Substanţele care au aceeaşi formulă moleculară, dar formule structurare diferite, se numesc izomeri (izos - acelaşi; mesos - compoziţie).

Începând cu C4 sunt posibile mai multe structuri (la metan, etan şi propan, nu, având o catenă dreaptă fără ramificaţii). Astfel, butanul cu catenă liniară se numeşte normal butanul, iar cel cu catenă ramificată se numeşte izobutan. Structura diferită a izomerilor duce la proprietăţi diferite, cum ar fi temperatura de fierbere.

Clasificarea hidrocarburilor

:: Hidrocarburi alifatice (nearomatice):
    : saturate (conţin doar legături simple)
        :: alcani (conţin doar legături covalente de tip carbon-carbon şi carbon-hidrogen). Cei lichizi au miros caracteristic de benzină. Primii patru termeni au denumiri specifice: metan (CH4), etan (C2H6), propan (C3H8) şi butan (C4H10).
        :: cicloalcani
    : nesaturate (conţin şi legături multiple)
        :: alchene (conţin o legătură dublă)
        :: alcadiene (conţin două duble legături)
        :: alchine (conţin o triplă legătură)
:: Hidrocarburi aromatice (arene)
    : mononucleare (conţin un nucleu benzenic)
    : polinucleare (conţin două sau mai multe nuclee benzenice)

Cele mai simple substanţe organice sunt combinaţii binare ale carbonului cu hidrogenul, numite hidrocarburi. Toţi ceilalţi compuşi organici pot fi consideraţi ca derivând de la hidrocarburi prin înlocuirea unuia sau mai multor atomi de hidrogen cu alţi atomi sau grupe de atomi şi de aceea se numesc - derivaţi ai hidrocarburilor.

Chimia organică este chimia hidrocarburilor şi a derivaţilor lor.

Conceptul de chimie organică a fost introdus de chimistul suedez Berzelius, pentru a diferenţia compuşii organici de origine vegetală sau animală de cei anorganici, de provenienţă minerală.

Este interesant de ştiut, credem, că Newton nu avea o explicaţie pentru modul în care acţionează gravitaţia. Newton a descris matematic foarte bine modul în care corpurile se atrag în capodopera sa, "Principia", dar nu avea ideea cum se întâmplă asta. Iată ce spunea, într-o scrisoare:

"Faptul că gravitaţia ar trebui să fie înnăscută, inerentă şi esenţială materiei, aşa încât un corp să poată acţiona asupra altui corp la distanţă, printr-un vid, fără intermedierea vreunui alt lucru prin care acţiunea lor să fie transmisă de la unul la celălalt, este pentru mine o absurditate aşa de mare, încât am credinţa că niciun om a cărui facultate de gândire este competentă în chestiunile filozofice nu îi va cădea pradă".

Una dintre problemele ştiinţei moderne este aceea că, în anumite zone, ea este doar instrumentală (în sensul că este utilizată ca instrument pentru rezolvarea anumitor probleme), dar îi lipseşte inteligibilitatea, explicaţia logică definitivă. Iată un exemplu: legea gravitaţiei universale a lui Newton nu ne spune "ce este în realitate" gravitaţia, ci doar ne descrie modul în care aceasta se manifestă.

Harta migraţiei homo sapiens

 

Omul modern, homo sapiens, a apărut în estul Africii acum aproximativ 200 de mii de ani.

De regulă, de-a lungul istoriei, oamenii şi-au ales perechea din propria localitate ori din zone apropiate geografic. În acest fel, inevitabil s-a ajuns la împerecheri între rude, chiar dacă gradul de rudenie a fost îndepărtat (cine îşi ştie, de pildă, verii de gradul al treilea?).

O consecinţă a acestor obiceiuri de împerechere este că oamenii din aceeaşi localitate / regiune ajung să semene între ei, iar diferenţele dintre regiuni să crească.

La fel cum polimorfismele individuale definesc o persoană ca fiind copilul părinţilor săi, la fel şi oamenii din aceeaşi parte a lumii vor purta semnalul genetic al originii lor geografice.

 

 

Priviţi la harta de mai sus. Se poate observa că, în fapt, culoarea pielii este în strânsă corelaţie cu distanţa faţă de ecuator.

Populaţiile care locuiesc de-a lungul liniei ecuatorului au pielea mai închisă, pentru că expunerea la razele ultraviolete ce ajung pe Pământ de la Soare necesită mai multă melanină pentru protejarea pielii.

