Limba română pare un subiect greu de stăpânit pentru mulți jurnaliști români. Folosirea corectă a lui „decât” dă bătăi de cap multora. Iată în exemplul de mai sus un extras dintr-un articol publicat astăzi de Agenția Națională de Presă Agerpres: „dar condamnarea nu se referă decât la reînregistrarea ca agent străin...”. Ce a dorit să spună jurnalistul care a scris articolul, într-o exprimare artificială, este că respectiva condamnare a fost decisă ca urmare a neînregistrării ca agent străin a Mariei Butina, un cetățean rus care a încercat să influențeze politica americană.

Exprimarea Agerpres este atât de bizară, că, în fapt, dacă ar fi credem ce au scris, sensul frazei este opus sensului dorit a fi transmis. Dacă nu am ști ce este în spatele condamnării Mariei Butina, am putea crede că a fost condamnată și pentru altceva, nu doar pentru încălcarea legii prin neînregistrarea ca agent străin, ceea ce nu este cazul.


Cum se folosește corect „decât”?

"Decât" nu se poate folosi decât într-o construcţie negativă (aşa cum e folosit și în propoziţia de faţă).

Alte exemple de folosire corectă a lui "decât":
· Nu am decât zece lei”, dar „Am doar zece lei”;
· „Nu vreau decât să fiu ascultat”, dar „Vreau doar să fiu ascultat”;
· „Nu știi decât să reproșezi!”, dar „Știi doar să reproșezi”.


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!