Dylan EvansOamenii sunt slabi la a evalua probabilităţi. Dar Dylan Evans a reuşit să depisteze o mână de oameni care sunt consideraţi genii pe o scară pe care el o numeşte coeficient de risc. Oare ne putem îmbunătăţi rezultatele privind evaluarea riscului?

 

 


Iată un interviu cu Dylan Evans, specialist în domeniul evaluării riscului.

Cei mai mulţi oameni probabil nu au auzit despre evaluarea riscului. Ce presupune acest lucru?

Este abilitatea de a estima probabilităţile cu precizie. Este vorba despre a avea informaţia necesară pentru a face presupuneri calificate. Aceasta este definiţia simplă. Dar aceasta abilitate aparent simplă se dovedeşte a fi destul de complexă. În final să ştii cum să lucrezi cu puţine informaţii şi să faci faţă unei lumi plină de incertitudini pare a fi un lucru destul de profund. Este vorba despre a te cunoaşte pe tine însuţi şi despre aţi cunoaşte limitele.


Suntem cei mai mulţi dintre noi nepricepuţi la aşa ceva?

Da. Psihologii Daniel Kahneman şi Amos Tversky au pus bazele multora dintre cunoştinţele noastre legate de judecată şi despre luarea deciziilor. Una din concluziile lor este că noi suntem incredibili de nepricepuţi la estimarea probabilităţilor. Am presupus că acest lucru este probabil universal şi dificil dacă nu chiar imposibil de depăşit. Deci, am fost surprins să întâlnesc "insule" în care capacitatea de evaluare a riscului este foarte ridicată.




Unde au stat ascunse aceste mici grupuri de genii?

I-am găsit printre cei care prezic câştigătorii la cursele de cai, printre jucătorii de bridge, printre cei care  fac previziuni meteorologice şi printre experţii în jocuri de noroc. Poţi să fii un jucător de noroc expert doar acolo unde astfel de deprinderi sunt utile: blackjack-ul, pokerul sau pariurile sportive. Depistarea acestora este dificilă, deoarece acestea se feresc de publicitate şi a fost greu să-i determin să aibă încredere în mine, dar în cele din urmă am reuşit. Am intervievat echipa de blackjack, care a inspirat filmul 21, precum şi alţi jucători de blackjack şi poker. Ce au aceştia în comun este faptul că sunt foarte disciplinaţi şi muncitori.


Care este diferenţa dintre un jucător de noroc expert şi unul obişnuit?

Un jucător care este expert face bani şi jucătorul cu probleme îi pierde. Dar există diferenţe emoţionale. Deşi ambii joacă foarte mult şi par a fi impulsivi, jucătorii experţi  ştiu când să nu parieze. Aceştia îşi evaluează şansa de fiecare dată.

Există, de asemenea, o mare asimetrie a sentimentelor pe care le nutresc atunci când  câștigă şi când pierd. Jucătorii problematici se amuză atunci când câștigă, se simt ca şi când le-ar creşte adrenalina, dar nu sunt foarte afectaţi atunci când pierd. În cazul celor  care sunt experţi situaţia este inversă: nu fac mare caz atunci când câştigă, plăcerea este mai mult de ordin cognitiv. Dar urăsc atât de mult momentele în care pierd, încât îşi reevaluează în mod constant deciziile lor pentru a afla cum este mai bine să procedeze.

 

Faptul că suntem talentaţi la blackjack înseamnă că luăm decizii inteligente şi în viaţă în general?

Există un punct în care lucrurile pe care le învăţăm prin dezvoltarea capacităţii de evaluare a riscului într-un domeniu  îşi lasă amprenta modului general de acţiuni în viaţă. Veţi remarca un fel de modestie, de exemplu. O trăsătură distinctivă a persoanelor cu acest tip de inteligenţă este că au fost puse adesea în situaţia de a învăţa de pe urma situaţiilor în care au comis greşeala de a fi prea încrezători într-un domeniu şi  aplică această lecţie în general.


Să-ţi cunoşti limitele este atunci esenţial?

Da. Nu contează dacă ai un nivel ridicat de cunoştinţe despre cai într-o cursă: dacă nu aveţi capacitatea corespunzătoare de auto-cunoaştere nu vă este de nici un folos. Nu veţi poseda capacitate ridicată de evaluare a riscului.


Ce altceva aţi aflat despre jucătorii experţi?

Ei nu sunt genii de tip Rain Man, nu au neapărat diplome de matematicieni şi nu există nici o corelaţie cu educaţia sau IQ-ul. Dar toţi aceştia sunt obişnuiţi cu cifrele şi capacitatea lor de evaluare a riscului este substanţial mai mare decât la cei mai mulţi.


Cum cuantificăm capacitatea de evaluare a riscului?

