Combustia umană spontanăAstăzi ne vom îndrepta privirea sceptică asupra unuia dintre pilonii paranormalului: combustia umană spontană. Ideea ar fi aceea că oamenii pot, în timp ce îşi văd pur şi simplu de treabă, să izbucnească în flăcări, fără nicio sursă externă de aprindere.

 

 

 

 

Nu este un fenomen recunoscut medical, iar pentru majoritatea presupuselor cazuri nu există nicio explicaţie rezonabilă. Astfel, şi-a găsit locul în lumea bizarului, acea subdiviziune a fenomenelor pământeşti studiată şi promovată doar de puţini cercetători de graniţă şi  outsideri. Aceasta nu înseamnă totuşi că este greşită; aşa că ne vom uita la ea cât de atent putem.

Combustia umană spontană este întrucâtva diferită de majoritatea fenomenelor paranormale, în sensul că susţine că nu există nicio sursă externă a focului. Că oamenii au ars cu adevărat nu este un fapt contestat; ce trebuie investigat este ce i-a făcut să ardă. În acest caz, cei ce cred în combustia umană spontană susţin că nu a existat nicio cauză, nu în sensul convenţional. Slujba lor este, în definitiv, să demonstreze un negativ. Demonstrarea unui negativ e diferită de demonstrarea unei ipoteze nule. O ipoteză nulă pentru un foc neexplicat ar fi că nu este cunoscută cauza, ceea ce nu este acelaşi lucru cu a declara că nu există o cauză. Astfel,  greutatea dovedirii cade tot pe cel ce emite ipoteza.

Ştiinţa nu ne permite să sărim de la „cauza focului este necunoscută” la „cauza este cunoscută şi este combustia umană spontană.” Ştiinţa permite întrebările fără răspuns; de fapt, ştiinţa există datorită întrebărilor fără răspuns. Lipsa unui răspuns dovedeşte doar că există ceva ce nu cunoaştem încă, nu dovedeşte existenţa paranormalului.

 



Poveştile despre combustia umană spontană se împart în două categorii. În prima intră descoperirea corpurilor ce au ars fără martori, de obicei aproape până la scrum, dar rămânând câteva bucăţi precum mâini sau picioare. Până şi oasele sunt arse. În a doua categorie găsim petreceri sau alte evenimente, unde mulţi martori văd o persoană izbucnind în flăcări deodată, fără vreun motiv aparent, iar flăcările sunt de obicei stinse, persoana în cauză supravieţuind. Pentru fiecare dintre aceste două tipuri, există câteva exemple vizibil repetate ce pot fi găsite pe internet sau în cărţi. Vom da două exemple din fiecare.

Combustia umana spontană de primul tip este când nu există martori:
•    Cel mai faimos astfel de caz este cel al lui Mary Reeser, o femeie în vârstă de 67 de ani, ale cărei rămăşiţe au fost găsite de un prieten în casa sa din Sankt Petersburg în 1951. Doar unul dintre picioare i-a rămas, încă încălţat, restul corpului transformându-se în scrum, deopotrivă cu scaunul pe care se afla. Se face uneori referire la ea drept femeia de scrum.
•    Un alt exemplu pe care este foarte probabil să-l găsiţi în cărţi este al lui John Bentley, 92 de ani. Un cititor de contoare a găsit piciorul din faţă, cadrul folosit la mers deasupra unei găuri din baia bătrânului şi cenuşa lui Bentley pe podeaua pivniţei de dedesubt.


Majoritatea surselor citează în jur de 300 de astfel de cazuri şi toate urmăresc acelaşi model. O persoană, cel mai adesea în vârstă şi supraponderală, adesea cu deficienţe locomotorii, este găsită arsă aproape complet, cu oase cu tot. Împrejurimile lor prezintă de obicei urme de arsuri, dar nu sunt arse.

 

 

Combustia umană spontană
Combustia umană spontană (concepţie artist)
credit: xiosfluid.deviantart.com



În ultimii ani, o teorie destul de bună a fost publicată, teorie ce explică toate (sau majoritatea) cazurilor documentate din prima categorie şi anume efectul fitilului, lumânările reprezentând cel mai bun exemplu pentru acest efect. Flacăra fitilului de lumânare este mică, dar are o temperatură extrem de ridicată; astfel are un efect de topire puternic în sfera sa minusculă de influenţă. Aceasta topeşte ceara în lichid, ce tinde către fitil, unde se vaporizează şi arde. Fitilul în sine nu arde datorită efectului de răcire al vaporizării; dar o dată ce ceara se duce, fitilul arde şi el.

Efectul fitilului asupra corpurilor omeneşti nu este o supoziţie, ci un fapt dovedit. În 2011, în Journal of Forensic Sciences a fost publicată prezentarea unui test efectuat la Bureau of Forensic Services al Statului California în care o carcasă de porc a fost înfăşurată într-o pătură şi i s-a adăugat o sursă de aprindere. După un număr de ore, focul mocnit a fost stins şi a fost descoperit că partea porcului ce arsese până în acel moment, cu tot cu oase, se transformase în scrum. Experimentul a fost repetat în cadrul programului QED de pe canalul de televiziune BBC. Corpul arde foarte încet, cu o flacără minusculă sau chiar fără vreo flacără vizibilă; şi, precum la o lumânare, căldura este atât de izolată, încât mai nimic din vecinătate nu e afectat.

În 1991, în Oregon, nişte excursionişti au dat peste corpul unei femei ucise în care efectul fitilului era încă în desfăşurare. Partea de mijloc a corpului său fusese complet arsă, incluzând pelvisul şi şira spinării, în timp ce focul mocnit ardea încă ambele picioare şi partea de sus a corpului. Criminalul a fost capturat şi a mărturisit ulterior că aprinsese cadavrul utilizând lichid de brichetă. Precum celelalte victime, femeia era supraponderală, având un nivel mare de grăsimi ce, se crede, înseamnă condiţiile ideale pentru a apărea efectul fitilului. Mary Reeser şi John Bentley erau ambii supraponderali, purtau haine inflamabile (excepţional de inflamabile în cazul femeii), şi amândoi fumau în momentul morţii. Starea ambelor cadavre şi a camerelor în care au fost găsite erau perfect în conformitate cu ce te-ai aştepta să găseşti în cazul acţiunii efectului fitilului.

Dar nu toată lumea acceptă această explicaţie. Autorul Larry Arnold este unul din cei mai vocali critici. Cartea sa din 1995 În flăcări! Misterioasele Focuri ale Combustiei umane spontane susţine că cele două cazuri menţionate mai sus, precum şi altele, nu au nicio explicaţie naturală. Arnold a mai scris alte două cărţi, Manualul Reiki despre vindecarea prin energie şi un raport asupra a ceea ce el crede că au fost cauzele accidentului nuclear de pe Insula Three Mile.

Explicaţia sa asupra combustiei umane spontane urmăreşte acelaşi raţionament supranatural. Arnold propune teoria conform căreia o particulă, numită de el pyrotron, loveşte corpul victimei şi îl aprinde de dinăuntru. Pyrotronul său este necunoscut ştiinţei, de origine necunoscută, nedetectabil şi nu are nicio proprietate descriptibilă, exceptând faptul că părea a avea ceva de-a face cu yoga kundalini. Deşi publicarea cărţii l-a făcut pe Larry Arnold un fel de expert în combustia umană spontană, explicaţia sa este în mod clar inacceptabilă din orice perspectivă ştiinţifică rezonabilă. Ştiinţa nu permite inventarea unei particule subatomice şi numirea acesteia responsabilă pentru diverse fenomene.

