Sunt mulți oameni, dintre care unii sunt psihologi, care cred că pot alege la ce să se gândească (și la ce nu!) și ce emoție să simtă. E adevărată sau falsă această teorie populară? Ca să facem o verificare, îți propun un mic exercițiu. Închide ochii și imaginează-te pe o plajă însorită, privind cerul azuriu și marea de un verzuliu limpede. Ai această imagine în minte? Bine, adu-ți în minte imaginea unei girafe. A dispărut imaginea cu plaja? Acuma, călătorește cu mintea în casa unui prieten. Ai ajuns? Bravo! Bine, nu uita să revii ”aici și acum”.


Presupun că poți face toate astea, adică un exercițiu de imaginație. Să mergem la următorul nivel. Poţi simţi furie? Ai reușit? Poți face asta din senin? Nu prea cred. Te-ai gândit la o/un ex? Sau la un șofer care ți-a tăiat calea?

Ideea e că, indiferent de ceea ce ai gândit, e aproape imposibil să îți declanșezi o emoție din nimic. În privința gândirii, poți (cu limite) evoca unele imagini și cuvinte. Creierul permite o oarecare deliberare în privința gânditului. Putem interveni parțial asupra şirurilor de gânduri. Dar nu și asupra emoțiilor. Controlul parțial și de moment asupra lor e indirect prin cuplarea la şirurile de gânduri și/sau indicii concrete din exterior. Aceasta e o cunoaștere psihologică solid probată științific.

Cu toate astea, oamenii au preconcepțiile (sau teoriile) lor. S-a întâmplat ca cineva să-ți spună ceva de genul ”Hai că nu trebuie să-ți fie teamă” sau ”N-ai de ce să fii deprimată”. Cât de bine te-ai simțit? Și cât de ajutor ți-a fost? Să-ți negi emoția pe care o simți în acele momente și, eventual, să pui o alta în loc. Deci, mulțumesc de feedback. Să aleg fericirea? Să am gânduri pozitive? Și ce să mai fac? Dacă ar fi așa de simplu, am fi cu toții mult mai fericiți sau împăcați cu noi înșine.

Oamenii vor să te ajute, dar nu prea știu cum și se comportă, adesea, exact pe dos. Neagă și invalidează experiența ta. Așa fac și cu copiii lor. Nu-i de mirare că mulți oameni rămân închiși emoțional. Ei preferă ca ele, emoțiile, să nu se vadă. Ei au învățat că dacă le exprimă, atunci urmează o negare sau invalidare, când nu-i o beșteleală, fiindcă-i o armă letală cu care putem toca mărunt orice fel de relație. Dar cine nu-și exprimă trăirile laolaltă cu ”secretele” riscă unele probleme psihologice. În schimb dezvăluirea și punerea lor în cuvinte poate aduce beneficii. Profesorul James Pennebaker, celebru pentru metoda scrisului expresiv, în a doua pagină din deschiderea cărții, ne avertizează:

    ”În timp ce păstrarea secretelor e potențial dăunătoare, înfruntarea propriilor gânduri și trăiri poate duce la beneficii de sănătate pe termen scurt și lung. Confesiunea, prin scris sau vorbit (ori alte forme de dezvăluire emoțională), pot neutraliza multe din problemele asociate secretelor.”

Nu putem alege ce trăiri să avem, dar putem oarecum alege ce gânduri să avem. Înseamnă că putem alege tot ceea ce gândim? Nici pe departe. Cu toții avem gânduri care doar vin și, dacă le lași în pace, pleacă. Asta se învață prin cursuri de mindfulness. Dar vai, nu că îți eliberezi mintea de gânduri!

Câteodată știm ce le-a provocat, dar alteori par să vină de nicăieri. Ele sunt gânduri automate. Țin de procesarea automată a creierului în care tu, sinele, nu ești prezent. Nu te poți abține să nu le experimentezi. Ele vin peste tine. Tocmai de aceea cei mai mulți oameni fac tot posibilul să le evite, după cum ne arată experimentele de la universități prestigioase.

În schimb, poți dobândi abilitatea psihologică de a le surprinde, de a fi conștient de ele și oferi atenție când alegi tu. Unele pot fi dificile și trag după ele emoții neplăcute. Altele pot fi utile sau de ajutor pentru intenția sau scopul propus.

În privința gândurilor, clienții mei învață două metode principale:

1. Să le examineze, dar nu să caute cauzele lor ”psihice”, fiindcă pot aluneca în iluzia introspecției unde au insight după insight și nu trec la acțiune eficientă prin care să facă schimbări concrete. Examinarea e critică și presupune fie să descopere faptele și rațiunea, fie să reformuleze problema până ajunge la o soluție.

2. Să ia distanță odată ce află dacă ele sunt utile (sau nu) în acțiunile lor.

Ce facem cu emoțiile? Le tolerăm și, pe nivelul profund, le acceptăm. Din nou, nu înseamnă că vei ”accepta” un abuz sau că te vei resemna, fantazând, eventual, că ești pe calea iluminării și sfințeniei, după cum te păcălesc diverși guru (și preoți?). Ori de câte ori poți schimba ceva, oricât de mic, schimbă. Blocajul, paralizia și inacțiunea sunt păguboase psihologic. Fericirea nu vine din inacțiune, ci din acțiuni valoroase și cu sens. Totuși, ea depinde parțial și de propriile gânduri.

După cum ne învață Marcus Aurelius:
    ”Fericirea din viața ta depinde de calitatea propriilor gânduri. De aceea, să te păzești și să ai grijă ca să nu te lași distras de noțiuni care nu sunt adecvate virtuților și rezonabile cu natura.”

Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului.


Dacă găsiţi scientia.ro util, susţineţi site-ul printr-o donaţie.

Găzduire 2019: 485 €. Donat: 121.55


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!