SineleExistă atunci când ne trezim şi dispare atunci când adormim, pentru a reapărea apoi pe când visăm. Este acel simţământ că avem un "spirit" care percepe lumea din interiorul unui corp, de care dispunem şi pe care-l controlăm. Vorbim despre propriul nostru sine.

 

 

 

 

Este acel sentiment al identităţii personale care se perpetuează în timp, de la primele noastre amintiri, trecând prin prezent, până la graniţele viitorului previzibil. Este vorba despre sentimentul de sine.

Omul a meditat la natura sinelui de milenii. Este acesta real ori este o iluzie? Dacă este real, ce este? şi unde îl găsim?

Şcoli filozofice diferite au ajuns la concluzii în mod radical deosebite. La o extremă este conceptul budist al "lipsei sinelui", conform căruia suntem doar o colecţie trecătoare de gânduri şi senzaţii. La cealaltă extremă este concepţia dualistă, recent asociată cu filozoful Karl Popper şi cu laureatul premiului Nobel şi neurologul John Eccles, care argumentează că sinele există ca un "câmp" separat care interacţionează cu creierul şi pe care-l controlează.

Ştiinţa modernă înclină mai degrabă către concepţia budistă. Simţul identităţii nu este o entitate în sine, ci reprezintă o stare de emergenţă a proceselor generale care au loc la nivel cerebral.

Seth Gillihan şi Martha Farah de la Universitatea din Pennsylvania au propus o viziunea asupra sinelui care are trei componente: sinele fizic (care apare din sentimentul apartenenţei la un corp), sinele psihologic (care conţine subiectivitatea noastră, amintirile autobiografice şi abilitatea de a diferenţia dintre sine şi ceilalţi) şi un simţ superior care atribuie acţiunile sinelui fizic celui psihologic.

Cercetătorii au început să descopere procesele creierului care susţin aceste trei componente. De exemplu, Olaf Blanke de la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie din Lusanne şi colegi ai acestuia au arătat că sinele fizic se află în contextul temporo-parietal. Acesta integrează informaţii de la simţuri pentru a crea senzaţia de întrupare, de apartenenţă la un corp, sentimentul de fiinţă care "locuieşte" într-un corp individual. Acest simţământ poate fi afectat prin transmiterea de inputuri contradictorii către cortexul temporo-parietal, generându-se experienţe extracorporale.

 



Controlul

Se dovedeşte mai dificil de descoperit locul acelui simţ superior de care vorbeam mai sus - sentimentul de a fi la comanda acţiunilor noastre. În cadrul unui studiu care a folosit imagistica prin rezonanţă magnetică voluntarii au folosit joystickuri pentru a mişca imagini pe un ecran e computer. Atunci când voluntarul a avut sentimentul că el a iniţiat acţiunea s-a observat că s-a activat zona cerebrală numită insula anterioară, iar când voluntarul a atribuit acţiunea experimentatorului, s-a activat cortexul parietal inferior drept.

Dar alte cercetări, folosind experimente diferite, au identificat mult mai multe regiuni care par să fie responsabile pentru acel simţ superior, al controlului de sine.

Se pare că sinele este pretutindeni şi nicăieri în interiorul creierului. Dacă facem o listă cu ceea ce este nevoie pentru a crea sentimentul de sine, cu greu găseşti o regiune a creierului care să nu fie implicată, afirmă filozoful Thomas Metzinger de la Universitatea Johannes Gutenbert din Mainz, Germania. Acesta consideră că sinele este o iluzie. Noi suntem, crede el, prostiţi de creier pentru a crede că avem substanţă şi suntem aceiaşi de la un moment la altul.

Dereglările mentale arată destul de clar că această identitate de sine pe care o credem inviolabilă este departe de a fi astfel. De exemplu, aceia care suferă de schizofrenie sunt convinşi că propriile experienţe şi propriile gânduri sunt implantate în creierul lor de altcineva. Într-un anume sens, este o dereglare a sinelui, pentru că aceste persoane afectuează anumite acţiuni, dar ei nu au sentimentul că ei le fac, susţine Anil Seth de la Universitatea Sussex din Marea Britanie; ar fi vorba despre o dereglare a simţului superior, al controlului de sine.

O altă dereglare psihică uimitoare este depersonalizarea, în care bolnavii au o persistentă senzaţie a decuplării de corpul lor şi de gândurile lor. Dar chiar şi povestea pe care o avem despre noi înşine, pe măsură ce creştem şi devenim adulţi, care este atent construită din banca noastră de amintiri autobiografice - conţine erori. Studiile efectuate au arătat că de fiecare dată când ne amintim un episod din trecutul nostru, ne amintim detalii în mod diferit, modificându-ne, deci, trecutul.

Aşa că sinele, deşi pare constant şi solid, este în continuă schimbare. Nu suntem aceeaşi persoană care eram acum un an şi mâine vom fi diferiţi de cel de astăzi. Singurul motiv pentru care credem în identitatea noastră este acela că dispunem de un creier care are capacitatea de a ne păcăli, creându-ne iluzia permanenţei.


Cum corpul nostru este mai tânăr decât noi...


Sentimentul identităţii de sine este strâns legat de corpul nostru, dar cât din acest organism rămâne cu noi pe parcursul vieţii? Răspunsul este că... surprinzător de puţin. Dacă trăieşti, să zicem, 75 de ani, cea mai mare parte a corpului tău este mai tânără decât tine.

De exemplu, celulele intestinelor sunt înlocuite la fiecare 5 zile. Stratul superior al pielii se schimbă la fiecare 2 săptămâni, iar celulele roşii se înnoiesc la fiecare 4 luni, aspect deloc surprinzător dacă ne amintim că acestea acţionează într-un domeniu de mare uzură. Dar şi restul organismului are nevoie de o revigorare din când în când.

Folosind datarea cu carbon, o echipă de cercetători condusă de  Jonas Frisen, de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, a descoperit că vârsta medie a unei celule osoase este de 10 ani, o celulă musculară are 15 ani şi o celulă de grăsime - 9,5 ani. Celulele inimii au, în medie, 6 ani mai puţin decât tine; dacă trăieşti mai mult de 50 de ani, cam jumătate dintre celulele cardiace vor fi deja înlocuite.

Excepţia notabilă o reprezintă creierul tău,
care în cea mai mare parte rămâne acelaşi pe tot parcursul existenţei tale. Dar înnoirea apare şi aici. Sunt celule din cerebel şi din hipocamp care sunt mai tinere decât tine.

Toate aceste aspecte pun ideea identităţii personale de-a lungul vieţii într-o nouă perspectivă. Imaginează-ţi că ţi se dă o maşină în ziua în care te-ai născut. Peste 70 de ani vei fi schimbat deja aproape fiecare componentă a maşinii, de la faruri la ţeava de eşapament. Câteva piese rămân pe toată perioada, dar mai este vorba despre aceeaşi maşină primită la naştere? Gândeşte-te un pic...

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului Am I the same person I was yesterday? de Anil Ananthaswamy, cu acordul editorului, publicat de New Scientist. Ultimul subcapitolul, intitulat Cum corpul nostru este mai tânăr decât noi... (Your temporary body) este scris de Graham Lawton. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale erori de traducere.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!