Maşini şocuri electrice
Aparatul de şocuri electrice folosit în experiment

Există o vastă literatură care „predă” metode sigure de control al minţii, cum sunt hipnoza ori spălarea creierului folosind anumite tehnici. Adevărul, prozaic şi tulburător, este că lucrurile sunt întrucâtva mai simple... Omul, prin natura sa, este obedient şi susceptibil de a face cele mai bizare lucruri dacă se află în contextul potrivit...

O societate stabilă este construită pe ierarhii, în care unii oameni au autoritate asupra altora. Relaţii de putere sunt stabilite la toate nivelurile, acasă, la serviciu ori la restaurant. Părinţii exercită putere asupra copiilor, profesorii asupra elevilor, generalii asupra militarilor din subordine şamd. Unii exercită puterea, alţii se supun.

În continuare vom explora obedienţa faţă de autoritate a fiinţei umane. Vom vedea cât de departe merge o persoană aflată sub ordinele unei alte persoane, cât de orbeşte poate acţiona omul atunci când un altul îi ordonă ori sugerează să facă ceva anume. Vom vedea că modul în care omul se raportează la autoritate este unul care pune în pericol chiar specia umană - prin uşurinţa cu care oamenii pot ucide semeni - şi că obedienţa oarbă - care pare că este parte a naturii umane - este prezentă nu la o parte neînsemnată a speciei umane, ci la majoritatea membrilor acesteia.

De asemenea, vom constata că există indivizi care nu cadrează cu tabloul general; unii dintre noi au un „instinct" al neascultării, au capacitatea de a de detaşa de forţa nimicitoare pe care o exercită autoritatea asupra noastră.

EXPERIMENTUL LUI STANLEY MILGRAM. UNIVERSITATEA YALE, SUA, 1961

Preliminarii

În fapt, experimentul obedienţei faţă de autoritate al lui Milgram constă într-o serie de experimente efectuate la universitatea americană Yale şi care au avut ca scop măsurarea gradului în care participanţii executau ordinele unei persoane cu semnele autorităţii, chiar dacă aceste ordine intrau în conflict cu propriile norme morale.

Interesul profesorului de psihologie de origine evreiască, Stanley Milgram, pentru problema obedienţei şi-a avut originea în întrebările acestuia privitoare la felul în care naziştii au fost dispuşi să ucidă milioane de evrei în lagărele de concentrare în cel de-al doilea război mondial. Experimentul a început în iulie 1961, la trei luni după ce începuse la Ierusalim procesul unui criminal de război nazist, Adolf Eichmann.

Anunţul din ziar

Studiul iniţial a implicat numai bărbaţi. Ulterior s-au făcut şi studii cu femei, iar diferenţele sunt nerelevante. Printr-un anunţ dat într-un ziar local, s-au promis 4$ pentru participarea pe o perioadă de o oră la un studiu ştiinţific asupra memoriei şi învăţării. Au fost selectate persoane cu vârste între 20 şi 50 de ani.

În ce a constat experimentul?

La sosire, participanţii la studiu erau întâmpinaţi de un cercetător cu o mină şi comportament serioase, îmbrăcat adecvat momentului, în halatul care indica înalta specializare, semn al autorităţii în domeniul studiului ce urma efectuat.

Sarcina de executat pentru cei 4$ era simplă: unul dintre subiecţi juca rolul de profesor, iar un alt subiect pe cel de elev, iar profesorul va da elevului un set de cuvinte pentru a fi memorat. În fapt, elevul era întotdeauna un complice al experimentatorului, iar tragerea la sorţi privind rolurile era trucată, în aşa fel încât participantul la experiment să fie pus în postura de profesor. Dacă răspunsul este corect, profesorul îl va felicita pe elev. În schimb, dacă elevul greşeşte, profesorul va apăsa pe o manetă a unui aparat ce administrează şocuri electrice. Experimentatorul spune că este interesat în a afla efectele pedepsei cu şocuri electrice asupra procesului de învăţare.

Aparatul de şocuri electrice are treizeci de butoane, cu voltaje de la 15V la 450V. De fiecare dată când elevul greşeşte, profesorul va acţiona maneta pentru administrarea şocului. La fiecare nouă greşeală va acţiona maneta următoare, corespunzătoare unui voltaj mai mare cu 15V.

Între profesor şi elev există un perete despărţitor, dar cei doi se află în contact prin intermediul unui interfon. Bineînţeles că în realitate elevul nu va suferi şocurile electrice, dar profesorul nu are de unde ştii lucrul acesta. În schimb, elevul este instruit să greşească la întrebările puse de profesor şi să se plângă de suferinţele pe care şocurile electrice i le pricinuiesc.

 

Gata pentru experiment
Gata pentru studiu!

