MadonnCând în mijlocul campaniei pentru alegerile generale naţiunea uită că este implicată într-un război ori că serviciile publice sunt într-o stare deplorabilă şi se angajează în discuţii cu un bucătar-şef celebru, atunci cu siguranţă ceva merge prost.

 

 

 

Epoca lipsei de raţiune (2)

Deşi este improbabil ca aceşti "experţi" în arta de a trăi să elimine sărăcia, ei s-au dovedit eficienţi în marginalizarea gândirii critice, raţiunii şi educaţiei formale.

Este important de înţeles că motivul ascendenţei noii autorităţi nu ţine de puterea morală ori intelectuală a acesteia, ci de eroziunea vechii autorităţi. Nu vorbim despre descoperirea unui nou set de idei complexe ori despre noi idei morale surprinzătoare. Celebrităţile şi experţii în "arta de a trăi" adoptă noţiuni de o simplitate dezarmantă, care în mod normal erau respinse şi de un copil de 9 ani. Centrele Cabala promovează un fel de misticism medieval evreiesc ce era respins chiar şi de evreii Evului Mediu; acest misticism oferă suficientă atractivitate pentru Madonna şi soţul ei, Guy Ritchie. Împreună cu Madonna, pot fi văzute şi Britney Spears, Demi Moore şi Paris Hilton purtând brăţara roşie ce le "protejează" de influenţe malefice. Aşa cum orice practicant serios al Cabalei ştie, brăţara trebuie purtată pe încheietura mâinii stângi - partea "primitoare" a corpului şi a sufletului. Brăţara roşie "învăluie" în energie protectoare, "respingând" toate vibraţiile negative. O brăţară roşie poate că nu este în aceeaşi clasă cu pandantivul magic purtat de prima-doamnă din Downing Street, dar este un mijloc ieftin şi agreabil de a ţine departe spiritele rele.

 

 Cel puţin Cabala poate fi făcută să sune interesant prin traducerea într-o limbă engleză modernă. Dar noii guru ai "ştiinţei vieţii" au perfecţionat, în fapt, arta clişeului. "Singura limită pentru ceea ce poţi face este imaginaţia ta şi angajamentul tău" - este minunata viziune oferită de Tony Robbins, autorul unor cărţi ca "Stăpânirea propriei vieţi", "Întâlnire cu destinul" ori "Dezlănţuie puterea interioară". Sri Sri Ravi Shankar, supranumit şi "guru al celebrităţilor", a făcut avere cu o formulă pentru viaţă foarte simplă: "Fii fericit!". Una dintre virtuţile superstiţiei este că poate pretinde expertiza în acest domeniu. Controlul calităţii, cu siguranţă, nu are o mare relevanţă în zona misticismului modern. Vrei să devii un guru în "arta de a trăi"? Nicio problemă. Dă clic pe site-ul Life Coaching şi parcurge cu atenţie cartea lui Curly Martin intitulată "The Life Coaching Handbook" (Manualul ghidării spirituale, n.tr.), învaţă retorica folosită de aceştia şi caută-ţi de lucru. Dacă aveţi spirit antreprenorial şi doriţi să deveniţi un guru al experţilor în misticism, puteţi chiar oferi cursuri de pregătire pentru noii aspiranţi în domeniu.

 

Demi Moore

Demi Moore

 

Odată, demult, se spunea că mentorii spirituali - guru - ar avea viziuni extraordinare şi personalităţi puternice. Astăzi nu mai este nevoie de cine ştie ce carismă pentru a deveni un guru. Nu orice expert într-ale vieţii are capacitatea de convingere a lui Deepak Chopra, care se pare că are venituri anuale de 20 de milioane de dolari ori a lui Ravi Shankar. Trăim în vremuri în care există reţete standard de a deveni guru. Tot ce ai nevoie este o sumă de diplome şi un ghid minimal pentru retorica terapeutică. De exemplu, Gina Akers, care este recomandată ca un guru autentic în "arta de a trăi", a fost iniţial asistentă de frizer şi a reuşit în urma unei experienţe de 13 ani în industria cosmetică. Conform propriilor materiale de promovare, ea este acum terapeut cosmetician, artist pe corp, artist pentru unghii şi ţine discursuri educative în aceste domenii. Pe lângă faptul că deţine "echivalentul a 5 diplome de absolvire şi zece niveluri A", ea este "guru în arta de a trăi, imagine şi frumuseţe" a Swindon FM (post de radio). Pentru a avea acces la "viziunile" ei, va trebui să plăteşti o taxă între 0 şi 2000 de lire - ceea ce ar presupune că preţul este negociabil. Probabil că va trebui să scoţi din buzunar mult mai mult dacă vrei să beneficiezi de ştiinţa lui Lynne Franks, mai înclinată către zona corporatistă. Site-ul web al acesteia ne lămureşte că "este descrisă de mass-media din toată lumea ca fiind un guru în arta de a trăi şi o vizionară". Ca dovadă a puterii ei de a vedea în profunzimile condiţiei umane, ni se oferă următoarea bucată de înţelepciune: "Cred că viitorul va fi al puterii locale şi al comunităţilor globale de oameni obişnuiţi, cu femeile ca mesageri". Această este o mostră de gândire specifică unui guru-standard.

