VotatUnii dintre noi votăm. Şi credem că opţiunea noastră este cea corectă. Iar ceilalţi nu înţeleg de fapt situaţia aşa cum este, pe când noi da. Ce se întâmplă însă în mintea noastră? De ce nu vedem toţi la fel lucrurile? De ce nu votăm toţi la fel?

 

 

 

 

O să plecăm în analiza noastră de la o constatare simplă şi incomodă: mintea umană nu pare a fi făcută pentru gândire şi introspecţie. Gânditul reprezintă o întreprindere dificilă, cu care prea puţini se îndeletnicesc în adevăratul sens al cuvântului. De când nu aţi mai gândit serios la un lucru? Nu mă refer la reamintirea unei liste de cumpărături, ci la gândirea adevărată, profundă pe un anumit subiect. De exemplu, v-aţi gândit de ce aţi votat aşa cum aţi făcut-o la referendumul de acum câteva zile? Iar dacă nu aţi votat, de ce nu aţi făcut-o? Nu trebuie să-mi răspundeţi, dar probabil că răspunsul este unul negativ: nu aţi mai gândit de ceva vreme. Probabil că unii nu-şi amintesc să fi gândit vreodată. Pentru că actul gândirii consumă energie şi este, prin excelenţă, unul dificil, de aceea avem atât de puţini gânditori autentici. Ceilalţi sunt simpli consumatori ori cel mult bieţi epigoni, care amestecă citate din diverse cărţi, pentru a deveni autori.

Dar ce legătură are actul gândirii cu votul? Păi are, căci ne lămureşte, în parte, ce înseamnă să fii alegător. Dacă de gândit nu suntem în stare, pentru că deşi ne mândrim că gândirea este o trăsătură a speciei umane, de fapt este doar o posibilitate, o resursă rar folosită, nu o prezenţă cotidiană, atunci ne formăm opiniile, inclusiv cele politice, prin alte metode.

 


Suntem de fapt, cei mai mulţi, simple receptoare, simple computere care asimilăm informaţii, fără voinţa de a le analiza critic. Ceea ce afirmă cei mai mulţi atunci când îşi justifică opţiunea de vot reprezintă o înşiruire de propoziţii pe care şi le mai amintesc din cele pe care le-au auzit ori le-au citit. De regulă credem că gândim atunci când trecem în revistă ce ne amintim din ce ni s-a spus; vestea proastă este că, din păcate, asta nu este gândire.

Gândirea înseamnă mai mult: înseamnă să identifici care este subiectul în discuţie, să vezi cum se raportează părţile la el, ce argumente au, să elimini "zgomotul" existent în discurs (şi e greu, pentru că "zgomotul" este, deliberat, cea mai mare parte a discursului), să evaluezi argumentele, să-ţi identifici propriile opinii, care ar trebui să decurgă din propriul tău interes ori al grupului social din care faci parte, să-ţi analizezi propriile opinii şi să vezi care este motivul pe care le menţii şamd.

Sigur, lucrurile nu sunt aşa simple. Unii au opţiuni pe care nu le poţi schimba oricâte argumente le-ai aduce. În psihologie fenomenul a fost studiat de ceva vreme. Este vorba de faptul că cei care au deja o opţiune vor căuta şi accepta din multitudinea de argumente la care au acces doar pe cele care le confirmă opţiunea.

În cazul recentului referendum pentru demiterea preşedintelui, fiecare tabără a avut argumentele ei, aşa cum le vom sintetiza în continuare. Interesant, mai nimeni nu s-a axat pe problema principală, a validităţii demersului de demitere (ar fi trebuit identificate fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei). O tabără a arătat că preşedintele a făcut multe lucruri rele (şi-a dat o casă, posibil ilegal, a batjocorit nişte jurnalişti, a minţit în nenumărate ocazii, a tăiat salarii şi a diminuat pensii etc), pe când cealaltă tabără s-a axat pe greşelile liderilor partidelor care care au demarat procesul de demitere şi a indicat că se afectează interesul naţional prin acţiunile lor (lovitură de stat, premier plagiator, cursul euro-leu etc).

Regulile de bază atunci când discuţi cu un susţinător al celeilalte tabere sunt două: 1. atunci când ţi se prezintă o problemă a ta, nu discuta această problemă, ci reproşează-i o problemă pe care o are el; 2. dacă trebuie totuşi să te exprimi privind problema din "curtea ta", bagatelizează chestiunea, spune că justiţia trebuie să se pronunţe şi că nu crezi că de fapt e vreo problemă, după care întoarce-te la regula de la punctul 1...