Am creat un test on-line care să măsoare coeficientul de risc (CR). Este alcătuit din 50 de afirmaţii, unele adevărate, unele false şi trebuie să estimaţi probabilitatea ca afirmaţia să fie adevărată. Media CR nu este mare. Există două situaţii în care puteţi avea o CR scăzută. Una dintre acestea este să fi prea încrezător, cealaltă implică lipsa încrederii în propria persoană. Puteţi întâlni persoane care fac greşeala de a nu avea încredere în ei înşişi, dar acestea sunt mult mai puţine comparativ cu ceilalţi.

Medicii au un raţionament foarte scăzut în situaţii de risc?

Absolut. De fapt, pe măsură ce aceştia îmbătrânesc ei devin mai încrezători, dar nu mai precişi, ceea ce înseamnă că scade capacitatea lor de evaluare a riscului. Un studiu pe care l-am analizat a indicat faptul că atunci când medicii au estimat că pacienţii lor aveau un risc de 90% de a avea pneumonie, doar aproximativ 15% au avut această afecţiune. Aceasta implică  faptul că medicii posedă o încredere excesivă. Un alt mod de a pune problema este că ei consideră că ştiu mai mult decât ştiu cu adevărat. O explicaţie este faptul că medicii trebuie să ia decizii atât de multe despre atât de multe lucruri diferite, încât aceştia nu au şansa  să construiască un model bun. Poate dacă suntem puşi în situaţia de a lua decizii de viaţă şi de moarte, simţim că trebuie să emanăm încredere. Altfel probabil am fi prea speriaţi să mai  facem ceva.


Este dorinţa de a risca un lucru foarte diferit de a avea o bună capacitate de a evalua riscurile?

Da. Acestea sunt adesea confundate. Dorinţa de a risca este un lucru emoţional, în timp ce capacitatea de evaluare a riscului este o abilitate cognitivă. Pot fi întâlnite persoane care posedă atât o dorinţă crescută de a risca, cât şi o bună capacitate de evaluare a riscului sau persoane la care ambele sunt scăzute. O combinaţie deosebit de periculoasă ar fi dorinţa crescută de a risca şi o capacitate de evaluare a riscului scăzută.


Ce greșeli facem atunci când  evaluăm riscurile?

Nevoia de a finaliza ceva este una foarte interesantă. Dacă simţiţi cu ardoare că trebuie să finalizaţi ceva, înseamnă că nu vă place să vă aflaţi într-o situaţie incertă. Doriţi un răspuns, orice răspuns, chiar dacă este unul greşit La cealaltă extremă se află această nevoie de a evita un final, în cazul în care sunteţi în căutare de informaţii mai multe în mod constant, astfel încât rămâneţi blocaţi pe ideea de a analiza.


Putem creşte coeficientul de risc, capacitate de evaluare a riscului?

Absolut. O modalitate este să fim conştienţi de prejudecăţile cognitive diferite. O alta este să ne abordăm un joc de predicţie simplu. Pariaţi împotriva propriei persoane şi estimaţi probabilitatea unui lucru: dacă partenerul dumneavoastră va ajunge acasă înainte de ora şase sau dacă va ploua şi păstraţi o evidenţă. Jucătorii experţi se află  în mod constant în căutarea identificării unei siguranţe exagerate, a unor prejudecăţi şi aşa mai departe. Este o muncă dificilă, dar aceasta înseamnă că se cunosc destul de bine şi nu îşi fac iluzii. Ei îşi cunosc slăbiciunile.


Am făcut testul CR şi am obţinut un scor mare. Dacă acest lucru este adevărat, ar avea un impact în viaţa mea?

Probabil înseamnă că puteţi judeca acurateţea informaţiilor destul de bine. Nu aţi fi traşi pe sfoară de o ştire aleatoare. Aţi fi probabil destul de buni la a învăţa cât  de mult să aveţi încredere în ceea ce oamenii vă spun.

Este posibil ca oamenii să fi auzit despre dumneavoastră datorită incidentului "fruitbatgate", atunci când aţi fost acuzaţi de hărţuire sexuală după care aţi arătat unui coleg o lucrare despre lilieci de fructe care făceau sex oral...

Este complicat, iar eu nu doresc să comentez pe marginea particularităţilor cazului, dar voi comenta pe marginea unui contextul mai larg, o tendinţă îngrijorătoare din mediul academic faţă de politicile care inhibă dezbaterea liberă a ideilor şi schimbul de informaţii. Fundaţia pentru Drepturile Individului din Educaţie din Statele Unite a scos în evidenţă multe cazuri în care libertatea de exprimare în universităţi a fost redusă de politicile opresive. Universităţile ar trebui să încurajeze cadrele universitare şi studenţii să îşi asume riscuri şi să împingă din spate frontiera cunoaşterii, dar acestea prezintă o aversiune tot mai crescută faţă de risc, iar acest lucru conduce la o decădere teribilă.

 




Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului The-man-who-gave-us-risk-intelligence publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Pavel Ecaterina

Revizuire: Scientia.ro