numere: 10-8=2 şi 10-6=4.
2. Faceţi diferenţa dintre 8 şi 4 ori dintre 6 şi 2. Veţi avea 4, fireşte, în ambele cazuri. 4 este primul termen al rezultatului înmulţirii.
3. Faceţi înmulţirea dintre 2 şi 4. Veţi avea 8, care reprezintă al doilea termen al rezultatului înmulţirii. Deci, rezultatul final este 48.

 

 

Pentru o mulţime de trucuri privind efectuarea rapidă a înmulţirilor dificile, vizitaţi canalul nostru YouTube:
AcademiaScientia

Acum, sperând că aţi înţeles mecanismul, iată câteva exemple, pentru fixare şi convingere asupra simplităţii acestei metode.

a. 9 x 6

9 x.................1 < (10-9)
6....................4 < (10-6)
----
(6-1 ori 9-4) (1x4)
........5 ............4

 

b. 8 x 7

8 x................2 < (10-8)
7................3 < (10-7)
---
(7-2 ori 8-3)(3x2)
........5..........6

 

Pentru cei care vor să se verifice ori poate vor să-şi afişeze în cameră tabla înmulţirii, anexăm mai sus o imagine cu tabla înmulțirii cu dimensiunea de 850x850px, pregătită pentru printare (300 pixels/inch).

Iar dacă vrei să treci la alt nivel cu înmulțirea, citește articolul nostru: Cum să înmulțești mental orice două numere formate din două cifre (cum ar fi 63x87)

Pentru un articol care-ți va încorda atenția la maxim, dat fiind că până și mari matematicieni s-au încurcat în acestă problemă (dar fii fără grijă, explicația pe care am oferit-o e pe înțelesul tuturor), citește articolul nostru: Problema lui Monty Hall - o problemă de logică ce pune în dificultate minţi luminate

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.