TimpulÎn partea a doua a articolul despre natura timpului vorbim despre fascinantul subiect al călătoriei în timp, despre paradoxurile şi dilemele etice pe care acest subiect le generează, despre găuri negre, găuri de vierme, universuri paralele etc.

 

 

 

Ce este timpul? (1)

 

CĂLĂTORIA ÎN TIMP


Când ne gândim la o posibilă călătorie în timp, de obicei ne imaginăm cum ar fi dacă ne-am întoarce în propriul nostru trecut. Dar oare o asemenea întoarcere în trecut este posibilă? Ştim din teoria relativităţii că spaţiul se curbează, putem să ne deplasăm în mai multe direcţii prin spaţiu şi atunci ne întrebăm: oare timpul nu este la fel? Răspunsul este afirmativ, iar în acest caz putem lua în calcul călătoria în timp. În momentul de faţă nu există legi ale fizicii care să interzică practicarea călătoriei în trecut sau viitor dar deocamdată nu avem mijloacele necesare pentru o asemenea acţiune. Oamenii de ştiinţă au câteva idei despre condiţiile în care s-ar putea realiza o aşa-numită „maşină a timpului”.

Găurile negre ar putea fi o soluţie, numai că întâmpinăm unele probleme. O călătorie printr-o stea întunecată este destul de riscantă deoarece forţele gravitaţionale imense ar sfâşia corpul oricărui cosmonaut care ar încerca să intre în ea şi în plus prezenţa unui om ar destabiliza gaura neagră, iar în momentul respectiv ea s-ar închide, făcând imposibilă trecerea într-un alt moment din timp. Chiar dacă am reuşi să trecem peste aceste obstacole, totuşi gaura neagră oferă doar un „bilet” pentru dus, reîntoarcerea parcurgând acelaşi drum fiind imposibilă. Deci aceste obiecte exotice nu sunt chiar ideale pentru o asemenea călătorie.


 

O altă posibilitate pentru a face o călătorie în timp este oferită de găurile de vierme. Fizicienii spun că aceste ciudăţenii există în realitate, numai că pentru a le controla am avea nevoie de cantităţi imense de energie şi nu orice fel de energie, ci ar fi necesară o energie negativă. (Energia negativă nu este acelaşi lucru cu energia întunecată). Problema este că energia negativă se găseşte foarte greu în natură deoarece are efect repulsiv - ea respinge materia pe care o cunoaştem noi - iar ideea creării energiei negative nu este chiar una fericită deoarece aceasta se obţine foarte greu şi deocamdată este prezisă doar de teorie.

 

 

Gaură de vierme

 

Dar dacă nu ne-am orienta spre lumea macroscopică, acolo nu am găsit nimic care să ne ajute? Răspunsul este că am găsi mai mult decât ne-am aştepta. Deşi la nivel macrocosmic timpul şi spaţiul par a fi netede şi neîntrerupte, la nivel subatomic lucrurile stau foarte diferit. Cu cât ne apropiem mai mult de lumea cuantică, cu atât putem să observăm regiuni tot mai mici, iar la acest nivel spaţiul şi timpul parcă o iau razna. În lumea cuantică orice este posibil. Aici călătoria în timp este o joacă de copii. Electronii se deplasează dispărând dintr-un loc şi reapărând într-altul şi pot să existe în mai multe locuri în acelaşi timp. Oricât de ciudat şi incredibil ni s-ar părea acest fenomen, pentru lumea microscopică este un eveniment normal şi acest lucru ar trebui să ne bucure deoarece modul şocant de funcţionare al particulelor subatomice face ca lumea în care trăim să fie sigură şi stabilă. Aici putem întâlni găuri de vierme minuscule care sunt create pentru un timp foarte scurt, pentru ca apoi să dispară. Fizicienii teoreticieni au mers atât de departe cu gândirea încât au presupus că este posibil ca aceste găuri de vierme să fie manipulate de civilizaţii foarte avansate capabile de a manevra cantităţi imense de energie, putându-se astfel creşte dimensiunile acestor găuri de vierme până la valori utilizabile la nivel macroscopic.

Unii oameni de ştiinţă au propus ca soluţie pentru călătoria în timp găsirea şi manipularea corzilor cosmice (acestea sunt diferite de corzile din teoria corzilor), care şi-au început existenţa odată cu Big Bangul, iar acum ar trebui să aibă dimensiuni colosale. Dacă am putea să ciocnim două asemenea corzi am putea de asemenea să rupem barierele timpului. Dar şi în acest caz întâlnim o serie de obstacole. Pentru a manevra aceste corzi cosmice, în cazul în care există (sunt prezise de teorie), am avea nevoie de energia pe care o posedă o jumătate de galaxie, energie de care nu dispunem în momentul de faţă.

Toate aceste scenarii sunt destul de îndepărtate de noi, dar se pare că o călătorie în timp nu este imposibil de efectuat.

 

 

Călătoria în timp

 

Dacă vorbim de călătoria în trecutul nostru, oricât de frumos ar părea la început, ajungem să ne confruntăm cu o serie de paradoxuri cum ar fi:

» Paradoxul bunicului – adică dacă ne-am întoarce în trecut în era dinozaurilor, de exemplu, şi din greşeală am modifica ceva, am ucide un animal care este rudă îndepărtată de-a oamenilor, ne-am ucide strămoşul şi atunci specia umană ar înceta să mai existe (cel puţin teoretic).

» Paradoxul sexual – adică dacă mă întorceam în trecut este posibil să mă îndrăgostesc de tata sau bunicul (mama, bunica), fără să-mi dau seama, înainte ca eu să mă nasc, şi atunci ce se întâmplă cu mine, încetez să mai exist?

» Paradoxul informaţiei – în acest caz este posibil ca cineva din viitor care a construit o maşină a timpului să se întoarcă în trecut şi să dea secretul călătoriei în timp propriei persoane mai tinere. Asta înseamnă că informaţia vine din viitor ceea ce e paradoxal, pentru că ea nu are origine din moment ce maşina timpului deţinută de  omul de ştiinţă mai tânăr nu a fost creată de sine însuşi, ci aceasta i-a fost dată de persoana lui din viitor.

Astfel se pare că dacă legile fizicii nu interzic o deplasare în trecut, conduita morală ar putea să se opună. Oamenii de ştiinţă au căutat soluţii care să atenueze aceste conflicte şi au venit cu unele idei salvatoare. Aşadar este posibil să existe legi ale naturii care să ne împiedice să ne ucidem părinţii înainte ca noi să ne naştem şi să ne oprească să întreprindem acţiuni care ar putea schimba istoria. O altă variantă posibilă este dată de luarea în considerare a universurilor paralele. Adică dacă ne-am deplasa în propriul trecut, ne-am întoarce într-un univers paralel care coincide cu al nostru unde am găsi oameni care sunt identici din punct de vedere genetic cu persoana noastră, dar nu am fi noi. Astfel am putea să facem tot ce ne dorim deoarece propriul nostru trecut este în siguranţă.

 

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!