 

Pe măsură ce puneau întrebări, iar la greşeli administrau şocuri electrice, subiecţii aflaţi în rol de profesori, confruntaţi cu un puternic conflict interior, de multe ori puneau întrebări referitoare la starea fizică a elevului ori doreau să renunţe. La astfel de iniţiative, cercetătorul, care se afla tot timpul lângă profesor, răspunde printr-un set standard de expresii:

- vă rog să continuaţi!
- experimentul cere ca dumneavoastră să continuaţi!
- este absolut necesar ca dumneavoastră să continuaţi!
- nu sunteţi în situaţia de a alege, trebuie să continuaţi studiul!



Ce spun psihiatrii?

Înainte de a pune în practică experimentul, Milgram a fost curios să afle părerea unui grup de 40 de psihiatri referitor la numărul celor care vor merge până la capăt cu administrarea şocurilor electrice. Aceştia au spus că 3,73 la sută din subiecţi vor ajunge la maneta cu 300V, iar cel mult 1 la sută vor ajunge la voltajul maxim, 450V.

Rezultatele experimentului şi scurte interpretări

Rezultatele experimentului au fost în dezacord total cu presupunerile psihiatrilor. Nu mai puţin 65% dintre participanţi (24 dintre cei 40 de subiecţi) au acţionat toate cele 30 de manete ale maşinii de şocuri electrice, ceea ce, într-o situaţie reală, echivalează cu moartea elevilor. 13 participanţi au renunţat după ce au administrat şocuri cu intensitate de cel puţin 300V. Doar un singur participant a renunţat înainte să apese maneta de 300V...

 

Participant complesit
Participant copleşit de rolul în experiment

 

Cum poate fi explicat un asemenea rezultat, care pentru oricine ar trebui să fie unul tulburător, o descoperire pe cât de extraordinară, pe atât de funestă despre natura umană? Milgram a propus două explicaţii:

- prima explicaţie se bazează pe teoria conformismului, ce are ca punct de plecare cercetările lui Solomon Asch, care afirmă indirect că un subiect care nu are expertiză în a lua decizii, în special în condiţii de criză, va lăsa actul decizional în sarcina grupului şi ierarhiei acestuia;
- a doua explicaţie se bazează pe teoria stării de agent, care spune că esenţa stării de obedienţă constă în faptul că o persoană ajunge repede să se privească pe sine ca pe un instrument ce execută ordinele unei alte persoane şi care, prin urmare, nu se mai percepe ca fiind persoana responsabilă pentru acţiunile sale.

Interesant de menţionat este că nici unul dintre participanţii care au refuzat să meargă până la capăt cu administrarea şocurilor nu au insistat ca experimentul să se termine şi nici nu au îndrăznit să meargă în camera elevului-victimă pentru a-i verifica starea sănătăţii înainte de a cere aprobarea experimentatorului.

ATENŢIE! Majoritatea, citind aceste rânduri, are tendinţa de a crede că ceilalţi sunt susceptibili de a cădea pradă influenţelor situaţionale, puterii autorităţii. Dar această credinţă este nerezonabilă, căci din punct de vedere statistic lucrurile sunt dovedite a fi altfel.

Obedienţa în societate

Majoritatea tipurilor de organizaţii sociale cultivă obedienţa şi promovează indivizii ascultători, care având această calitate vor ajunge la un moment dat să conducă la rândul lor organizaţii umane. Din păcate, de multe ori, în special în instituţiile în care performanţa are criterii incerte de evaluare, obedienţa reprezintă unul dintre criteriile fundamentale de promovare. Astfel de instituţii sunt: poliţia, justiţia ori sistemul sanitar. Deşi în toate aceste zone ale societăţii sunt reguli aparent clare privind promovarea, natura activităţii acestor instituţii permite promovarea pe bază de obedienţă. Aspectul înfiorător constă în aceea că obedienţa - pe de-o parte - este o trăsătură foarte preţuită pentru superiori, dând măsura puterii lor şi confirmându-le acestora puterea ce şi-o arogă, dar în acelaşi timp obedienţa este unul dintre viruşii ce infectează sistemul şi-l face ineficient, greoi, inadaptat, iar uneori deciziile care influenţează alte părţi ale societăţii sunt greşite. De pildă, poliţia, conform unor ordine proaste, se poate întoarce împotriva populaţiei.

