Pentru a putea publica, trebuie să vă înregistraţi.
Contul se valideaza de admin in cel mult 24 de ore.
Pune o întrebare

3.6k intrebari

6.8k raspunsuri

15.5k comentarii

2.5k utilizatori

2 plusuri 0 minusuri
690 vizualizari
Nu stiu unde era mai bine de categorisit intrebarea, am ales corpul uman.

Cand vedem ceva, asta se intampla pentru ca niste fotoni ajung la nivelul ochiului. Fotonii in sine nu contin vreo informatie legata de distanta la care se afla obiectele din care s-au reflectat.

Totusi, ochiul si creierul uman poseda mecanisme pentru a estima distanta la care se afla obiectele vazute. Cum anume se intampla totul?
Senior (8.0k puncte) in categoria Corpul uman
0 0

Cum se intampla totul nu cred ca stie nimeni, mai precis nimeni nu stie cum activitatea electrica din neuroni are "inteles" care poate fi sau nu exportat sub forma de cuvinte.

Vederea in adancime este conditionata de prezenta a doi ochi. Perceptia unei singure imagini receptata prin doi ochi este definitia vederii binoculare.

Impulsurile de la fiecare ochi, din fiecare cadran al retinei, se transmit prin neuronii din compozitia nervulilor optici (stang si drept). In traiectul spre creier, exista 2 statii importante:  chiasma optica (locul unde se incruciseaza jumatate din fibre nervilor optici stang si drept, fiecare nerv da si primeste  jumatate din neuroni [fibrele de la cadranele mediale - alea dinspre nas, nu dinspre urechi-  ale retinei] , si ceea ce rezulta nu se mai numeste nerv optic, ci tract optic; cred ca e important ca aici nu se moduleaza nicicum informatia, nu-s sinapse si sunt doar aceiasi neuroni care au plecat din retina.

Se pare ca animalele la care nu are loc aceasta incrucisare de fibre, nu au vedere binoculara: https://en.wikipedia.org/wiki/Optic_chiasm

Tracturile optice ajung la nucleii talamici numiti corpi geniculati laterali drept si stang. https://en.wikipedia.org/wiki/Lateral_geniculate_nucleus

Acesti corpi geniculati au structura lor proprie, ca niste microprocesoare :), se zice 6 straturi de neuroni cu diverse functii (unii pt vedere colorata, pt diferentele de luminozitate/umbra, pt perceptia miscarii, detalii fine de forma si culoare, etc). 

Aici, tracturile optice fac sinapsa, adica are loc o procesare neconstienta. Corpii geniculati primesc aferente si de la alte centre nervoase, zice-se ca peste 95% din inputul sinapsele informative (aferente)de la acest nivel vin din alta parte decat retina si anume de la: cortexul vizual, coliculul superior mezencefalic, pretectum, nucleul talamic reticular, neuroni locali de asociatie din corpul geniculat care asigura o comunicare interna intre neuroni, substanta cenusie periapeductala, locus coeruleus si cine stie ce altceva. Aici se produce o modulare, inhibare sau stimulare si integrare a informatiei optice, la un nivel insa neconstient.

La iesirea din corpii geniculati, cam 80% din fibrele optice merg sub numele de "radiatie optica" pe drumuri separate pentru fibrele de la cadranele retiniene de sus fata de cele de jos, toate ajungand sa faca sinapsa urmatoare in cortexul vizual din lobul occipital. Restul de 20% din fibrele optice care au facut sinapsa in corpii geniculati se termina la nivele subcorticale, in coliculii superior si pretectum unde are loc oarecum o reglare tehnica a vederii, adica controleaza miscarile ochilor in functie de unde sunt localizati stimulii care pot fi si de natura auditiva, asa cum intoarcem privirea catre o sursa de neasteptata de zgomot, dar  se pare ca oricat de subcorticali sunt ei (adica neconstienti) neuronii lor codifica harta spatiului centrata pe persoana. https://en.wikipedia.org/wiki/Superior_colliculus. 

Pana aici a fost din carti.

Cred ca vederea in spatiu si aprecierea distantelor are o importanta componenta de "invatare". Adica aprecierea vizuala a distantelor se calibreaza dupa ce copilul experimenteaza mersul sau atingerea obiectelor, creierul  inregistrand raportul dintre suprafata din corp care atinge si suprafata intreaga a obiectului, sau lungimea pasului ca extensie a corpului propriu si spatiul exterior.  S-ar putea face un experiment prin asta, dand spre examinare obiecte care depasesc de n ori dimensiunea corpului uman si la ce dimensiuni se obtin probabilitate maxima de estimare corecta. 

Avand in vedere ca noi nu ne putem gandi simultan la doua lucruri deodata in mod constient, adica punctul X respectiv punctele Y si Z din spatiu, ci succesiv, procesarea de integrare a informatiilor vizuale pentru obtinerea  celor trei dimensiuni se face in mod inconstient, iar cum anume, nu se stie,  cred ca trebuie sa fie o "unitate de masura", un reper, iar acesta poate fi corpul uman care extrage informatie spatiala macar din informatii senzoriale vizuale si tactile, o inmagazineaza precoce sub forma de amintiri "tehnice" care sunt folosite ca martor de control inconstient pentru stimulii vizuali ulteriori. Sau poate ca sunt algoritmi matematici superdestepti in creierul nostru, care proceseaza inconstient unghiurile sub care cade lumina pe obiectele urmarite dar si pe imaginea de fond si variatiile de intensitate luminoasa, si algoritmii astia extrag din harta de distributie a fotonilor, aspectele pe care noi le consideram importante de stiut: cum ar fi distanta sau viteza de miscare.  Ma gandesc ca ca nu era imposibil sa fi considerat important de stiut absorbtia luminii  de catre obiecte(ceea ce nu se reflecta sub forma de culoare) sau spatiul ocupat de obiecte inaintea spatiului dintre acestea (la vanatoare conteaza mai degraba distanta dintre vanator si prada decat marimea vanatorului) sau orice altceva care ofera lumii o dimensiune constanta in interioritate si substanta.

1 Raspuns

1 plus 0 minusuri
Remarcă: Estimarea distanței, la care se află obiectele în mediul nostru, se învață din primii ani de viață. Este recomandabil ca acest tip de activități învățare să fie exersate la școală, astfel încât să se aprecieze o distanță în unități de măsură specifice. O persoana educată astfel, cred eu, că va fi atentă și responsabilă, în ce privește mediul și semenii.
Novice (139 puncte)
...