Talent ascunsPoate v-aţi întrebat vreodată dacă aţi putea fi foarte performant într-o anumită activitate, fie aceasta bazată pe abilităţi fizice, psihice, emoţionale ori senzoriale, dar nu v-aţi descoperit încă talentul ascuns. În continuare, povestea unei abordări ştiinţifice în acest sens.

 

 

 

 

Indiferent ce vârstă ai, ai mai putea încă descoperi un talent ascuns dacă vei urma o abordare sistematică, spune Catherine de Lange.


“Doamne, eşti bună, eşti foarte bună.” Într-un final, cuvintele pe care speram să le aud de câteva luni. Îmi privesc degetele, având încă dubii în legătură cu propriile mele abilităţi. Poate că a fost vorba doar de şansă. Trec la următorul test şi, odată ce termin, cercetătorul este din nou agitat. “Dumnezeul meu, este un record”, spune ea, “cum se poate să fii atât de performantă?”

Până la momentul în care devenim adulţi, noi credem că ştim care ne sunt calităţile şi defectele, dar dacă te asemeni cu mine, te-ai întrebat dacă nu cumva deţii un talent încă nedescoperit. Procesul de descoperire a durat câteva luni şi a cuprins baterii de teste care mi-au explorat abilităţile mentale, fizice, emoţionale şi senzoriale. Şi acum, într-un final, am descoperit ceea ce căutam.

Aceasta nu este doar o victorie personală. Ea validează şi ideea că ştiinţa poate ajuta la descoperirea unor talente despre care nu ştiam că le deţinem, permiţându-ne să realizăm alegeri de carieră şi de destindere mai bune şi crescându-ne încrederea în propriile abilităţi. Nu ai nevoie de un laborator sau de un echipament specializat pentru a te racorda la această cunoaştere: în cadrul aventurii mele am descoperit o întreagă gamă de teste care pot fi completate de oricine. Încearcă-le şi tu şi ai putea descoperi abilităţi încă neexploatate într-o gamă largă de domenii, de la priceperea sportivă şi potenţialul de leadership la evaluarea riscurilor şi, propria mea putere personală, misterioasa “interocepţie”.

Un talent extraordinar

Căutarea mea a fost inspirată de un studiu recent, realizat de psihologul Joanne Ruthsatz de la Ohio State University din Mansfield şi violonistul Jourdan Urbach. Pentru a investiga biologia talentelor, ei au testat profilele cognitive şi de dezvoltare a 8 copii, ale căror talente excepţionale includeau muzica, gătitul, arta şi limbajul. Au existat multe controverse în legătură cu ceea ce stă la baza talentului. Unii argumentează că un grad ridicat de inteligenţă generală este cheia, alţii accentuează factorii de mediu cum ar fi antrenamentul sau o combinaţie a celor două. Dar Ruthsatz şi Urbach au descoperit că doar o singură trăsătură era comună tuturor celor 8 copii – o excepţională memorie de lucru (Intelligence, vol 40, p 419).

Memoria de lucru este abilitatea de a reţine informaţie şi de a o manipula în acelaşi timp – o foloseşti atunci când înmulţeşti mental două numere de două cifre, de exemplu. Oamenii cu o bună memorie de lucru au mai mult “spaţiu” pentru a realiza astfel de procese mentale, lucru care ar putea explica prevalenţa ei în cazul copiilor talentaţi. Dar ce putem spune despre noi, restul? Ar putea oamenii normali să deţină, fără să ştie, acest talent sau talente? Aş putea fi chiar eu norocoasa?

Există o modalitate rapidă şi complexă pentru a vedea cât de bună este memoria ta de lucru, spune psihologul cognitiv Susan Gathercole de la Universitatea Cambridge. Cere-i unui prieten să citească o listă cu numere aleatorii, câte unul pe minut. Începe cu un şir de trei numere.

Memorează numerele, apoi repetă-le în ordine inversă. Dacă nu ai probleme cu şirul de trei, încearcă şiruri de patru, apoi şiruri de cinci şi aşa mai departe. Un adult normal în vârstă de 30 de ani ar trebui să fie capabil să memoreze şiruri de cinci sau şase, un adult de 40 de ani şiruri de cinci, iar un adult în vârstă de 50 de ani şiruri de patru. Gathercole mi-a indicat şi o serie de teste pentru memoria de lucru concepute de Cambridge Brain Sciences.

Rezultatele mele sunt dezamăgitor de mediocre. Dar am descoperit şi că există lucruri pe care le pot face pentru a-mi îmbunătăţi rezultatele. În ciuda unei puternice componente genetice, există dovezi în creştere care arată că memoria de lucru poate fi îmbunătăţită folosind programe de antrenament computerizate şi unele jocuri pe calculator foarte populare. Chiar şi creşterea raţiei de uleiuri de peşte omega-3 ar putea ajuta (PLoS One, vol 7, p e46832). Deci poate că încă am o şansă de a deveni un pianist de concerte sau un bucătar de clasă mondială.

Superdegustător

În faza următoare a cercetării mele mă găseam într-o cameră sterilă, vopsită în alb, stând la o masă acoperită cu o gamă variată de borcane şi căni. Am venit aici pentru a afla dacă nu cumva sunt destul de talentată pentru a realiza una dintre slujbele mele de vis – critic culinar. Compania de cercetare în domeniul alimentelor şi gustului MMR, cu sediul la Universitatea Reading, a fost de acord să mă supună testelor pe care le foloseşte pentru a selecta degustătorii culinari pentru cercetarea şi dezvoltarea noilor produse. Potrivit lui Christine Barnagaud, unul dintre cercetătorii de top din domeniul gustului, numai aproximativ o zecime din populaţie ar putea trece de procesul de screening. Sunt eu unul dintre aceştia?

Un bun simţ al mirosului este o parte vitală a faptului de a fi un degustător profesionist, deci pentru început trebuie să miros o serie de recipiente umplute cu vată infuzată cu anumite arome şi să spun ce cred că reprezintă acele arome. Apoi, sunt rugată să iau înghiţituri dintr-un set de căni şi să notez aromele care sunt conţinute. În alte teste, încerc să disting între gusturile de bază: amar, dulce, sărat, acru şi umami. Un sfert din populaţie nu ar reuşi să treacă acest test pentru că prezintă o variaţie a genei PTC care le afectează abilitatea de a simţi mâncărurile amare. Dacă un espresso tare ţi se pare dulce, sunt multe şanse ca tu să fii incapabil de a simţi gustul amar. Cel mai dificil test implică identificarea a mai multor arome în acelaşi lichid. Per total, Barnagaud este impresionat de performanţa mea: am obţinut un procentaj de 65 la sută de răspunsuri corecte, în jurul pragului de referinţă în ceea ce priveşte accederea la o pregătire ulterioară.

“La modul general, există o corelaţie care spune că, cu cât ai mai multe papile gustative, cu atât prezinţi o mai mare sensibilitate”, spune Barnagaud. Poţi afla care îţi sunt capacităţile în domeniu tamponându-ţi limba cu colorant alimentar albastru şi numărând umflăturile de culoare roz. O persoană obişnuită prezintă în jur de 20 într-o zonă de mărimea unui cerc de perforator, deşi numărul variază în mod sensibil: aşa-numiţii “superdegustători” prezintă 50 sau chiar mai multe. În mod paradoxal, ei ar putea fi descalificaţi din a deveni degustători profesionişti pentru că ar putea considera că alimentele cum ar fi eruca, broccoli şi chilli au un gust prea puternic. Oricare ar fi punctul tău de început, îţi poţi regla papilele gustative prin simpla expunere la cât mai multe arome. Mirosirea diferitelor produse, cum ar fi ierburile şi dându-le un nume chiar şi doar pentru câteva minute pe zi, te poate ajuta să-ţi îmbunătăţeşti simţul gustului. Eu voi avea nevoie de aceste tehnici dacă am de gând să-mi cultiv cerul gurii pentru acea slujbă de vis.

Lider înnăscut

În viaţa mea de zi cu zi nu am oportunitatea de a juca un rol de lider, dar am crezut întotdeauna că aş fi un lider destul de bun. Pentru a afla dacă nu cumva ma iluzionez, i-am vizitat pe Mark van Vugt şi pe echipa acestuia de la VU University din Amsterdam, Olanda. El abordează leadership-ul dintr-o perspectivă evoluţionistă, argumentând că strămoşii noştri timpurii, care trăiau în grupuri restrânse şi aveau de înfruntat niveluri înalte de pericol, aveau nevoie de lideri eficienţi pentru a putea supravieţui. Ca rezultat, spune el, noi am evoluat pentru a căuta anumite caracteristici ale liderilor, iar grupul acestuia se ocupă chiar cu identificarea acestor caracteristici.

Unele trăsături de lider sunt fizice, cea mai importantă fiind înălţimea. Membrul echipei, Nancy Blaker, a descoperit că în cazul ambelor sexe, indivizii mai înalţi sunt consideraţi a fi nişte lideri mai buni. De ce? Pentru că noi asociem statura cu anumite calităţi care ar trebui să fie prezente la un lider eficient. “Bărbaţii înalţi sunt văzuţi ca fiind mai dominanţi, mai sănătoşi şi viguroşi şi, în plus, mai inteligenţi”, spune ea. “În cazul femeilor, singurul lucru important este că sunt considerate a fi mai inteligente.” Pentru a fi considerat “înalt”, trebuie să ai cu 10 centimetri mai mult decât media interlocutorilor tăi de acelaşi sex, lucru care înseamnă că, la 170 de centimetri, eu nu mă încadrez (Group Processes & Intergroup Relations, vol 16, p 17).