 

Mick Jagger

Mick Jagger

 

Valorizarea culturală a superstiţiei în defavoarea raţiunii şi renaşterea vechilor forme de misticism indică  o profundă criză a sensului în societatea contemporană. Nu mai vorbim despre practici izolate şi marginale. "Alternativa" este acum în centrul atenţiei generale şi exercită o influenţă formidabilă asupra tuturor. Virusul superstiţiei privitoare la capacităţile psihice unice ale vindecătorilor holistici este în mod sistematic răspândit prin intermediul culturii populare. Idei care odată erau asociate ezoterismului - holismul, organicul, vindecarea psihică, detoxifierea, renaşterea - acum sunt parte din limbajul comun. Asimilarea acestui limbaj este încurajată de  o cultură care prezintă încontinuu fiinţa umană ca una vulnerabilă, fără putere, de la care nu ne putem aştepta să se poată descurca singură cu provocările vieţii. Noi nu doar cerem vindecătorilor să ne scoată toxinele din organism, ci ne dăm pe mâinile acestora pentru a ne proteja de noi înşine.

Cum explicăm această emergenţă a autorităţii experţilor în "arta de a trăi" şi a acestor guru mistici? Unii cred că este răspunsul la declinul religiei şi la răspândirea secularismului. Se consideră că fără repere morale clare, fiinţa umană are tendinţa de a fi atrasă de ezoteric şi terapii alternative. Cu toate acestea este important să ne amintim că secularismul şi ştiinţa sunt prezente în societate de mult timp. Societăţile secolelor al XIX-lea şi al XX-lea au avut perioade de confuzie morală. Cu toate acestea, oamenii au primit direcţii de urmat de la autorităţile ştiinţifice şi seculare. Deci nu este vorba doar despre declinul religiei, ci şi despre cel al formelor moderne de autoritate specifice timpului nostru. În trecut pierderea încrederii în religie era compensată uneori de autoritatea ştiinţei, de o ideologie politică ori de capacitatea unei autorităţi publice de a acţiona în interesul tuturor.

 

 Astăzi toate formele de autoritate sunt puse sub semnul întrebării. Starea interioară cinică de raportare la autoritate nu este manifestată faţă de un anumit grup de politicieni, oameni de ştiinţă ori autorităţi publice. În fapt, este vorba despre stigmatizarea tuturor formelor de autoritate. În aceste circumstanţe autoritatea nu poate obţine legitimitate publică într-o formă instituţionalizată şi coerentă. Indivizi care ar trebui să exercite autoritatea sunt confuzi şi defensivi în ce priveşte rolul lor. În loc să acţioneze conform autorităţii de care dispun, aceştia mai mult pretind că o fac, jucând un rol. Ce ne rămâne ca autoritate este în fapt o anti-autoritate ori un soi de autoritate nerecunoscută care nu trebuie să se justifice în vreun fel. Bono, Sir Bob ori Jamie nu trebuie să se îngrijoreze de realegere. Nici noi nu suntem în vreun fel obligaţi faţă de guru pe care-i folosim pe post de consilieri spirituali. Când suntem dezamăgiţi de ei, ne îndreptăm către o nouă terapie şi noi terapeuţi.

Noua cultură a autorităţii nu ne stabileşte un loc fix în ierarhie. Este prea democratică pentru aşa ceva. Ne transmite însă ideea să îi ascultăm pe cei care ştiu cel mai bine. De asemenea, ne îndeamnă să înţelegem că nu suntem născuţi pentru a face lucrurile de unii singuri, iar o vieţuire în mod independent este un mit imposibil. Prin valorizarea puterii nedemonstrate a noilor experţi se suspendă în fapt exerciţiul raţiunii. În schimb, autoritatea bazată pe intuiţie şi personalitate este validată ca fiind legitimă. Desigur, superstiţia high-tech din secolul al XXI-lea nu are nimic de a face cu înalta tehnologie, dar poate submina încrederea noastră în umanitatea noastră.

O societate civilizată şi luminată are nevoie de instituţii cu autoritatea legitimă şi de respect public pentru acestea. De aceea atitudinea anti-autoritaristă rar transmite spiritul gândirii critice. Nu critica, ci critica iraţională este ceea ce motivează cinismul cultural care se manifestă în prezent. Autoritatea cultivată prin experienţa umană permite omului să dobândească un grad de control asupra vieţii sale. Fără asemenea instituţii care să ofere orientare, omul modern nu are nicio opţiune în afara aceleia de a se încredinţa sorţii şi reprezentanţilor ei din industria cosmetică.

Sfârşit

 Acest text reprezintă traducerea (cu permisiunea autorului) a articolului The Age of Unreason, scris în anul 2005 de sociologul englez Frank Furedi.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.