Partea intunecata a altruismuluiUn dicton celebru spune că drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Există destule exemple de activităţi bine intenţionate care se soldează cu rezultate negative. Ideea că altruismul ar putea avea o faţetă negativă pare un nonsens, dar istoria ne învaţă altceva.

 

 

Încercarea de a-i ajuta pe ceilalţi orbeşte poate avea consecinţe dezastruoase.

În 2006, într-o seară de vară, Carole Alden, probabil un artist binevoitor şi mamă iubitoare a cinci copii, şi-a împuşcat şi omorât soţul în îndepărtatul ţinut al Marelui Bazin din Utah. Alden susţinea că acesta s-a năpustit direct la ea cu scopul de a o ucide şi că ea doar s-a apărat.

Totuşi, autopsia a arătat că primul glonţ nu l-a lovit în plin în piept – aşa cum Alden a spus iniţial poliţiei – ci în spate. Investigatorii au aflat că la câteva ore după ucidere, Alden a trecut pe la un prieten pentru a trage un pui de somn, apoi s-a întors pentru a scoate din casă trupul soţului ei folosind o sfoară ataşată la jeep. În dimineaţa următoare timp de câteva ore a săpat a groapă pentru soţul ei.

Ea a făcut o singură greşeală. A dezvăluit prietenului ei – ulterior poliţia a descoperit că  el era de fapt amantul ei – ceea ce a făcut şi i-a cerut ajutorul pentru a muta cadavrul. Îngrozit, el a refuzat şi i-a spus că intenţionează să sune la poliţie. Doar atunci, după 12 ore de la comiterea crimei, Alden a înştiinţat ea însăşi autorităţile.

Aşa cum este descris în cartea “Amabilitate cu sânge rece“ (Cold-Blooded Kindness), scrisă de unul dintre noi, este evident că Alden a minţit cu privire la multe detalii importante când a dat declaraţii poliţiei. A întins coarda foarte mult pentru a ascunde faptul că a cumpărat pistolul chiar în aceeaşi zi în care soţul ei a murit. Alte probe indică faptul că s-a gândit să-l omoare de mai mult timp. Mai mult decât atât, prezentarea ei ca o victimă lipsită de ajutor atrasă în mâinile unui monstru nu se potriveşte, din moment ce soţul ei tocmai o părăsise: ea l-a căutat şi l-a adus acasă în seara în care l-a împuşcat. Deşi Alden a fost condamnată la 15 de ani de închisoare după ce a recunoscut  omuciderea, ea încă mai are mulţi susţinători înverşunaţi care continuă să susţină versiunea ei asupra evenimentelor. De ce?

Lăsându-se orbiţi de bunele intenţii, susţinătorii lui Alden afişează ceea ce noi numim “altruism patologic”. Un altruist patologic este acea persoană care este sincer motivată să-i ajute pe ceilalţi, dar ale cărei acţiuni presupus altruiste au consecinţe grave. Nu este un diagnostic clinic. Mai degrabă, este un mod mai puţin stigmatizant de a spune că suporterii lui Alden sunt creduli: ei au fost înşelaţi de afirmaţia ei că ea este victima, luând declaraţiile ei ca atare, fără a examina şi cealaltă parte a poveştii.

Activităţile bine intenţionate care conduc la rezultate negative sunt pretutindeni în jurul nostru. Analiza noastră comprehensivă asupra acestui domeniu – publicată în cartea “Altruism patologic” (Pathological Altruism ) în noiembrie - arată că cele mai grave probleme apar sub forma sau ca o consecinţă a încercărilor de a-i ajuta pe alţii. Patologiile altruismului pot rezulta în tot felul de abuzuri, cum ar fi neglijarea copiilor, şi pot conduce la legislaţie eronată şi aplicare greşită a ştiinţei. Dacă chiar dorim să îi ajutăm pe ceilalţi, trebuie să recunoaştem că altruismul poate fi periculos.




În ultimii zece ani, a avut loc o explozie în studierea şi interesul acordat aspectelor pozitive ale altruismului. Mai multe discipline, în special neuroştiinţa şi genetica, au furnizat idei noi şi folositoare. Împotriva acestui context, chiar şi insinuarea că altruismul poate avea o parte întunecată pare un sacrilegiu pentru mulţi. Ce ar fi dacă acest lucru i-ar face pe oameni să nu mai încerce să-i ajute pe ceilalţi?