În 1856 s-a descoperit un craniu în valea Neander din vestul Germanei. Iniţial s-a crezut că e vorba despre rămăşiţele unui om modern cu malformaţii, însă ulterior s-a constatat că este vorba despre o specie distinctă şi larg răspândită, denumită omul de Neanderthal, după locul unde fusese găsit craniul.

Era prima recunoaştere ştiinţifică a unui strămoş al omului şi o dovadă concretă a evoluţiei.

Studierea ADN-ului, din pricina recombinării genetice (formarea cromozomilor himerici, în urma ruperii unor cromozomi şi lipirea de parteneri, în momentul formării ovulului, respectiv al spermatozoidului), nu permite citirea istoriei scrise în genomul uman.

Mitocondria (organit celular cu rol în respiraţia celulară şi producerea energiei necesare celulei) dispune de propriul genom, fiind singura structură celulară cu genom, cu excepţia nucleului celulei. De ce? Pentru că mitocondria este ce a mai rămas dintr-o bacterie antică înghiţită de unul dintre strămoşii noştri unicelulari.

Genomul mitocondrial există în unic exemplar (nu în dublu exemplar, ca cel din nucleu), deci nu se poate recombina.

Emile Zuckerkandl (emigrant evreu de origine germană, care şi-a dedicat o bună parte din activitate studierii structurii proteinelor) a colaborat cu laureatul Premiului Nobel, Linus Pauling, în anii '50 şi '60 ai secolului trecut la studiul structurii de bază a moleculei de hemoglobină, purtătoarea de oxigen din sângele tuturor mamiferelor.

Proteinele sunt constituite dintr-o succesiune liniară de aminoacizi (mici unităţi moleculare). Zuckerkandl a observat o formă interesantă de organizare a acestor succesiuni de aminoacizi, pe măsură ce descifra hemoglobine provenite de la diverse animale: acestea erau similare în bună parte, apoi intervenea o diferenţă între ele.

Fascinant era că similitudinea hemoglobinei era direct proporţională cu gradul de înrudire dintre animale. Oamenii şi gorilele aveau practic secvenţe identice de hemoglobină, cu doar două diferenţe, pe când între oameni şi cai era o diferenţă de 15 aminoacizi.

Doi biologi, Luca Cavalli-Sforza şi Anthony Edwards, au realizat un studiu în 1964, bazându-se pe două ipoteze:

- polimorfismele genetice (caracteristicile variabile din cadrul unei specii) sunt toate neutre (se datorează derivei genetice);

- relaţia dintre populaţii trebuie să respecte legea lui Occam (reducând astfel la minimum schimbarea necesară pentru explicarea datelor).

Pe baza acestor două idei de bază, cei doi au dedus primul arbore genealogic al grupurilor umane. Legăturile dintre populaţii sunt de aşa natură încât populaţiile cu cele mai asemănătoare frecvenţe ale genelor sunt cele mai apropiate unele de altele.

William de Occam a fost un filozof medieval care a trăit în perioada 1285-1349. Acesta credea în teza lui Aristotel, conform căreia divinitatea şi natura nu lucrează în mod inutil, ci foloseşte mereu un efort minim.

Briciul lui Occam este un principiu care în latină sună în felul următor: Pluralitas non est ponenda sine necessitate (pluralitatea nu trebuie asumată cu necesitate).

Această abordare reprezintă o viziune asupra Universului, desemnată ulterior drept principiul parcimoniei.

O altă versiune de a înţelege briciul lui Occam este următoarea: explicaţia simplă ar trebui preferată unei explicaţii complexe a unui fenomen.

Explicaţia teoretică a comportamentului genetic al unei populaţii de-a lungul timpului este destul de complicată, însă se poate rezuma la câteva concepte esenţiale:

:: Mutaţia - adică schimbarea aleatoare a unui secvenţe de ADN. Mutaţiile au loc cu o frecvenţă de circa 30 per genom per generaţie (aşadar, orice persoană poartă 30 de mutaţii complet noi, care o diferenţiază de părinţi). Mutaţiile sunt complet aleatorii, ca urmare a unor erori de copiere în procesul de diviziune celulară.

:: Selecţia - adică favorizarea anumitor caracteristici în detrimentul altora. Purtătorii acestor caracteristici deţin avantajul reproductiv (de exemplu, în zonele reci ale globului animalele cu blană groasă sunt avantajate).

:: Deriva genetică - adică tendinţa eşantioanelor mici de a reflecta o imagine deformată a populaţiei din care au fost extrase (dimensiunea redusă a populaţiei poate să ducă la schimbări drastice ale frecvenţei genelor în numai câteva generaţii). Altfel spus, deriva genetică (ori fluctuaţia genetică) reprezintă modificarea întâmplătoare a frecvenței alelelor (una din multiplele forme pe care le poate avea o genă) unei gene într-o populație, de la o generație la alta.

În anul 1901 medicul austriac Karl Landsteiner a observat o reacţie interesantă pe când amesteca sânge provenind de la două persoane neînrudite: uneori sângele se coagula şi forma cheaguri mari. S-a demonstrat că coagularea este o caracteristică ce se moşteneşte, aceasta fiind prima demonstraţie a diversităţii biochimice a populației umane.

Această observaţie a dus la identificarea grupelor sangvine la om. Dacă aveţi grupa 0, A ori B, clasificarea vine de la Karl Landsteiner.

Articolele Scientia pot fi preluate, fără a fi nevoie de notificare ori cererea dreptului de preluare, în limita a 500 de semne, dar nu mai mult de jumătate din conţinut, obligatoriu cu link către articolul original.

Orice încălcare a acestor prevederi reprezintă încălcări ale legii 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Logo-ul, stilul site-ului, precum şi informaţia furnizată prin site-ul Scientia.ro sunt proprietatea Scientia sau a clienţilor săi.

Teoria jocului are o poziţie centrală în teoria economică modernă. Acordarea Premiului Nobel în 1994 unui număr de trei economişti specialişti în teoria jocului, printre care şi John Nash, a reprezentat o recunoaştere oficială a rolului important al teorie jocului în progresul şi promovarea teoriei economice.

Particulele fundamentaleScientia.ro vă oferă un poster realizat în condiţii grafice excepţionale conţinând esenţa Modelului standard. Astfel, veţi putea observa structura atomului, care sunt fermionii - constituenţii materiei şi care sunt bosonii - purtători ai forţelor. De asemenea, veţi putea citi despre misterele încă nerezolvate ale fizicii.

Concursul "Cea mai bună iluzie a anului" a fost câştigat anul acesta de o iluzie care foloseşte diverse culori pentru a ne arăta modul ciudat în care creierul recepţionează culorile, în funcţie de context. Experimentul începe cu două benzi identice de culori, care rămân neschimbate pe tot parcursul demonstraţiei. Aceste două benzi sunt înconjurate de alte benzi de culori diferite. Rezultatul? Uimitor, fireşte. Nicio culoare nu mai e ce-a fost la început...

Ştii că descoperirea unei metode de a crea amoniac reprezintă cel mai important factor responsabil pentru creşterea populaţiei lumii de la 1,6 miliarde (în 1900) la 7 miliarde? Dar că polietilena, cel mai prezent plastic de pe mapamond, a fost descoperit, accidental, de două ori? Probabil că nu ştiai aceste lucruri, dat fiind că, în comparaţie cu alte ştiinţe, chimia este un domeniu ignorat de public.

Site-ul The Conversation o organizat o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe site-ul Reddit.com, cu Seth Shostak, astronom la Institutul SETI (Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Acesta a  încercat să explice de ce este atât de importantă căutarea vieţii extraterestre şi de ce este posibil să o descoperim în viitorul apropiat.

Sunt două tipuri de parfumuri în lume: parfumurile celebrităţilor, create pentru a realiza profituri rapid, până când capitalul de imagine al starului se prăbuşeşte, şi parfumurile clasice, create cu ingrediente scumpe. Dar chiar dacă anumite parfumuri au rezistat timpului, multe dintre ingredientele şi cantităţile utilizate s-au schimbat.

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor a dat naştere la nenumărate mituri. Acestea se referă la anumite zile în care ar fi indicat să cumperi ori la oferte care ar apărea în preziua zborului. Sunt şi teorii ale conspiraţiei care sugerează că sunt folosite "cookies" de companii pentru a manipula preţurile oferite. Ce e adevărat şi ce e fals? Cum se stabilesc, în fapt, preţurile biletelor? Care e perioada optimă pentru a-ţi rezerva un loc la un zbor? Iată cum decid companiile aeriene preţurile biletelor...

Universităţile şi guvernele se bazează pe opinia studenţilor pentru a evalua cadrele didactice şi diferitele specializări din cadrul universităţilor. De asemenea, viitorii studenţi verifică ratingurile universităţilor pentru a decide către care se vor îndrepta. Aceste evaluări sunt bazate pe raţionamentul că studenţii trebuie să ştie cel mai bine, de vreme ce ei sunt beneficiarii actului didactic. Dar stau lucrurile chiar aşa ori profesorii exigenţi sunt apreciaţi negativ, chiar dacă ei asigură un bagaj de cunoştinţe solid studenţilor?


 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro