Tipărire
Categorie: Scepticus: graniţele gândirii
Accesări: 4278

Urme paşi omDarwin credea că am devenit bipezi pentru a putea mânui instrumente, dar noi teorii sugerează că a avut mai mult de a face cu mersul decât cu acest lucru. Charles Darwin a sugerat că strămoşii noştri au adoptat poziţia pe verticală pentru a-şi putea elibera mâinile.

 

 

 

De ce nu arătăm ca cimpanzeii? (1)

Astfel, ar fi fost posibilă producerea de instrumente. Acum ştim că nu poate fi adevărat din moment ce cele mai vechi instrumente descoperite până în prezent datează de acum aproximativ 2,6 milioane de ani, în timp ce anatomia fosilelor de hominizi sugerează că umblatul pe două picioare a apărut acum cel puţin 4,2 milioane de ani, dacă nu chiar acum 6 milioane de ani.

 



Problema cu mersul biped, spune Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, este că deşi are multe avantaje, dobândirea acestei abilităţi cere modificări anatomice, şi, între timp, vei fi lent, greoi şi instabil. „S-ar putea să fi început în copaci”, sugerează el, subliniind că urangutanii şi alte primate merg în poziţie verticală de-a lungul unei ramuri atunci când se hrănesc. Acest lucru se potriveşte cu ceea ce ştim despre stilul de viaţă al primilor bipezi, dar nu explică de ce aceştia şi-au dezvoltat o anatomie specială. De exemplu, acum 4 milioane de ani, tibia din partea inferioară a piciorului era ţinută în poziţie verticală faţă de talpă, în timp ce ea este înclinată spre exterior la maimuţele ce trăiesc acum, chiar şi la acelea ce petrec mai mult timp pe două picioare.

Într-o explicaţie evoluţionistă mai convingătoare, mersul biped ar spori în mod substanţial supraviețuirea, de aceea unii oameni cred că acesta a evoluat pentru a permite masculilor să facă rost de mai multă hrană, pentru a-i putea hrăni pe partenerii şi pe descendenţii lor (Odyssey, vol 2, p 12). Această idee presupune o origine foarte timpurie a monogamiei, dar dovezile nu o sprijină, spune Donald Johanson de la Universitatea din Arizona, Tempe, care în 1974 a descoperit-o pe Lucy, o fosilă de acum 3,2 milioane de ani, ce aparţinea speciei bipede Australopithecus. El subliniază faptul că dintre hominizii timpurii, masculii erau mult mai mari decât femelele, la primate acesta fiind un semn de concurenţă între sexe, nu de cooperare.

„Adevărata întrebare este care au fost beneficiile”, spune Johanson. O posibilitate este aceea că indivizii care ar putea să meargă mai mult pe jos ar avea acces la o varietate mai mare de surse de hrană, ceea ce le permitea să trăiască mai mult şi să producă mai mulţi urmaşi supraviețuitori. În plus, mersul biped le-ar fi permis să aibă mâinile libere pentru a căra lucruri şi, fiind mai înalţi, puteau recunoaşte mai bine prădătorii. „Ar fi putut exista un întreg pachet de avantaje”, spune el, adăugând că mersul biped ar fi putut apărea mai mult de o singură dată.

Toate aceste lucruri ar fi putut stabili scena pentru a doua fază a evoluţiei, de acum 1,7 milioane de ani, când strămoşii noştri au părăsit pădurile pentru savană. Acest lucru se întâmpla atunci când au avut loc cele mai mari schimbări anatomice: umerii traşi înapoi, picioarele lungite şi un bazin adaptat la viaţa pe două picioare.

Există multe motive posibile pentru care umblatul pe două picioare s-a oprit la acest punct. Mersul pe verticală ar fi putut ajuta indivizii să reziste la căldura dogoritoare a păşunilor, permiţând aerului să circule în jurul corpului, în timp ce acesta era expus la cât mai puţin soare (Journal of Human Evolution, vol. 13, p. 91). Acesta ar fi crescut, de asemenea, mobilitatea. „Cred că argumentul cel mai bun este că ar fi crescut eficienţa şi durata călătoriei”, spune Robin Dunbar de la Universitatea din Oxford. Mersul biped a permis strămoşilor noştri să meargă distanţe lungi, permiţându-le să urmărească prada în savană. Un studiu sugerează că am devenit adaptaţi pentru rezistenţa la alergare (Nature, vol 432, p 345), deşi leneşii de pe canapea ar putea considera că aşa ceva este prea mult.

 

De ce s-a dezvoltat tehnologia aşa lent? (3)

 



Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului evolution-puzzle publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Irina Delia Duceac