Acest lucru nu ar trebui să ne descurajeze să explorăm subiectul, presupunând răul pe care l-ar putea cauza dacă ar rămâne necercetat. De exemplu, în timpul genocidului din Rwanda din 1994, mulţi etnici Hutu i-au omorât pe etnicii Tutsi deoarece ei credeau că acţionând aşa ei vor ajuta la protejarea confraţilor Hutu. Cu alte cuvinte, ei credeau că erau binefăcătorii societăţii şi culturii lor, dar şi a acelora la care ţineau cel mai mult. Şi sunt mult mai multe exemple de comportamente dăunătoare care au loc în contextul ajutorării acelora apropiaţi nouă, sau celor din grupul nostru – pornind de la atacurile de sinucidere la codependenţă în relaţii. Chiar şi anorexia poate avea rădăcini în patologiile altruismului: unele studii au sugerat că preocupându-te de tendinţa oamenilor suferind de anorexie de a-şi sacrifica propriile nevoi şi interese poate fi la fel de util ca şi concentrarea asupra elementelor hranei specifice tulburării.

Altruiştii patologici pot fi manipulaţi cu uşurinţă de aceia care sunt mai puţin altruişti. Hitler, de exemplu, a fost un maestru în folosirea celor mai bune trăsături ale oamenilor – credinţa, speranţa, iubirea şi bunăvoinţa de a face sacrificii – în propriul său avantaj conducându-şi naţiunea la război. Istoricul Robert Waite, un analist perceptiv al mişcării naziste, a scris: “În cele din urmă eficacitatea propagandei lui Hitler a constat în asta – el a făcut să pară că nihilismul partidului său era idealism, iar brutalitatea puterii şi ideologia vicioasă altruism.

Mulţi dintre noi ar crede că nu s-ar lăsa niciodată înşelaţi de un asemenea trişor. Dar este uşor să cazi în capcana gândului că faci bine când nu este cazul.

Cu siguranţă, ştiinţa poate fi pervertită prin patologiile altruismului. În 2005, epidemiologul John Ioannidis a pretins - în ceea ce  a devenit cel mai descărcat de pe internet eseu apărut în PLoS Medicine - că cele mai publicate descoperiri medicale din domeniul cercetării sunt false. Cum e posibil? Adesea, deoarece cercetătorii, în speranţa că munca lor va fi folositoare celorlalţi, văd ceea ce vor să vadă. De exemplu, ei vor concluziona că un medicament este eficient când de fapt nu este, sau că autismul este cauzat de “părinţii reci”. Acest lucru este periculos, căci ştiinţa îşi poate pierde credibilitatea în ochii publicului când adevărul va ieşi la iveală. Mai rău, acest lucru poate îndruma greşit publicul dacă acesta crede rezultatele false sau înşelătoare.

Cum ne putem feri de partea întunecată a altruismului? În orice situaţie, când ne simţim îndemnaţi să-i ajutăm pe ceilalţi, este important să renunţăm la zona noastră de confort şi să analizăm argumentele din alt punct de vedere. Trebuie să ne dorim să învăţăm, într-un mod cât mai deschis posibil, de la cei cu care nu suntem de acord. Într-un anume sens, asta înseamnă să aplicăm metoda ştiinţifică în vieţile noastre. Ca şi oamenii de ştiinţă, trebuie să jucăm rolul avocatului diavolului şi să încercăm în mod activ să nu fim de acord cu o ipoteză, să ne întrebăm în sinea noastră dacă o acţiune care pare cu adevărat altruistă poate avea consecinţe negative mai extinse.

Natura noastră mai bună ne poate conduce să facem lucruri care până la urmă chiar să le facă rău oamenilor pe care încercam să-i ajutăm, sau unui grup mai mare de persoane la care nu ne-am gândit. Dacă este să facem un bine lumii, este fundamental să înţelegem atât patologiile altruismului, cât şi altruismul în sine. Este timpul ca ştiinţa să accepte vechiul dicton că drumul spre iad e pavat cu intenţii bune.




Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului The dark side of altruism, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.

Traducerea: Ioana Mădălina Ilinca

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.