Așa cum psihologii pot învăța despre relația dintre creier și comportament observând consecințele leziunilor cerebrale, aceștia pot învăța și din studierea stimulării cerebrale. Cel mai comun efect, dacă e vreun efect, constă într-o afectarea locală a activității creierului. În unele cazuri însă, aplicarea unui curent electric slab va genera o construcție mentală.

Construcțiile cognitive generate de stimularea electrică directă reprezintă cea mai comună consecință la epileptici. Probabil pentru că activitatea cerebrală de pe timpul atacurilor epileptice îi face pe epileptici mai obișnuiți cu stimularea electrică. Dacă o persoană cu atacuri epileptice trebuie să sufere o operație pentru a înlătura țesut cerebral, neurochirurgul va aplica electrozi pentru a stimula zona ce urmează a fi înlăturată chirurgical. Dacă există un răspuns conștient al pacientului, țesutul nu este eliminat, căci înseamnă că acesta este funcțional.
    
Răspunsurile complexe, coerente la stimularea cerebrală directă sunt de interes pentru neuropsihologi. În astfel de cazuri stimularea electrică activează un circuit ori un sistem cerebral. Asta ne oferă informații despre cum este organizat creierul în secțiuni funcționale, pentru că reacţiile sunt dependente de locația stimulată.


· MIŞCAREA STIMULATĂ

Luigi Galvani a descoperit în 1780 că stimularea electrică va genera mișcare în piciorul unei broaște. Acesta a fost primul indiciu că electricitatea are ceva în comun cu sistemele biologice. Galvani a devenit faimos.

Descoperirea lui Galvani a inspirat romanul ”Frankenstein” publicat de Mary Shelley în 1818. Electricitatea a fost utilizată pentru a resuscita monstrul. Noțiunile de electricitate și resuscitare încă erau în vogă pe când Shelley scria romanul, pe fondul sugestiei lui Galvani că electricitatea ar putea întoarce morții la viață.

Fritsch și Hitzig au efectuat primele experimente sistematice de stimulare cerebrală asupra unei mamifere în 1870. Aceștia au aplicat curent electric asupra creierului unui câine viu. Au descoperit că aplicarea unui curent slab va duce la ridicarea automată a picioarelor ori va duce la mișcări ale unor părți ale corpului.

Unul dintre părinții fondatori ai cercetării moderne a stimulării electrice a creierului a fost Jose Delgado. Acesta a creat un dispozitiv radio pentru stimularea cerebrală de la distanță.

Delgado a organizat o demonstrație a efectului electricității asupra unui taur. Pe când taurul se deplasa către cercetător, Delgado a apăsat un buton pentru a activa curentul electric, oprind animalul. Stimularea, probabil, a dus la o dezorganizare a activității cerebrale.

Delgado efectuat și alte experimente interesante, precum introducerea de electrozi în creierul unor maimuțe care aveau libertate de mișcare. Delgado a descoperit că stimularea anumitor electrozi a dus la rezultate diferite; de exemplu, stimularea unui anume electrod a dus la ridicarea automată a unui braț al maimuței. Cu toate acestea mișcarea brațului depindea de ceea ce făcea maimuța la momentul stimulării cerebrale.


· STĂRI DE STIMULARE CEREBRALĂ

În anii '40 și '50 ai secolului trecut un doctor canadian a explorat „efectele psihice” ale stimulării pe timpul operațiilor cerebrale asupra oamenilor. Wilder Penfield era un chirurg specializat în operații pe creier la Institutul Neuropsihiatric din Montreal. Sute de pacienți au venit la el pentru a fi operați și pentru a scăpa de epilepsie.

    Epilepsia este un termen care descrie un simptom ori o stare caracterizată de convulstii, mai degrabă decât o anumită boală. Atacurile poate fi provocate de multe cauze. Operația pe creier nu este de regulă necesară, dar în anumite cazuri, când o anumită zonă a creierului generează atacurile, atunci chirurgia poate ajuta.
    