În experiment prezentat aici „povestea" lui Milgram a fost aceea că ştiinţa vrea să-i ajute pe oameni să-şi îmbunătăţească memoria. Ce scop înălţător! Cum să nu participi la progresul omenirii? În lumea reală „povestea" se numeşte ideologie. Ideologia are multe definiţii savante; noi ne mulţumim să o numim simplu o poveste spusă cu unicul scop de a manipula comportamentul cetăţenilor. De multe ori este folosită formula „ameninţări la adresa securităţii naţionale", expresie ce acoperă orice scop ascuns al conducerii statului. Dar câţi dintre noi nu rezonăm cu mesajul celor care fac apel la securitatea naţională? Câţi dintre noi nu renunţăm la propria libertate pentru a prezerva această securitate naţională pe care nici măcar nu o înţelegem?

 

ALTE EXEMPLE DE OBEDIENŢĂ

Relaţia medic-asistentă

Aşa cum am mai spus, relaţii de putere se stabilesc la tot locul între oameni, între gardian şi prizonier, dar şi între medic şi ajutorul acestuia, asistentele medicale.

Într-un studiu publicat în 1966 realizat de C.K.Hofling, E.Brotzman, S.Dalrymple, N.Graves şi C.M.Pierce, s-au arătat rezultatele testării obedienței în sistemul sanitar. Concret, s-a testat dacă asistentele ar asculta ori ignora o cerere nelegitimă formulată de un medic necunoscut într-un spital.

Astfel, 22 de asistente au primit un telefon de la un medic din conducerea spitalului, prin care li se cerea administrarea unei doze letale dintr-un anumit medicament, deşi pe eticheta flaconului era indicat clar că doza maximă era jumătate din cea ordonată de medicul aflat la telefon. Este de menţionat şi faptul că asistentele nu-l întâlniseră niciodată pe doctorul de la capătul firului.

Un alt grup de asistente a fost testat prin întrebări asupra modului de acţiune într-o situaţie ca cea descrisă mai sus. 10 din 12 au spus că s-ar opune executării ordinului.

În situaţia noastră însă, atunci când asistentelor li s-a cerut realmente să administreze doza letală, 20 dintre cele 22 s-au comportat în chip obedient şi au executat ce li s-a cerut...

Percheziţia corporală prin telefon - caz real

Asistenta unui director de restaurant fast-food este sunată de un aşa-zis agent de poliţie Scott, cerându-i-se ajutor într-un caz de furt în care a fost implicat un angajat al restaurantului. Agentul îi cere ca o angajată tânără şi atrăgătoare să fie închisă într-o cameră a restaurantului până ce el ori alt angajat al poliţiei va veni să o ridice. Agentul cere apoi ca tânăra să fie dezbrăcată, să i se caute în anus şi vagin bani şi droguri. Apoi cere ca fata să sară şi să danseze. Ulterior pretinde ca un angajat bărbat să vină în cameră. Scena degenerează, pentru că agentul cere ca fata să se masturbeze ori să întreţină relaţii sexuale cu bărbatul...

Această „poveste" a fost repetată cu mici variaţii de 68 de ori, în şase lanţuri de restaurante din SUA, în 32 de state, fiind înşelaţi directori, bărbaţi şi femei. După cum se poate observa, puterea autorităţii de a crea obedienţă generează situaţii puţin credibile, la o judecată la rece.

ÎNVĂŢĂMINTE ALE STUDIILOR ASUPRA OBEDIENŢEI

Există o vastă literatură care „predă" metode sigure de control al minţii, cum sunt hipnoza ori spălarea creierului folosind anumite tehnici chipurile secrete. Adevărul, prozaic şi tulburător, este că lucrurile sunt întrucâtva mai simple... Omul, prin natura sa, este obedient şi susceptibil de a face cele mai groaznice lucruri dacă se află în contextul potrivit. Simpla plasare într-o conjunctură anume face fiinţa umană să calce peste principiile sale morale şi să depăşească cele mai puternice împotriviri lăuntrice, transformându-se, uneori, într-un criminal odios. Lecţia fundamentală este aceea că nu contează atât de mult persoana în sine, ci mai ales situaţia în care aceasta este pusă.

Concluziile experimentului l-au făcut pe Milgram să enunţe: „Capacitatea omului de a-şi abandona umanitatea pe măsură ce îşi împleteşte personalitatea sa unică în structuri instituţionale mai largi [...] constituie eroarea fatală pe care natura a făcut-o cu noi şi cauza pentru care, pe termen lung, specia noastră are şanse de supravieţuire destul de modeste."

 


LECTURI SUPLIMENTARE:
Descifrarea comportamentului uman, Hans Eysenck, Michael, Eysenck, Editura Teora
Efectul Lucifer - De la experimentul concentraţionar Stanford la AbuGhraib, Editura Nemira, 2009
en.wikipedia.org/wiki/Milgram_experiment
pagesperso-orange.fr/qualiconsult/milgramb.html - sinteză a experimentului, eng.
www.stanleymilgram.com/ - siteul lui Stanley Milgram

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.