Publicul a ascultat şi a decis în funcţie de ce a găsit mai convingător, în cel mai bun caz. Pentru că mulţi aveau opinia deja formată şi nu ar fi renunţat la ea orice ar fi auzit. Dar esenţa fenomenului a rămas ascunsă, nediscutată, negândită, neinteresantă: este justificată demiterea preşedintelui, conform Constituţiei? Problema, complicată, complexă, rafinată şi un pic confuză, a rămas şi va rămâne nerezolvată. Nu o vom rezolva noi aici. Nu acesta este scopul articolului. Doar ce încerc să spun este că votul nostru a fost dat pentru altceva decât ar fi trebuit. Aşa s-a întâmplat mereu.

Nici nu ar fi avut cine să analizeze problema pentru noi. Presa independentă a dispărut din România, cotidienele, cele câteva rămase, televiziunile şi radiourile sunt simple instrumente de partid. Doar filmele americane mai sunt independente de deciziile partidelor politice. Dar este discursul jurnaliştilor înregimentaţi politic unul propagandistic în mod conştient? În cazul unora cu siguranţă, dar în cazul celor mai mulţi e vorba de acelaşi fenomen ca la alegători: sunt de partea de care sunt pentru că ce aud este, în mare parte, doar o faţetă a poveştii, iar ulterior caută doar confirmări pentru ce cred că ştiu. Nici ei nu discută despre ce fac "ai lor", ci despre ce au făcut "ceilalţi". În felul ăsta au dreptate mai mereu...

Oamenii de cultură, cei pe care-i ştim, sunt şi ei simpatizanţi, unii cu acte, ai unui partid sau altul. Cei care nu sunt simpatizanţi, nu există în spaţiul public. Opera lor, câtă valoare o avea nu ştim, pentru că nu mai citim. De ce am face-o? La ce ne ajută? Deşi, vă anunţ, cititul este mult mai uşor decât gânditul. Să citeşti, deşi un pic mai greu decât să te uiţi la televizor, este tot un fel de activitate pasivă, căci cei mai mulţi plimbăm grăbiţi, mecanic, ochii pe rândurile de litere care parcă nu se mai termină...

 


În marele tărăboi declanşat cu fiecare campanie electorală, publicul este doar o ţintă pentru omul politic, care ştie că cele două părţi se aseamănă: nici unul nu gândeşte, nici la efectele acţiunile lui, nici la ce aude.

Am discutat că individul are o opţiune, pe care greu şi-o schimbă, iar dacă aceasta este puternică, nu o va schimba oricâte argumente împotriva opţiunii sale i se vor aduce. El va admite doar acele argumente care-i confirmă teoria. Rămân opţiunile indivizilor definitive? Nu, cu siguranţă. În ce mă priveşte, de-a lungul vieţii mi-am schimbat de mai multe ori opţiunea de vot. Pe ce motive? Care a fost momentul şi motivul exact pentru care a intervenit schimbarea? Nu-mi mai amintesc. Ce trebuie făcut pentru a schimba opinia unui cetăţean, pentru a-l face să te creadă pe tine şi nu pe celălalt (pentru că despre asta e vorba, în esenţă, ca de la un moment dat încolo să înceapă să te asculte pe tine, să creadă ceea ce-i spui tu şi să invalideze orice ar spune celălalt)? Ei bine, nu cred să ştie cineva răspunsul la această întrebare. Şi pentru că nimeni nu pare să ştie, politicienii fac ceea ce ştiu că trebuie făcut: ne bombardează cu mesaje. Asta înseamnă pentru ei "o bună comunicare" - să ne transmită des, prin toate mijloacele posibile, varianta lor de bine în lume. Aceste mesaje sunt din toate categoriile, dar de regulă sunt tendenţioase, prezentând doar o parte a realităţii, cea care-l avantajează.

Curios lucru, la o analiză atentă, toate partidele au dreptate, dar mint fără întrerupere. Au dreptate când vorbesc despre adversari adeseori, pentru că şi ceilalţi au lideri corupţi, interesaţi mai degrabă de nevoile grupului lor de prieteni, decât de dezvoltarea ţării. Mint atunci când vorbesc despre ce vor face şi ce au făcut. Nu mereu, dar în orice caz, de multe ori. Prin urmare, deşi opţiunile de vot de multe ori sunt ferme, asta ţine de natura umană, nu de natura realităţii politice şi sociale.

Unii nu vin la vot. Pentru cei care participă activ ori pasiv (la TV) la "viaţa politică", să nu participi la vot pare un dezinteres inacceptabil. Dar asta înseamnă că nu aţi călătorit suficient şi nu aţi cunoscut suficienţi oameni. Cât de bine vă pricepeţi la ritualul de alegere a şefilor de către triburile din sudul statului Congo? Deloc? Nu aţi citit pe Internet despre asta niciodată? Nu ştiţi nimic? Nu vreţi să schimbaţi nimic din acest proces? Foarte bine. Nu-i nicio problemă. Dar mulţi din cei care nu vin la vot astfel se raportează la problematica votului: nu au nicio legătură cu subiectul ori cu teme asociate: nu ştiu ce partide importante are România, nu ştiu cine sunt liderii lor, nu ştiu când sunt alegeri şi nu-i interesează. Mulţi, dacă ar fi să gândim mai profund subiectul, nici nu au de ce să ştie aşa ceva. Sunt multe persoane care nu au cum fi afectate de ce se întâmplă în ţară, de ce guvern ia puterea, de ce preşedinte se află în funcţie. Nicio măsură guvernamentală nu are cum să-i afecteze într-un mod care să-i facă să-şi pună întrebări referitoare la conducerea statului. Viaţa lor este complet în afara zonei atinse de efectele politicienilor. Pe unii i-aţi cunoscut, în special în zona rurală, dar nu numai. Probabil doar un război îi va face să-şi amintească faptul că locuiesc într-o anume ţară.

Cât de relevant este votul unei naţiuni?
Exprimă el voinţa naţiunii? Aş zice că da, dar aş mai adăuga că naţiunile nu sunt formate din inşi care sunt în stare să ia decizii pertinente. Da, pentru că, banal, oamenii îşi manifestă voinţa prin vot. Faptul că opţiunea lor nu este rezultatul unui proces de gândire este secundar. Oricât am restrânge grupul celor care votează, niciodată nu va fi suficient de mic ori de select pentru ca acesta să reprezinte un grup suficient de matur pentru a vota raţional. Nu doar că votul este discriminatoriu prin definiţie (de ce ar fi mai capabil să voteze un beţiv notoriu de 30 de ani decât un elev eminent de 17 ani?), dar orice încercare de a pretinde ca votul să fie pertinent este o utopie.

Pe de altă parte, votul este un fel de ruletă rusească. Nu vom şti ce ni se întâmplă decât după ce vom fi votat. Câteodată votul pentru un anumit om este declanşatorul unui dezastru. Votul nostru a fost bun sau rău doar după câţiva ani, doar privit retrospectiv. Nu ştim pentru ce optăm, de fapt, în ziua votului. Noi votăm pentru ce a făcut (ori credem că a făcut) un politician şi pentru ce credem că va face, nu pentru ce va face. Nu doar noi, dar nici respectivul politician nu ştie ce va face, cu certitudine. Cine crede că politicienii au vreo idee despre ce se întâmplă în ţară, nu înţelege lucrurile deloc. Literalmente, cei mai mulţi oameni politici sunt doar posesorii unor teorii naive despre starea generală a ţării şi nici nu are cum fi altfel. Capacitatea de analiză şi sinteză a acestora nu o depăşeşte pe a dumneavoastră, iar dacă completaţi acest aspect cu faptul că nu prea au timp să gândească, o să înţelegeţi că sunt doar cititori de documente (pline cu cifre, grafice şi, în orice caz, cu multe pagini), pe care le uită repede. Atunci când nu ai timp să reflectezi, adică să gândeşti, nu-ţi poţi fixa informaţii şi nu poţi lua decizii pe care să le şi înţelegi. Consilierii, care ar trebui să fie cei care gândesc în locul politicienilor, sunt la fel de neputincioși. Nu doar că nu poţi prognoza ce se întâmplă într-o ţară, dar nu poţi face, realmente, o predicţie corectă nici despre câte zile va dura construcţia unui pod. Viaţa este mai complicată decât ni se spune c-ar fi la televizor. Un moderator va ţipa după 5 minute după ce a expirat termenul de construcţie a unei străzi, dar el nu are nicio idee despre ce e vorba. Nu încerc să spun că e normal să întârzii în îndeplinirea unor sarcini, ci doar că lucrurile complexe au o viaţă complexă, care nu se potriveşte de multe ori cu planificarea. Omul nu este un strălucit planificator, pentru că arareori înţelege complexitate fenomenului pe care trebuie să-l planifice şi niciodată nu ia în calcul evenimentele rare, care există şi care atunci când se manifestă dau peste cap complet schema stabilită.

În mod greşit cred, ni se spune că poporul german este viciat pentru că a ales partidul lui Hitler, făcând astfel posibilă numirea lui Hitler ca şi cancelar. Dar Hitler nu a venit cu lista celor circa 8 milioane de morţi din anii următori, de pe timpul războiului şi nici nu a prezentat ideile privind exterminarea evreilor. Nimeni nu a ştiut ce va face când a ajuns să conducă Germania. Hitler este un monstru privit retrospectiv, dar la data alegerii nimeni nu avea cum şti ce urma să fie.

Ce-i, prin urmare, în spatele votului nostru? Mai nimic...


 

Atenţie! Articolul nu este unul politic şi vă rugăm să nu vă exprimaţi opinii politice pe acest site. Puteţi, desigur critica opiniile exprimate ori adăuga opiniile voastre privind psihologia votului. Mulţumim.