Aspectul meu tineresc, pe de altă parte, ar putea fi un avantaj – în anumite situaţii. Alţi doi membri ai echipei, Allen Grabo şi Brian Spisak, au descoperit că noi preferăm lideri cu aspect tineresc în perioade de schimbare şi lideri cu feţe mature în perioade de stabilitate. Studiile lor au arătat în plus că, atunci când este necesară cooperarea, noi alegem lideri de ambele sexe cu trăsături mai feminine, dar în timpul unui conflict noi preferăm lideri cu feţe mai masculine (PLoS One, vol 7, p e30399). “Cineva care are o faţă mai masculină are mai multe şanse să se comporte agresiv”, spune Grabo, “şi probabil că va fi mai eficient în ceea ce priveşte apărarea grupului.”

Aparenţa masculină şi feminină depinde parţial de gradul de testosteron la care ai fost expus când te afli în pântecul mamei. Un studiu din 2003 al lui John Manning, în prezent la Swansea University, Marea Britanie, a sugerat că ne-am putea evalua această expunere prin calcularea raportului dintre lungimile degetelor arătător şi inelar, un raport redus indicând un grad mare de expunere la testosteron. Această concluzie a fost intens cercetată, dar o serie de studii au arătat că acest raport este legat în mod stabil de o varietate de trăsături. Leander van der Meij a descoperit, de exemplu, că bărbaţii cu un raport redus prezentau personalităţi dominante, mai agresive (Aggressive Behavior, vol 38, p 208). El suspectează că stilul lor de leadership ar tinde să fie mai autocratic şi mai puţin participativ decât al celor cu raport înalt. Propriul meu raport digital este extrem de redus – neîncadrându-se în scara pentru femei “normale” – lucru care ar putea contribui la faptul că eu prezint “un creier competitiv, masculin”. Acesta mi-ar putea orienta şi stilul de leadership către autocraţia neatrăgătoare.

Rămânem sau ne întoarcem

Jumătate de secol de cercetare despre judecată şi luarea deciziilor a arătat că cei mai mulţi oameni, în cea mai mare parte a timpului, au puţine şanse în a cântări eficient opţiunile riscante. Totuşi, anumiţi indivizi sunt capabili să-şi depăşească prejudecăţile subconştiente şi să ia decizii bune în circumstanţe dificile. Nu am nicio ambiţie în a deveni parior, pilot de teste sau explorator, dar acesta ar putea fi un talent folositor pentru viaţa de zi cu zi. Se pare că există un număr de modalităţi pentru a descoperi dacă eu posed acest talent.

Testul de aritmetică Berlin cuprinde o serie de jocuri probabilistice care evaluează “conştientizarea riscului”, abilitatea de a interpreta cu acurateţe şi de a acţiona pe baza unor informaţii despre risc. L-am găsit a fi dificil, dar rezultatele mele sunt surprinzător de bune. “În raport cu populaţia generală, tu faci parte din grupul celor mai conştienţi din punct de vedere statistic din lume”, spune pagina de rezultate online. Este un început bun, dar acesta pare a fi mai degrabă un test de matematică decât o explorare a faptului dacă eu ar trebui să am sau nu încredere în instinctele mele. Chiar şi omul care l-a conceput, Edward Cokely de la Michigan Technological University din Houghton, este de acord că conştientizarea riscului nu are legătură numai cu calcularea şanselor – destul de des, noi nu avem destule informaţii pentru a face asta – deci o aptitudine de bază ar fi să cunoaştem cât de mult ne putem baza pe judecăţile noastre.

Acesta este locul în care intervine al doilea test. El îmi cere să aleg care dintre mai multe afirmaţii sunt adevărate sau false şi să-mi evaluez gradul de încredere în răspunsurile pe care le-am dat. Scorul meu nu depinde de faptul dacă am răspuns corect sau greşit, ci de abilitatea mea de a-mi înţelege limitele – sau cum ar spune inventatorul testului, Dylan Evans, care este “inteligenţa mea de evaluare a riscurilor”. Evans, autorul cărţii Risk Intelligence: How to live with uncertainty, spune că acesta măsoară cât de eficienţi sunt oamenii în a prezice dacă un anumit eveniment improbabil are şanse să aibă loc.

Dacă, asemenea mie, nici rezultatele tale nu sunt stelare, poţi încă lucra la inteligenţa ta de evaluare a riscurilor. Evans crede că motivul pentru care unii oameni se pricep în mod special la evaluarea riscului se datorează faptului că ei obţin tipul corect de feedback de fiecare dată când experimentează ceva. “După cum îţi ajustezi ţinta cu fiecare aruncare, pentru a atinge cu săgeata de darts centrul ţintei, obţinerea unui feedback despre acurateţea ta ar putea ajuta la îmbunătăţirea inteligenţei tale de evaluare a riscurilor”, spune el. Dacă înveţi din greşelile tale, desigur.