Alţi cercetători au propus o varietate de alte explicaţii, incluzând metanul, care este unul din produsele secundare ale acţiunii bacteriene din intestine. Şi după cum ştie orice student, acesta este inflamabil. O problemă cu ipoteza metanului este că vacile produc chiar mai mult gaz decât oamenii, şi, dacă ar fi adevărată, ar fi de aşteptat să fim martori la multe combustii spontane ale vacilor. Dar nu există rapoarte care să susţină aşa ceva. O explicaţie pentru această discrepanţă ar fi că vacile nu poartă multe rochii de noapte din fibre şi acetat inflamabile, iar locul lor de odihnă de seara nu este un scaun extrem de pufos în faţa unui şemineu. Petrec mult mai puţin timp fumând decât oamenii, iar copitelor lor le lipseşte dexteritatea de a folosi o brichetă.

Combustia umană spontană de al doilea tip este atunci când există martori la întâmplare şi avem date despre ceea ce s-a întâmplat. Acestea sunt destul de diferite faţă de primul tip. Focurile încete şi mocnite nu apar niciodată; este vorba întotdeauna de o aprindere bruscă cu flăcări active. Când victimele supravieţuiesc, arsurile (care pot fi serioase) sunt la nivelul pielii, niciodată reducerea la scrum întâlnită în primul tip.

•    În anul 1982, în Londra, Jeannie Saffin, o femeie în vârstă cu handicap mental sever, stătea la masă cu familia ei, când partea de sus a corpului său s-a aprins brusc. Flăcările au fost stinse şi paramedicii au transportat-o la un centru pentru îngrijirea arsurilor, unde a murit opt zile mai târziu din cauza problemelor la plămâni cauzate de inhalarea fumului.
•    În anul 1938, tot în Londra, rochia unei anume Phyllis Newcombe, în vârstă de 22 de ani, s-a aprins brusc în timp ce cobora scările la un dans. Alţi participanţi au stins focul, dar şi ea a murit la spiral din cauza arsurilor sale.

Nu e un lucru ieşit din comun ca oamenii să ia foc. Se întâmplă tot timpul. Singurul lucru ce diferenţiază cazurile clasificate de combustie umană spontană este că nu a fost găsită nicio sursă de igniţie; este susţinut că focurile au fost spontane. În afară de aceasta, nu este nimic remarcabil în legătură cu fenomenul. Dar chiar şi cazurile de al doilea tip sunt rare; probabil mai rare decât cele de primul tip. Motivul este că acestea sunt nerezolvate, pe când cele din primul sunt de obicei rezolvate, cel puţin la un nivel la care investigatorii să fie satisfăcuţi. Aceste două cazuri de al doilea fel sunt faimoase pentru că nu a fost găsită nicio sursă de aprindere. Nicio ţigară, flăcări sau scântei nu au fost găsite lângă Jeannie Saffin sau Phyllis Newcombe; dar nu este permis din punct de vedere ştiinţific să se tragă concluzia că arderile lor au fost spontane. Poate că au fost; dar doar pentru că nu a fost găsită o cauză nu însemnă că nu există una.

Unele arderi ale clădirilor sau ale pădurilor rămân uneori nerezolvate de asemenea, dar cred că vă va fi destul de dificil să găsiţi un investigator care să inventeze termenul combustie structurală spontană, ca şi cum lipsa unei cauze determinate ar însemna că nu a existat una. Combustiei umane spontane de al doilea tip nu ar trebui să-i fie permis să existe ca şi categorie. În schimb, ar trebui să fie numite drept ceea ce şi sunt, de fapt: decese nerezolvate cauzate de foc. În mod asemănător, combustia umană spontană de primul timp nu a fost dovedită a fi spontană. E vorba pur şi simplu de cazurile rare când moartea naturală fără martori a fost urmată de o ardere înceată datorată unei surse apropiate de aprindere.


Efectul fitilului este interesant, deşi oarecum înspăimântător. Consider însă că identificarea întrebărilor logice ridicate de analizarea oricărui tip de combustie umană spontană şi descoperirea motivelor pentru care nu există combustii spontane sunt mai interesante.

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului http://skeptoid.com/episodes/4258, publicat de skeptoid.com.
Traducerea: Anca Negulescu


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!