În prima zi când o jurnalistă "postrevoluţionară" de la Antena3 a aflat că în lume s-a ivit o criză economică, a invitat un "analist" pe care l-a abordat abrupt cu întrebarea: "Ce înseamnă, concret, criza pentru noi?". Insul a început să rostească vorbe, să spună fraze lungi, să avertizeze populaţia, să certe guvernul care nu a luat măsuri. Dar domnişoara nu era recentă într-ale meseriei, aşa că nu s-a lăsat păcălită: "Spuneţi-ne ce ni se va întâmpla! Concret!". Nimic... În final, am văzut-o nefericită. Insul nu-i spusese "concret" ce e criza. Oare de ce? Să nu fi avut nicio idee?

 

 

Astăzi lucrurile sunt evoluate. După o perioadă de căutări sterile, în care am oscilat între optimismul preşedintelui care ne-a spus că la noi "nu vine criza" şi pesimismul preşedintelui care ne-a avertizat că "nu vom fi feriţi de criză", "vine criza" a devenit o sintagmă pe care nimeni nu o înţelege, dar pe care toţi o folosesc cu încredere şi seriozitate. Partidele au programe anti-criză, dar dacă le citeşti nu înţelegi de ce sunt numite astfel, iar politicienii sunt apostrofaţi că nu luptă împotriva crizei şi îşi pierd timpul certându-se pentru funcţii.

Diverse firme anunţă concedieri, motivând nu cu scăderea vânzărilor, ci cu apropierea crizei, cu necesitatea adoptării unor măsuri anti-criză. Unii vorbesc despre schimbarea Constituţiei pentru a scăpa de criză, iar alţii ne propun un parlament unicameral pentru a fi mai eficienţi în lupta împotriva crizei.

"Vine criza" a devenit o perlă strălucitoare în şiragul de mărgăritare al limbii de lemn. E folosită cu înverşunare, dar cel mai adesea este fără conţinut, folosindu-se miezul emoţional al acestei expresii, uzitându-se cu scopul justificării unor măsuri altfel de neluat, manipulându-se fără jenă în numele ei.

 

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu
o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro