Tipărire
Categorie: Scepticus: graniţele gândirii
Accesări: 4712

Ursul PandaSuntem pe cale să provocăm un fenomen de extincţie în masă. Ce specii vor dispărea în mileniile care vin? Ce creaturi noi îşi vor face apariţia? Iată câteva din întrebările pentru care încearcă să ofere un răspuns editorialistul Michael Marshall.

 

 

 

Viitorul îndepărtat: Cum va evolua limbajul?

 

Privind realitatea în faţă, viitorul naturii pare sumbru. Oamenii sunt pe cale să provoace o extincţie în masă, una dintre cele mai grave din istoria Pământului. Regiunile sălbatice sunt în curs de dispariţie, iar noi continuăm să poluăm agresiv aerul, apa şi pământul.

Cel mai trist este faptul că, fie şi în condiţiile unei schimbări radicale a comportamentului uman, urmaşii noştri îndepărtaţi tot vor trăi într-o lume grav secătuită de minunile naturii.

Biodiversitatea, în special, va fi lovită din greu. Rapoartele de evaluare ale stării actuale reprezintă în mod constant o lectură deprimantă. Aproape o cincime din vertebrate sunt clasificate ca fiind ameninţate, deci există o şansă semnificativă ca aceste specii să dispară în termen de 50 de ani.

Cauza principală este distrugerea habitatului, dar schimbările climatice provocate de om vor deveni cu timpul tot mai importante. Un scenariu mult discutat estimează că între 15 şi 37 la sută din specii vor fi "condamnate la dispariţie", până în 2050 (Nature, vol. 427, p. 145), ca urmare a încălzirii globale.

"Va fi o lume nouă", spune Kate Jones, de la Institutul de Zoologie din Londra, Marea Britanie. Ecosistemul va deveni mult mai simplu, dominat de un număr mic de specii larg răspândite şi bogat populate. Dintre animalele care sunt "incompatibile" cu oamenii - acelea pe care urmărim să le vânăm sau cărora le colonizăm habitatul - puţine vor supravieţui. "Nu sunt prea multe speranţe pentru papagalii albaştri - macaw, nici pentru panda, rinoceri sau tigri", spune Jones.

În cele din urmă natura se va reface, ca întotdeauna. Ultimele extincţii în masă ne oferă indicii cu privire la modul în care ecosistemul va reacţiona într-un final, spune Mike Benton de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie. Două dintre aceste fenomene despre care avem cele mai multe informaţii sunt extincţia de la sfârşitul Permianului, cu 252 de milioane de ani în urmă, care a distrus 80 la sută de specii, şi o a doua, mai puţin gravă, de la sfârşitul Cretacicului, cu 65 de milioane de ani în urmă, faimoasă pentru dispariţia dinozaurilor. Extincţia din Permian este mult mai relevantă, deoarece aceasta a fost cauzată de o încălzire globală masivă, dar Benton avertizează că lumea era foarte diferită atunci, iar o extincţie similară în masă din zilele noastre nu se va manifesta chiar în acelaşi mod.

Regenerările se fac de obicei în două etape. Dacă şi de data asta o vom scoate la capăt în acelaşi mod, primele 2, 3 milioane de ani vor fi dominate de reproducerea rapidă a ”taxonilor de dezastru" cu viaţă scurtă. Aceştia vor da rapid naştere unor specii noi şi vor face că numărul total al speciilor din întreaga lume să se refacă (Proceedings of Royal Society B, vol. 275, p. 759).

Dar tot vor lipsi încă o mulţime de alte aspecte. Ecosistemele vor fi simple, cu specii similare care vor face lucruri similare. Erbivorele vor fi mai puţin diverse, iar prădătorii de top e posibil să fie cu totul absenţi în mare parte dintre zone.

După acestea vor apărea speciile cu viaţă mai lungă, cu evoluţie mai lentă, care vor restabili complet complexitatea ecosistemului. Dar acest lucru poate dura şi până la 10 milioane de ani, mult mai mult chiar decât cele mai optimiste previziuni pentru viitorul umanităţii (Proceedings of the National Academy of Sciences, vol 105, p 11536).

 

 

Nu e obligatoriu însă să se întâmple neapărat aşa. Putem să luăm măsuri încă de pe acum pentru a facilita refacerea, deşi încă nu ştim cât de mult o putem accelera.

Biologii specializaţi în conservarea speciilor se gândesc din ce în ce mai mult la măsuri de neconceput altădată, aşa cum ar fi mutarea speciilor în locuri unde să se poată dezvolta, în loc să le abandoneze în voia sorţii în teritoriile lor native.

Acest lucru poate părea nefiresc, dar având în vedere că influenţa umană a afectat deja aproape fiecare ecosistem de pe Pământ, mai este folositoare oare susţinerea cu orice preţ a conceptului de "natural"?

Chiar mai radical, am putea să încurajăm formarea de noi specii şi ecosisteme, în loc să luptăm pentru salvarea speciilor existente, care oricum nu au un viitor pe termen lung, aşa cum sunt urşii panda. "În niciun caz nu am vrea să scăpăm de ei", spune Jones, "dar lucrurile se schimbă, se adaptează, mor."

Benton spune că cel mai important lucru este să reconstruim focarele biodiversităţii, de exemplu pădurile tropicale şi recifele de corali. Asta nici nu ar presupune o muncă gigantică. O analiză recentă sugerează că zonele umede deteriorate pot fi recuperate în termen de două generaţii umane (PLoS Biology, vol. 10, p. e1001248).

Mai presus de asta, putem dezvolta "ingineria evolutivă". De exemplu, am putea repartiza o specie în două habitate separate şi apoi să le lăsăm să evolueze fiecare separat, sau am putea introduce specii "fondatoare " în ecosisteme nou reconstruite.

Natura însăşi poate rezolva problema pentru noi, prin furnizarea de specii fondatoare dintr-o sursă neaşteptată. Animale cum ar fi porumbeii, şobolanii şi vulpile sunt deja specii care prosperă alături de oameni şi pot da fără probleme naştere la specii noi, devenind fondatorii unui nou ecosistem.

Dacă sunteţi deranjat pe moment de perspectiva unei lumi colonizate cu armate de şobolani şi porumbei în evoluţie rapidă, feriţi-vă mai bine privirea.

 

Viitorul îndepărtat: Unde vom trăi?

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Deep future: Will there be any nature left? publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Mihaela Gindu