Abu GhraibProbabil că cei mai mulţi dintre noi au încredere deplină în capacitatea noastră de judecată şi de a discerne între bine şi rău; iar manipularea funcţionează poate, dar... pentru alţii. Aşa să fie? Scientia vă va prezenta în următoarea perioadă o serie de articole care, credem, vă vor schimba părerea despre natura umană...

 

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în urma căruia aproximativ 60 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa, psihologii s-au întrebat cum a fost posibil ca poporul german, unul dintre cele mai cultivate popoare ale lumii, să ajungă să orchestreze cu migală şi un cinism nemaiîntâlnit masacrarea sistematică a mai bine de 6 milioane de evrei. Recent, în anul 2004, lumea civilizată a fost şocată la dezvăluirea abuzurilor abominabile săvârşite de soldaţii americani împotriva prizonierilor irakieni în închisoarea Abu Ghraib.

În ultima jumătate de secol s-au desfăşurat experimente psihologice care au avut ca obiectiv înţelegerea modului în care individul este influenţat de contextul social în care se găseşte la un moment dat. Rezultatele au fost deconcertante, învederând faţete întunecate ale naturii umane. Astfel, dintr-o serie de experimente a rezultat că majoritatea covârşitoare a oamenilor are tendinţa de a se supune necondiţionat autorităţii, fără a se întreba asupra moralităţii acţiunilor desfăşurate din dispoziţia superiorilor ori, mai rău, ignorând efectele vătămătoare ale faptelor săvârşite.

Într-un celebru experiment efectuat în 1971, psihologul american Philip Zimbardo a creat o închisoare cu voluntari pentru a testa comportamentul indivizilor puşi în situaţia de a fi gardieni ori deţinuţi. În decurs de câteva zile subiecţii şi-au asumat complet noul statut, ca şi cum ar fi fost într-o închisoare reală, fapt care a condus la concluzia că poziţia în grup într-o anumită conjunctură anulează trăsăturile de personalitate obişnuite ale persoanei, imprimându-i acesteia un comportament complet diferit de acela din viaţa de zi cu zi în circumstanţe banale. Altfel spus, în anumite circumstanţe, oamenii obişnuiţi devin capabili de abuzuri neobişnuite împotriva semenilor lor.

Scientia vă va prezenta în următoarele săptămâni o analiză detaliată a celor mai sugestive experimente cu oameni, experimente care ilustrează, credem, influenţa extraordinară a conjuncturii sociale excepţionale asupra comportamentului uman.  Credem că rezultatele acestor teste ale naturii umane sunt nu numai nişte teorii psihologice, ci de multe ori cheia înţelegerii evenimentelor sociale la care participăm nemijlocit ori la care asistăm ca spectatori. Înţelegând comportamentul uman în profunzimile lui, avem poate o şansă de a ne ţine deoparte de tendinţele malefice ale semenilor, în special atunci când este vorba de rănirea ori, mai rău, de uciderea unor oameni...

 

Despre ce vom vorbi...

 

EXPERIMENTUL JANE ELLIOTT

 

Ulterior asasinării lui Martin Luther King Jr., Jane Elliott, învăţătoare de provincie în statul American Iowa şi activist în lupta împotriva rasismului, a pus în scenă un experiment cu scopul de a explora natura discriminării. Metoda sa a fost de a-şi împărţi elevii, toţi albi, în 2 grupuri pe baza culorii ochilor: albaştri sau căprui (cei cu alte culori au mers în grupul cu nuanţa cea mai apropiată de nuanța ochilor lor). A încurajat, într-o primă fază, o atitudine de superioritate din partea celor cu ochi albaştri, spunându-le acestora că a avea ochi albaştri e semnul inteligenţei superioare a “purtătorilor”, drept pentru care aceştia merită anumite privilegii. Rezultatul: copiii cu ochi albaştri au dezvoltat un comportament agresiv faţă de cei cu ochi căprui, în timp ce “rasa inferioară” a manifestat simţăminte negative de frică şi chiar aversiune faţă de propria persoană. Până şi notele obţinute la anumite teste de verificare au scăzut în cazul copiilor cu ochi “inferiori” si au crescut in rândurile “ochilor albaștri”.

 

Jane Elliott

 

 

În zilele următoare, la comanda învăţătoarei, rolurile s-au inversat, în sensul că elevii au fost “informaţi” că rasa superioară are de fapt ochi căprui. Comportamentul şi notele la teste s-au modificat în consecinţă. Aceiaşi copii care fuseseră dezavantajaţi în primele zile şi-au asumat imediat rolul opresorilor. Experimentul a fost repetat cu grupuri de adulţi şi a devenit material didactic în şcolile şi închisorile americane.

(CITIŢI AICI O PREZENTARE DETALIATĂ A EXPERIMENTULUI)

 

EXPERIMENTUL ÎNCHISORII DE LA UNIVERSITATEA STANFORD, SUA

 

Philip G. Zimbardo

 

 

Scopul experimentului a fost acela de a determina reacţia subiecţilor în condiţii de captivitate şi efectele rolurilor sociale impuse asupra comportamentului uman. În 1971, sub îndrumarea lui Philip Zimbardo, profesor la Universitatea Stanford, 24 de studenţi au fost selectaţi pentru a juca rolul de gardieni şi prizonieri. Împărţirea lor în cele două grupuri a fost aleatoare. După numai 6 zile din cele 14 planificate pentru experiment, profesorul Zimbardo a fost nevoit să-l oprească, nevoit fiind de escaladarea comportamentului sadic al gardienilor faţă de deţinuţi şi de iminenţa unei revolte a deţinuţilor, ambele tabere depăşind aşteptările în privinţa asumării rolurilor stabilite.

 

EXPERIMENTUL MILGRAM. OBEDIENŢA FAŢĂ DE AUTORITATE

 

Stanley Milgram

 

 

Cât de departe merg oamenii în a face rău semenilor atunci când o persoană cu autoritate le cere acest lucru? Citind rezultatele experimentului din 1961 condus de psihologul Stanley Milgram, cititorul va rămâne uimit: oameni obişnuiţi, puşi în poziţia de a executa un ordin, "uită" să se întrebe cât de vătămător este efectul faptei lor, punând respectarea cererii autorităţii deasupra judecăţii proprii. În cadrul acestui experiment, subiecţilor li s-a cerut un lucru simplu: administrarea unor şocuri electrice de o intensitate din ce în ce mai mare unor subiecţi, în cazul în care aceştia „greşeau” răspunsul la anumite întrebări. 65% dintre subiecţi au mers până la capăt cu şocurilor electrice, ceea ce ar fi însemnat, dacă şocurile ar fi fost reale, uciderea celor care trebuia să capete o memorie mai bună cu ajutorul curentului electric...

(CITIŢI AICI O PREZENTARE DETALIATĂ A EXPERIMENTULUI)

 

CONFORMAREA LA OPINIILE GRUPULUI

 

Solomon Asch

 

Ce aţi spune dacă aţi fi întrebaţi cât fac doi plus doi? Aproape sigur aţi răspunde: patru. Ce aţi spune dacă aţi auzi că alţii, înainte ca dumneavoastră să răspundeţi, sunt de părere că rezultatul este cinci? E posibil ca brusc cele mai sigure adevăruri ale dumneavoastră să înceapă să se clatine. Solomon Asch a imaginat următorul experiment: pe un panou au fost desenate trei linii verticale de dimensiuni diferite, iar pe alt panou o sigură linie cu aceeaşi lungime ca una dintre cele trei de pe primul panou. Întrebarea adresată subiecţilor a fost: care dintre cele trei linii de pe primul panou are aceeaşi dimensiune ca linia de pe celălalt panou? S-a constatat că mai bine de un sfert dintre subiecţi, dacă erau puşi în postura de a răspunde după ce alţi membri ai grupului răspundeau în bloc în mod greşit, răspundeau de asemenea eronat…

(CITIŢI AICI O PREZENTAREA DETALIATĂ A EXPERIMENTULUI)

 

EFECTUL SPECTATORULUI

 

În 1964 o tânără pe nume Kitty Genovese a fost ucisă. Deşi crima s-a desfăşurat pe durata unei jumătăţi de oră, nici unul dintre martorii prezenţi la tragedie nu au venit în ajutorul victimei. Acest comportament i-a intrigat pe psihologi care au realizat o serie de experimente pentru a testa reacţia omului în condiţii similare cazului expus. Concluziile sunt tulburătoare: cu cât sunt mai mulţi cei prezenţi la un eveniment care le solicită intervenţia, cut atât şansele de a interveni sunt mai mici. Are loc ceea ce se numeşte difuziunea responsabilităţii.

În 1968, un studiu de laborator a fost efectuat de John Darley si Bibb Latané pentru a confirma comportamentul de tip "Genovese". Subiectul experimentului este plasat singur într-o camera şi i se spune că poate comunica cu alţi subiecţi prin intermediul unui interfon. De fapt ascultă o înregistrare audio. Pe timpul redării înregistrării, unul dintre subiecţii imaginari (de pe caseta audio) simulează o criză. Studiul a arătat că momentul la care subiectul alertează experimentatorul este cu atât mai târziu,  cu cât este mai mare numărul de martori. În anumite cazuri subiectul nici măcar nu-l informează pe coordonatorul experimentului.

 

 

Citiţi şi următoarele articole:

Cât de nebuni sunt nebunii?
Teoria ferestrelor sparte
Dilema tramvaiului

 


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!