Faptul că pacienții lui Penfield erau epileptici s-a dovedit a fi important. Doar pacienții epileptici au experiențe pe timpul stimulării cerebrale care pot fi transmise doctorului.
    
Pe timpul operației Penfield permitea pacienților să-și recapete cunoștința, astfel că aceștia puteau spune dacă au simțit ceva pe timpul stimulării cu un curent slab. Dacă răspunsul era afirmativ, acesta era un indicator că țesutul cerebral era funcțional și nu trebuia eliminat.

Creierul nu are receptori de durere, așa că pacienții nu simt durere pe timpul stimulării cerebrale. Penfield folosea mici bucăți de hârtie, pe care le aplica pe cortex, pentru a marca zonele stimulate cu electricitate.

Uneori stimularea producea construcții cognitive vii care erau similare amintirilor. Iată un exemplu:
„Atunci când o zonă a lobului temporal drept era stimulată, un bărbat tânăr, care tocmai se întorsese din Africa de Sud, striga: ”Da, doctore! Acum aud oameni râzând: prietenii mei din Africa!".

După ce stimularea înceta, tânărul povestea că avusese impresia că era cu verii săi, acasă, iar el și două tinere râdeau.”


· HALUCINAŢII

Penfield credea că prin stimularea cerebrală activa amintiri reale. Acesta a scris un articol faimos intitulat „A permanent Record of the Stream of Consciousness”, afirmând că amintirile întâmplătoare identificare pe timpul utilizării curentului electric erau dovada că nu amintirile nu se pierd, ci sunt stocate permanent undeva.

Această concluzie a fost criticată de psihologi ca Ulric Neisser și Elizabeth Loftus. Aceștia au arătat că și în cazul în care amintiri arbitrare pot fi activate prin stimularea cerebrală, nu există niciun motiv să concluzionezi că toate amintirile sunt stocate permanent.

Teoria avea însă și alte probleme. Unele „amintiri” erau în mod clar halucinații. O pacientă a povestit că s-a văzut, de deasupra, născând. Un alt pacient a afirmat că a putut auzi întreaga conversația telefonică dintre două persoane, aflându-se într-o altă cameră.

Ceea ce a descoperit Penfield nu demonstrează înregistrarea întregului flux al conștiinței, ci doar demonstrează că, în anumit condiții, creierul uman poate produce costrucții care par a fi amintiri.


· ALTE RĂSPUNSURI LA STIMULAREA CEREBRALĂă

Iată mai jos o serie de alte reacții ale pacienților lui Penfield:
Vocalizarea - o persoană va geme ori va scoate sunete similare dacă zona din creier numită girus va fi stimulată.
Mișcarea - pot fi observate mișcări ale brațelor și picioarelor când este stimulat cortexul motor.
Muzică - un muzician a auzit un cântec din Guys and Dolls atunci când lobul temporal a fost stimulat.
Halucinații auditive - un număr de pacienți a avut impresia că sunete din mediu au devenit mai puternice ori au suferit variații ale vitezei.
Halucinații spațiale - lucrurile par a fi mai aproape/departe ori iau o altă formă.
Mirosuri și gusturi - unii pacienți au simțit gusturi diferite ori mirosuri dezagreabile pe timpul stimulării.
Gânduri forțate - unii pacienți au avut gânduri ciudate, dificil de explicat, cum ar fi sentimentul că ar fi cerut cuiva să facă diverse lucruri.
Emoții - uneori pacienții au experimentat pe timpul stimulării groază, frică, singurătate, dezgust, uneori cu uimire ori însoțit de reprize de râs.

Dacă într-adevăr creierul este implicat în crearea minții umane, nu ar trebui să fim surprinși că stimularea electrică a creierului duce la o atare varietate de experiențe. La urma urmelor, fiecare experiență este generată de creier.

— ••• —
Articolul este parte din cartea "Introducere în psihologie" de Russell A. Dewey
CUPRINS
(Cap.2: Sistemul nervos uman) - (Partea 2: Neuropsihologia) - Efectele stimulării cerebrale