Al şaselea simţ

Aflându-mă încă în căutarea unei superputeri despre care nu ştiam că o posed, am decis să explorez un potenţial talent care mă intrigase din momentul în care citisem prima dată despre el în New Scientist (15 octombrie 2011, pag. 34). Interocepţia este abilitatea de a-ţi examina semnalele propriului corp şi este măsurată prin gradul de acurateţe în care îţi poţi evalua propriul ritm cardiac fără a-ţi lua pulsul.

Aceasta ar putea suna ca o abilitate ciudată, dar este corelată din ce în ce mai mult cu o gamă de trăsături cognitive şi comportamentale folositoare. De exemplu, oamenii care prezintă o mare sensibilitate interoceptivă sunt mult mai intuitivi, lucru care sugerează că “flerul” are legătură cu semnale corporale subconştiente. Astfel de oameni pot simţi pericole care sunt ascunse conştientului. Ei sunt, în plus, şi mai eficienţi în ceea ce priveşte reamintirea unor informaţii emoţionale şi au vieţi emoţionale mai bogate, lucru care s-ar putea datora faptului că semnalele corporale interne sunt detectate în cortexul cerebral insular, o regiune din creier care este responsabilă şi pentru procesarea emoţională. În plus, aceşti oameni sunt mult mai sensibili din punct de vedere emoţional şi empatici şi s-a dovedit că sunt mai puţin anxioşi atunci când vorbesc în public.

Dorind să-mi explorez abilităţile interoceptive, am vizitat Sackler Centre for Consciousness Science din cadrul Universităţii Sussex, Marea Britanie, pentru a mă întâlni cu Hugo Critchley şi Sarah Garfinkel. Mai întâi, Garfinkel mi-a cerut să evaluez câte bătăi a realizat inima mea într-o anumită perioadă de timp, în timp ce ea îmi monitoriza ritmul cardiac. M-am descurcat bine. Numai aproximativ un sfert din populaţie îşi poate evalua ritmul cardiac cu o acurateţe de 80 la sută sau mai mult, acesta fiind şi pragul atins de mine.

Diferenţele individuale de sensibilitate interoceptivă par a fi destul de fixate, deşi sensibilitatea descreşte odată cu vârsta. Totuşi, Garfinkel şi Critchley cred că antrenamentul poate duce la ameliorări. Asocierea ritmului cardiac sau a altor semnale corporale interne cu senzaţii externe pare a fi un pas intermediar folositor. Garfinkel sugerează concentrarea atenţiei pe o zonă a corpului odată pentru a descoperi unde eşti cel mai sensibil la puls. Pentru mine, acest loc este vârful degetelor. Garfinkel, după ceva antrenament, poate simţi ritmul cardiac în cap. Există o valoare potenţial terapeutică prin intermediul antrenării oamenilor în a fi mai atenţi la stările corporale interioare, cel puţin pentru că o sensibilitate interoceptivă redusă este corelată cu depresia.

Una dintre metodele folosite la Sackler Centre pentru creşterea gradului de interocepţie este biofeedback-ul vegetativ. În curând, eu sunt conectată la un dispozitiv care măsoară conductibilitatea pielii şi provocată să manipulez o omidă desenată pe un ecran folosind un controller mai ciudat – starea mea corporală. Având în vedere că hardware-ul îmi citeşte nivelurile de excitare fiziologică, cu cât sunt mai relaxată, cu atât omida se va mişca mai la dreapta, spre linia de finiş. Dacă sunt neliniştită, aceasta se va mişca înspre stânga. Pentru a termina jocul trebuie să fii în ton cu corpul tău, dar dacă sensibilitatea ta interoceptivă este redusă, însuşi jocul te ajută. “Oamenii care nu ştiu care dintre stările lor corporale este o stare relaxată pot folosi indicaţiile externe ale omizii pentru a-şi înţelege mai bine corpul”, spune Garfinkel. Ca urmare, jocul poate ajuta oamenii să înveţe să se relaxeze.

Cât pentru mine, performanţa mea sugerează că sunt un talent natural. “Nu pot să cred. A fost extraordinar”, spune Garfinkel, având în vedere că viermele meu trece linia de sosire în doar 20 de secunde. Unii oameni nu reuşesc să termine sarcina chiar şi în timpul maxim permis de 3 minute. “Este foarte ciudat să fii atât de bun”, adaugă ea. “Tu ai descoperit o nouă aptitudine.” Într-un final! Mi-am descoperit talentul ascuns – sunt un păstor de omizi de talie mondială.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Hidden talent: What's your superpower?, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Huţupanu


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro