Părinţii confuzi sunt aşteptaţi acum să se încline în faţa cunoştinţelor super-dădacei care a reuşit să le îmblânzească neastâmpăraţii copii. Adulţi dezorientaţi sunt în stare să jure că terapeutul de la clinica de detoxificare i-a ajutat să scape de sentimentele negative.
Alţii sunt neîncrezători că pot lua următoarea decizie importantă fără ajutorul "ghidului spiritual" (life coach în limba engleză; sintagmă intraductibilă fidel, n.tr.).
Nu sunt doar cetăţenii obişnuiţi cei care au un respect deosebit pentru autoritatea noului expert în arta de a trăi. Chiar şi cei care în mod formal exercită autoritatea tradiţională se îndreaptă către "competitorii" lor pentru răspunsuri. Personificarea purtătorului de autoritate tradiţională confuz aflat în căutarea unui "vindecător" ori a unui guru în "arta de a trăi" este, desigur, prinţul Charles, viitorul rege al Angliei.
Anul trecut prinţul a susţinut în mod entuziast Terapia Gerson, care se vrea o metodă alternativă la chemoterapie: 13 sucuri de fructe pe zi, injecţii săptămânale cu vitamine şi clismă cu cafea. În calitatea sa de fan cu sânge albastru al medicinei alternative, "apropierea" lui Charles de clismele cu cafea nu sunt surprinzătoare. El a fost un factor important în înfiinţarea Fundaţiei pentru Sănătate Integrată, un centru de promovare a medicinei alternative. Charles a avut succes chiar şi în sprijinirea instituţionalizării medicinei alternative. Mulţumită acestuia, în parte, guvernul finanţează medicina alternativă prin Serviciul Sănătăţii Naţionale.
Charles nu este în niciun caz o figură solitară în elita britanică în privinţa sprijinirii terapiilor alternative. După publicarea unui raport care îndeamnă către expansiunea acestor terapii în Serviciul Sănătăţii Naţionale, nu mai puţin de 120 de doctori generalişti au rezultat a fi asociaţi ai Fundaţiei pentru Sănătate Integrată. Sensibilă la apelul terapiei alternative, elita medicală britanică este fericită să îmbrăţişeze "medicina integrată". Chiar şi câţiva medici cu mintea la cap sunt gata să supravieţuiască în acest mediu confuz, atâta vreme cât se pot ocupa în continuare şi de chestiuni serioase.
Desigur, dacă celebrităţi distrate ori aristocraţi dezorientaţi doresc să se lase în voia superstiţiilor, este treaba lor. Dar ce se va întâmpla cu această lume în care până şi liderii politici fac plecăciuni în faţa noilor guru New Age? E ceva vreme de când liderii politici de pe ambele maluri ale Atlanticului arată o reală disponibilitate pentru a primi ghidarea misticilor. Este bine-cunoscut că fostul preşedinte american Ronald Reagan s-a bazat pe un astrolog pentru a şti cum să abordeze probleme de diplomaţie. De exemplu, înainte de summitul din 1985 de la Geneva astrologului Joan Quigley i s-a cerut să studieze "harta stelelor" lui Gorbaciov pentru a i se putea anticipa comportamentul. Se pare că acelaşi astrolog a determinat pentru Reagan momentul potrivit al zilei pentru semnarea tratatului Forţelor Nucleare cu Zonă Medie de Acţiune, din decembrie 1987. Pe timpul lui Clinton, Casa Albă a adoptat un mod de superstiţie mai apropiat de psihologie. Bill Clinton a consultat în mod frecvent un guru în "self-help" ("ajută-te singur", n.tr.) pentru a-şi "găsi calea"; soţia, Hillary, s-a folosit de ajutorul unui "psiholog sacru", după cum se autointitula Jean Houston, dar nu numai.
"Laburist nou, superstiţii vechi" poate fi sloganul care descrie cel mai bine stilul de viaţă al familiei Blair. Deşi nu există încă (anul 2005, anul scrierii articolului, n.tr.) niciun guru în "ştiinţa vieţii" în cabinetul primului-ministru, influenţa superstiţiei este ubicuă. Ritualul maya la care au luat parte Tony şi Cherie Blair în Mexic în anul 2001 reprezintă o declaraţie despre autoritatea modernă. În timp ce ei se împroşcau cu pepene şi papaya într-o baie de nămol parfumată, probabil un nou tip de iniţiativă politică s-a născut. E posibil ca această experienţă să fi încurajat guvernul să recruteze un specialist în feng shui pentru a consilia Serviciul Sănătăţii Naţionale. Când primul-ministru şi familia acestuia angajează pe cineva pentru a le spune cum să se îmbrace, cum să facă sport, cum să se relaxeze ori ce să mănânce, suntem martorii naşterii unei noi forme de autoritate.
Prin comportamentul şi practicile lor, figuri publice importante şi elite culturale au dat legitimitate acţiunilor noilor experţi în "ştiinţa vieţii". Acest tip de prezenţă publică a fost amplificat de mass-media. Aceasta a avut o importantă contribuţie la acceptarea de către public a culturii celebrităţii şi a cosmeticii. De aceea, şi din ce în ce mai pregnant, autoritatea noilor guru în "ştiinţa vieţii" a devenit una de neignorat pe scena publică. În ianuarie 2005 fostul sfătuitor spiritual al lui Cherie Blair, Carole Caplin, a anunţat public că nu va vota cu laburiştii până ce aceştia nu retrag propunerile de a interzice suplimentele alimentare şi de vitamine. Cu câteva luni înainte, Jamie Oliver reuşise să transforme ruşinoasa cină tradiţională şcolară într-o importantă temă electorală. Această întervenţie a fost urmată de spectacolul summit-ului G8 din Scoţia, pe perioada căruia liderilor mondiali li s-a reproşat că sunt "obraznici" de către starul rock Sir Bob Geldof (de fapt, regina Elisabeta a II-a i-a conferit rangul de cavaler artistului irlandez, dar în mass-media s-a împământenit în mod eronat porecla de "Sir", titlu imposibil de acordat unei persoane care nu este cetăţean al Commonwealth-ului - n.tr.) în timp ce aceştia îl ascultau cu veneraţie.
Acest text reprezintă traducerea (cu permisiunea autorului) a articolului The Age of Unreason, scris în anul 2005 de sociologul englez Frank Furedi.
